M4 Sherman poate fi socotit, fără teama de a greși, tancul cu care aliații occidentali au câștigat războiul terestru cu Germania în Al Doilea Război Mondial. În același timp, Sherman s-a dovedit și cel mai adaptabil dintre vehiculele produse în această conflagrație uriașă.
În august 1940, după evenimentele teribile din Europa, americanii au început panicați lucrul la un nou tanc mediu care urma să devină succesorul tancului M3 Lee – deși, la ora aceea, abia fusese aprobat designul pentru acesta din urmă. Guvernul SUA înțelesese, în sfârșit, neghiobia de a fi neglijat, atâta amar de vreme, dezvoltarea armelor moderne.
Armata stabilise câteva cerințe fundamentale pentru noul tanc: trebuia să aibă tun de calibrul 75 mm cu stabilizare giroscopică, montat în turelă care să se poată roti 360 de grade.
Numeroase componente ale tancului M4 Sherman au fost preluate de la modelul M3 Lee, pentru a se scurta perioada de testare și intrare în producție
Criza de timp era uriașă, așa că, pentru a reduce durata de intrare în producție, M4 a fost proiectat astfel încât să utilizeze cât mai multe din piesele deja folosite pentru tancul M3 Lee.
Cutia de viteze, corpul inferior al tancului, roțile și, în primă față, chiar motorul au fost preluate de la predecesorul său.
Marele câștig a fost nu doar reducerea timpului până la punerea în fabricație, ci și eliminarea perioadei de probe și inerente probleme mecanice și de altă natură, pentru că multe din componente fuseseră deja testate chiar în luptă la M3 Lee.
Prototipul tancului M4 a fost prezentat deja la sfârșitul anului 1941, iar la începutul lui 1942 intra deja în producție de masă.
Puterea industrială a Americii în plină desfășurare: 12 producători diferiți fabricau simultan M4 Sherman în cantități colosale și numeroase versiuni
Din acest moment, toată măreția și puterea industrială formidabilă a Americii s-a pus în evidență: nu mai puțin de 12 producători au început să fabrice, într-un ritm amețitor, un număr uriaș de versiuni și variante ale acestui tanc devenit simbolic pentru SUA în Al Doilea Război Mondial.
Faptul că M4 Sherman era produs de companii diferite se putea ușor recunoaște mai ales după deosebirile de la caroserie. Unele erau din oțel turnat, având forme rotunjite, iar altele erau sudate, cu forme mai colțuroase.
De asemenea, o mare varietate de motoare au fost instalate pe tanc, mai ales după ce s-a dovedit că motorul în formă de stea (radial) montat inițial nu era disponibil în cantități suficiente.
Tunul inițial, de calibrul 75 mm și cu țeavă de 40 de calibre, a fost nesatisfăcător. Britanicii și-au pus pe M4 propriul tun, rezultând o variantă cu putere de foc mult mai mare, numită Firefly
Tunul de calibrul 75 mm instalat inițial pe M4 Sherman n-a fost mulțumitor, iscând critici din partea trupelor și a specialiștilor. Puterea sa de penetrare nu se putea compara cu cea a tunurilor de pe tancurile germane. Așa că, din 1944, un nou tun de calibrul 76 mm, cu noi proprietăți, a fost montat pe o turelă nouă.
Nemulțumiți și ei de puterea de foc a tunului de pe Sherman, britanicii – care fuseseră aprovizionați cu un număr uriaș din aceste tancuri – și-au creat propria lor versiune, mai bine înarmată, numită Firefly, pe care puseseră tunul lor de 17 pounds (7,62 cm).
Aici trebuie menționat că, deși aceste tunuri montate pe M4 aveau calibre asemănătoare sau foarte apropiate, diferența dintre ele consta în puterea de penetrare a blindajului inamic. Proprietățile balistice ale tunurilor respective erau esențiale. De aceea un tun antitanc de calibrul 75 mm, de exemplu, putea avea putere de străpungere a blindajului inamic mai mare decât un tun normal de același calibru.
Revenind la M4, în final cele două versiuni – tancul Sherman al americanilor cu turelă nouă și tun de 7,6 cm, precum și tancul Firefly al britanicilor cu tun de 7,62 mm – s-au dovedit suficient de bine echipate încât să poată fi competitive cu tancurile germane chiar și în duelurile de la mare distanță.
Primele modele de M4 și-au creat reputația că luau foc prea repede. Din acest motiv, ulterior s-au adus modificări, seturile de muniție fiind depozitate în lăzi speciale cu apă. De asemenea, pe parcursul războiului blindajul a fost îmbunătățit constant.
Modelul principal, în ultima parte a războiului, a fost M4A3E8 (HVSS), care avea un tun de calibrul 7,6 cm cu țeavă lungă și o nouă suspensie, cu arcuri orizontale față de cele verticale folosite inițial.
Cel mai adaptabil tanc din Al Doilea Război Mondial: M4 Sherman a fost modificat pentru nenumărate alte misiuni, de la tractor de artilerie și lansator de rachete până la pod mobil și aruncător de flăcări
Pentru suținerea cu foc a infanteriei a fost produsă o versiune specială, echipată cu un obuzier de calibrul 10,5 cm, în timp ce M4A3E2 Jumbo a fost un tanc proiectat special pentru asalt, cu blindaj de 152 de mm grosime.
De asemenea, un număr uriaș de alte variante ale tancului Sherman a fost produs: atuncătoare de flăcări, remorchere pentru alte vehicule avariate, poduri mobile, curățătoare de terenuri minate, lansatoare de rachete, tractoare pentru artilerie, cisterne și tancuri amfibii.
M4 Sherman a cunoscut botezul focului în bătălia de la El Alamein, în Africa de Nord, 1942. Din acel moment, a fost nelipsit de pe toate fronturile unde au acționat aliații.
Circa 2.000 de bucăți au fost livrate și Uniunii Sovietice prin programul de Lend-Lease. Însă Armata Roșie n-a prea fost încântată, considerând că propriile sale tancuri T-34 ar fi superior.
Aproape 50.000 de tancuri Sherman produse în mai puțin de 3 ani și jumătate. Prin comparație, germanii au produs 9.200 de tancuri Panzer IV
M4 Sherman n-a fost, la momentul respectiv și nici ulterior, apreciat la justa sa valoare. A fost comparat adesea cu tancurile germane Panther și Tiger, pe care le-a întâlnit în bătălia pentru Normandia. Însă se uită că Panther era cu 15 tone mai greu. În plus, Sherman le era superior tancurilor germane la trei capitole decisive: era foarte fiabil (ceea ce nu se putea spune de Panther și Tiger), era robust și era disponibil în cantități uriașe.
De la începutul lui 1942 până în mai 1945 (așadar, în mai puțin de 3 ani și jumătate) s-au produs 49.243 de tancuri M4 Sherman. Prin comparație, germanii au produs circa 9.200 de tancuri Panzer IV și 6.000 de tancuri Panther.
După război, SUA și-a vândut stocurile de Sherman către numeroase țări. Tancul a rămas în uz multă vreme, unele state recurgând la îmbunătățiri. Israelul, de exemplu, a creat în anii 1960 propria sa versiune, cu un tun de calibrul 10,5 cm.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
