Sturmgeschütz III (StuG III) este, poate, cel mai important, mai rentabil și mai versatil vehicul blindat pe care l-a avut Germania în Al Doilea Război Mondial. Ceea ce a început ca o improvizație și ca un vehicul destinat susținerii cu foc a infanteriei s-a transformat într-un blindat bun la toate, care putea fi, simultan, tun de asalt și distrugător de tancuri – misiune predominantă în a doua parte a conflagrației.
Până la urmă, StuG III a fost, alături de Panzer IV, eroul din umbră al Wehrmachtului, prietenul de nădejde al soldaților în nenumăratele bătălii defensive și în luptele cu valurile de tancuri inamice. Tiger și Panther au fost vedetele jurnalelor de știri și subiectul interesului sau al pasiunii pentru zeci și sute de milioane de oameni, dar în realitate StuG III a fost prezența cotidiană și aliatul trupelor acolo când era nevoie de el și gata să salveze situații disperate sau să dea încredere oamenilor din prima linie.
StuG III a apărut ca o soluție de compromis, pentru a putea furniza și infanteriei artilerie mobilă
StuG III a apărut din necesitatea de a conferi o putere de foc mobilă și diviziilor de infanterie. Germania n-a avut niciodată, pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial, suficiente tancuri încât să le distribuie și infanteriștilor “de rând” – așa cum se întâmpla, de exemplu, în cazul Uniunii Sovietice încă din 1939, când pe lângă diviziile de blindate existau mii de tancuri ușoare livrate diviziilor de infanterie.
Teoreticienii Wehrmachtului înțeleseseră că e nevoie să fie compensată această deficiență. Noua doctrină pe care o puneau la punct, prin care diviziile de tancuri avansau rapid în spatele frontului inamic, sprijinite de divizii de infanterie mecanizată, cerea ca și acestea din urmă să dispună de putere de foc mobilă și imediată. Așa că, în 1935, la doi ani după venirea la putere a lui Hitler, generalul Erich von Manstein, unul dintre cei mai importanți promotori ai războiului mobil, a cerut producerea unui blindat de suport pentru infanterie.
A fost lansată comandă către industrie, iar în iunie 1936 Daimler-Benz a câștigat contractul pentru dezvoltarea unui tun de asalt cu această destinație. Caracteristica solicitată de armată: noul blindat trebuia să aibă un tun de calibrul 75 de milimetri.
Daimler-Benz s-a orientat către șasiul tancului mediu Panzer III, al cărui contract fusese câștigat de aceeași companie și era deja în producție. Acest lucru avea ulterior să conteze enorm, pentru că StuG III, folosind un șasiu deja echilibrat și verificat, s-a dovedit un vehicul foarte fiabil – spre deosebire, de exemplu, de celebrele Tiger și Panther.
Primele modele au fost echipate cu un tun de calibrul 75 mm, dar cu țeavă scurtă
Pentru a se reduce din greutate și a fi produs mai simplu și mai rapid, StuG III a primit o suprastructură fixă, fără turelă, în care s-a montat un tun de asalt calibrul 75 mm cu țeavă scurtă (L/24).
Primul prototip a fost fabricat de Alkett în 1937 și supus unor teste intensive. Începutul războiului, survenit în septembrie 1939, nu a găsit StuG III în producție. Fabricarea sa a început abia în ianuarie 1940 – StuG III Ausf. A (Sd. Kfz.142), șasiul fiind de Panzer III Ausf. F.
Față de Panzer III, blindajul frontal a fost mărit de la 30 la 50 de milimetri grosime. Motorul și cutia de viteze au rămas aceleași de la Pz. III Ausf. F.
Primele StuG-uri au intrat în luptă în mai 1940, în Bătălia pentru Franța, și s-au bucurat de un succes uriaș și imediat.
În total au fost produse 734 de StuG III din următoarele versiuni, de la B la E, care de fapt au diferit foarte puțin între ele.
Constatarea de pe câmpul de luptă, că era adesea angajat în schimburi de focuri cu blindate inamice, a dus la modificarea rolului și a echipării StuG III, care a primit tun antitanc în locul obuzierelor
Realitățile de pe câmpurile de luptă au făcut ca StuG III să fie, până la urmă, folosit preponderent într-un scop improvizat. Destinat și gândit ca vehicul care să susțină cu foc infanteria, acest tun de asalt a ajuns în final un excelent distrugător de tancuri.
Dar primele versiuni, înarmate cu tunul scurt, de 24 de calibre, nu erau eficiente din cauza vitezei inițiale mici a proiectilelor. Așa că, începând cu StuG III Ausf. F, pe acest blindat a fost montat tunul StuK 40 L/43.
Din acest moment, puterea de foc a crescut substanțial, iar StuG III a devenit capabil să scoată din luptă blindatele inamice, inclusiv temutul T-34, de la distanță. În acest moment, și indicativul vehiculului fiind modificat în Sd. Kfz. 142/1. Această versiune Ausf. F a StuG III a primit numele StuG 40, după tunul folosit, tocmai pentru a fi diferențiat de celelalte modele.
Circa 300 de exemplare din StuG 40 au fost fabricate, apoi producătorii l-au modernizat din nou și rebotezat StuG III F/8. Mai multe modificări la caroserie au însoțit și schimbarea principală: montarea unui nou tun, și mai puternic, un StuK 40 L/48, calibrul 75 mm. Țeava și mai lungă a conferit proiectilelor o viteză crescută și, implicit, o putere de penetrare superioară a blindajului de pe tancurile inamice. Proiectilele noului tun montat pe StuG III era capabile să străpungă o placă de 85 mm grosime de la o distanță de un kilometru, chiar dacă o loveau la un unghi de 60 de grade.
De asemenea, grosimea blindajului frontal a fost crescută din nou, de la 50 la 80 de milimetri.
Un blindat permanent îmbunătățit: „fuste” laterale, pentru protecție împotriva puștilor antitanc, pastă antiaderentă, contra minelor magnetice, trapă cilindrică, scut rabatabil pentru mitraliera coaxială
Simultan cu producerea noului model, multe dintre versiunile mai vechi ale StuG III au fost rechemate în fabrică, pentru a fi reechipate cu noul tun și cu plăci de blindaj suplimentare.
Începând din 1943, StuG III a fost echipat și cu “fuste” – niște plăci de blindaj laterale, care-l protejau de puștile antitanc și de alte arme antitanc de mână, cum ar fi Bazooka sau Piat.
Ultima versiune a StuG III, care a fost și produsă în cele mai mari cantități, a fost Ausf. G. Intrat în producție în decembrie 1942, acest model a fost din nou îmbunătățit. Blindajul a fost iar crescut și a fost montată o trapă de ieșire cilindrică. Un scut rabatabil pentru mitraliera coaxială a devenit standard pe blindat.
Tot pentru protecția echipajului a fost schimbat modul de montare a tunului în caroserie.
Primele modele de StuG III Ausf. G erau echipate și cu 3 lansatoare de grenade fumigene pe fiecare parte. Plăcile de blindaj lateral care acopereau și trenul de rulare au devenit standard. De asemenea, vehiculul era acoperit cu pastă Zimmerit, care facea ca minele magnetice să nu poată fi lipite pe blindaj.
În 1942, StuG III a primit și o nouă versiune, Sturmhaubitze 42 – în locul tunului antitanc de 75 mm, fusese instalat cu succes un tun de asalt de calibrul 105 mm. În total, au fost fabricate 1.114 exemplare din Sturmhaubitze 42.
StuG III a fost vehiculul blindat de luptă produs în cele mai mari cantități de Germania în Al Doilea Război Mondial
StuG III Ausf. G a fost produs până la sfârșitul războiului, mult după ce producția nereușitului model de tanc Panzer III – care stătuse la baza sa – fusese oprită.
Ieftin – costa circa 82.500 de mărci, spre deosebire de Tiger, care costa aproximativ 250.000 de mărci, sau Panther, care costa peste 170.000 de mărci –, ușor și rapid de fabricat, fiabil, livrând putere de foc suficientă și excelent protejat, StuG III s-a dovedit excepțional de eficient. În ultimele luni ale războiului, a devenit cel mai important vehicul blindat al armatei germane. În aprilie 1945, când Germania era deja invadată și producția se prăbușise, Wehrmachtul încă mai avea în funcțiune circa 1.300 de StuG III de toate tipurile.
StuG III a fost livrat, în anumite cantități, și către aliații Germaniei – Finlanda și Ungaria printre ei. România a primit, de asemenea, peste 100 de bucăți. După război, StuG III a rămas în funcțiune în diverse armate. Finlanda și-a folosit propriile vehicule până în anii 1960. De asemenea, Siria le-a desfășurat împotriva Israelului în Războiul de 6 Zile, în 1967.
Vehiculul a fost prețuit în mod deosebit nu doar de germani, ci și de inamici. Sovieticii au preluat exemplarele capturate și le-au modificat pentru a instala pe ele tunul lor de calibrul 76,2 mm.
În total, s-au produs aproape 11.500 de StuG III, din care 7.900 – din ultimele versiuni, Ausf. F și G. Asta a transformat StuG III în blindatul cel mai produs de Germania pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial.
CITIȚI ȘI:
Emil
12 septembrie 2021 at 7:26
Mai exact, ecranele alea laterale, (șorțuri sau fustițe sau s-o mai traduce termenul), aveau rolul de a detona prematur loviturile antitanc cumulative, astfel încât efectul exploziei dirijate să se disipeze îninte de a atinge și perfora blindajul.
Matei Udrea
17 octombrie 2021 at 10:04
Corect.