Armata germană a folosit, în Al Doilea Război Mondial, numeroase categorii de vehicule blindate, ușoare sau grele, pentru misiuni de recunoaștere. Expertiza germană pe această zonă a fost importantă, ajungând în doar câțiva ani să producă mașini blindate excepționale, cu mult peste ale oricărui adversar sau aliat.
Până acolo, însă, drumul a început mai modest, în 1936, cu o serie de mașini blindate bazate pe același șasiu, Sd. Kfz. 221. Primul model era înarmat cu doar o mitralieră MG 34. Treptat, s-au făcut îmbunătățiri odată cu următoarele versiuni, iar din 1942, aceste mașini au avut instalate puști antitanc Panzerbusche calibrul 28 mm.
Seria vehiculelor de recunoaștere din seria Sd. Kfz. 221 a avut la bază același principiu: o caroserie blindată cu turelă instalată pe un șasiu clasic de mașină.
La modelul Sd. Kfz. 222, pe lângă mitraliera MG 34 a fost montat și un tun KwK calibrul 20 mm, care a necesitat o turelă mai mare.
Modelul Sd. Kfz. 223 a avut instalată și o antenă mare, cu un sistem radio foarte performant.
Modelele Sd. Kfz. 220 și 226 nu aveau turelă, fiind versiuni neînarmate ale Sd. Kfz. 223. Mai erau cunoscute și sub numele de “mici vehicule blindate pentru comunicații”. Acestea nu aveau ca destinație activitățile de recunoaștere, ci erau echipate cu un set complet de echipament radio, fiind ținute pe lângă cartierele generale sau în companiile de comunicații ale unităților de blindate.
Defectul acestor mașini – care altfel erau foarte bune și fiabile – în reprezenta designul prea complicat. Din acest motiv, doar 2.118 exemplare au fost construite.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
