Numele Bren al celebrei puști-mitraliere britanice din Al Doilea Război Mondial este o combinație a literelor cu care încep două localități aparent fără nimic în comun: Brno, din Cehia, și Enfield, din Anglia.
Originile puștii-mitraliere Bren trebuie căutate în inima Europei, în orașul ceh Brno, unde a fost proiectată în 1933, pornindu-se de la o altă mitralieră cehă, ZB 26.
Bren folosea aceeași muniție ca și pușca Lee-Enfield. Preluat și fabricat de uzina guvernamentală de armament de la Enfield, modelul acesta de pușcă-mitralieră a devenit un mare succes. Era socotită o armă foarte fiabilă. Soldații au fost încântați să vadă că țeava armei se schimba foarte ușor când se supraîncălzea de la focul continuu.
Avea, totuși, și dezavantaje: era prea grea și, la momentul confruntării cu nemții, era clar depășită la cadența de tragere de nemaipomenita MG 42. Bren avea o rată de 500 de gloanțe pe minut, pe când Machinegewehr 42 trăgea 1.500: de 3 ori mai mult!
Un alt defect – dar care nu ținea de pușca-mitralieră în sine, ci de muniția standard folosită de britanici – era cartușul de 7,7 mm, care nu era tocmai ideal pentru armele automate, astfel că se întâmpla destul de frecvent să se blocheze.
Pușca-mitralieră Bren a rămas în folosința armatei britanice până în anii 1990
Din acest motiv, soldaților li se recomanda ca în magazia puștii-mitraliere să încarce numai 28 de cartușe, în loc de 30.
Acest lucru nu era deloc convenabil, dar soluția introducerii unei benzi de cartușe în locul încărcătorului, deși solicitată de soldați, n-a fost aplicată niciodată.
Până la urmă, pe parcursul războiului, mitraliera Bren n-a fost fabricată doar la Enfield, ci și în dominioanele Canada și Australia.
După 1945, Bren a fost modificată pentru cartușele NATO 7,62X51 mm, iar britanicii au continuat s-o folosească până în anii 1990.
CITIȚI ȘI:
