KV-urile au fost primele tancuri grele din lume care și-au meritat cu adevărat numele. În 1941, când Germania a invadat URSS, sovieticii erau singurii care dețineau asemenea vehicule. Întrebarea pe care istoriografia mondială a refuzat să și-o pună până de curând a fost: la ce aveau de gând să le folosească, dacă Stalin nu-și propunea decât să păstreze pacea în lume?
Dezvoltarea tancului KV (botezat după Kliment Voroșilov – numele comisarului sovietic al apărării) a început în 1939. Sovieticii lucrau deja de un deceniu la producerea unor tancuri grele performante. Aveau deja experiența modelelor T-28 și T-35, niște blindate cu mai multe turele care se dovediseră niște eșecuri. Totuși, constructorii sovietici ajunseseră la multe concluzii utile după aceste încercări, iar apariția lui KV-1 a fost cumva naturală.
La momentul intrării sale în armata sovietică, KV era de departe cel mai puternic tanc din lume
Tancul cântărea enorm, 50 de tone. Prin comparație, singurul tanc greu care mai existase în lume, cel francez Char B-1 bis, cântărea doar 35 de tone.
Pentru a mai salva din greutate, inginerii au făcut KV-ul într-un stil mai convențional, înlocuind extravaganțe precum 2-4 turele suplimentare cu un blindaj mult mai gros – practic, impenetrabil pentru armele timpului său.
Blindajul frontal de 110 mm și cel lateral de 75 mm erau realmente fantastice la momentul 1939-1940, nimeni în lume nu ajunsese măcar cu proiectul la așa ceva.
Motorul era Diesel și avea 600 de cai putere.
Tunul instalat pe acest monstru de oțel era similar cu cel montat pe noul tanc mediu de luptă al armatei sovietice, T-34: F-34 L/41 cu calibrul 76,2 mm. Pentru a păstra comparația de mai devreme, tancul francez Char B-1 bis avea tun de calibrul 47 mm.
În Războiul de Iarnă cu Finlanda, KV a participat la străpungerea Liniei Mannerheim fără să fie pierdut măcar un singur exemplar în luptă
KV-1 a intrat în producție în februarie 1940, la timp pentru a fi aruncat în luptă pe frontul Războiului de Iarnă cu Finlanda. Performanțele au fost imediate și realmente excepționale. KV-urile au străpuns linia Mannerheim, pe parcursul campaniei nefiind distrus nici măcar unul singur din aceste tancuri!
Prin asta nu trebuie înțeles că finlandezii nu s-au apărat sau că n-ar fi făcut-o adecvat. În timpul în care KV-1 a fost invincibil, numeroase T-28 și T-35, predecesoarele sale, au fost scoase din luptă de apărătorii finlandezi.
Totuși, războiul cu finlandezii a scos la iveală mai multe probleme de ordin mecanic la KV. Uriașa mașinărie nu era foarte fiabilă, iar transmisia sa era în mod deosebit problematică. Dar nu trebuie exagerată această problemă, să nu uităm că și celelalte tancuri se stricau, spre exemplu în Bătălia pentru Franța cele mai multe Char B-1 bis fuseseră abandonate din cauza defectării lor.
Când a început războiul cu Germania, URSS avea deja 636 de tancuri KV-1 și KV-2
Au existat planuri de regândire a designului pentru KV-1, dar nu a mai fost timp. Înrăutățirea situației politice în Europa l-a făcut pe Stalin să dea undă verde fabricării pe scară largă a tancului așa cum fusese proiectat inițial.
La momentul 22 iunie 1941, Uniunea Sovietică avea deja în uz 636 de tancuri KV. În replică, invadatorii germani nu doar că nu aveau nici măcar un singur tanc greu, dar nici măcar nu dispuneau de arme cu care să poată scoate din luptă acești coloși.
Mărturiile rămase de la soldații Wehrmachtului sunt edificatoare.
“Trăgeam din trei direcții în monștrii de oțel ai rușilor, dar totul era în zadar. Rușii, dimpotrivă, trăgeau cu efect. După o luptă îndelungată, a trebuit să ne retragem, pentru a evita înfrângerea completă. Giganții ruși se apropiau tot mai mult și mai mult. Unul dintre ei s-a apropiat de tancul nostru, împotmolit fără speranță în noroi. Fără nicio ezitare, monstrul cel negru a trecut cu șenilele peste tanc și l-a scufundat în noroi. În acest moment a venit obuzierul de 150 mm. (…) Artileriștii au deschis focul direct asupra tancului și au reușit să-l nimerească – ca și cum l-ar fi lovit trăsnetul. Tancul s-a oprit. (…) Brusc, unul dintre servanții tunului a început să urle ca un disperat: “A luat-o iar din loc!”. Într-adevăr, tancul a înviat și a început să se apropie de tun. După un minut, șenilele din metal strălucitor ale tancului au făcut obuzierul una cu pământul, ca pe o jucărie“
Generalul Reingardt, comandantul Corpului Tancuri 41 al Wehrmachtului
În unele cazuri, chiar și celebrul “8-8”, tunul antiaerian de calibrul 88 mm folosit de germani pe post de tun antitank, avea dificultăți să străpungă blindajul KV-ului.
KV-2 avea montat un obuzier de calibrul 152 mm
În ciuda eforturilor făcute de germanii uluiți, a mai trecut aproape un an și jumătate până când, spre sfârșitul toamnei lui 1942, a apărut un tanc greu pe măsura KV-ului: Tiger.
Până atunci, însă, KV a rămas cel mai puternic și mai bine protejat tanc din lume.
Pentru a sprijini T-34 și KV-1, sovieticii au construit KV-2, un alt tanc supergreu, care avea însă, într-o turelă modificată, un obuzier de calibrul 15,2 cm. La startul invaziei germane, o treime din cele 636 de KV-uri erau modelul 2.
KV-2 avea o putere de foc enormă și era foarte eficient în luptă, dar în același timp, din cauza turelei uriașe, era o țintă ușor de reperat și de nimerit pentru experimentații tunari și tanchiști germani.
KV și-a pierdut progresiv din importanță pe măsură ce germanii și-au îmbunătățit armamentul. La sfârșitul lui 1943 a încetat producția
Acest tanc greu a pierdut progresiv supremația pe câmpurile de luptă odată cu îmbunătățirea armamentului german și cu apariția modelelor Tiger și Panther.
KV a rămas un tanc foarte bine protejat în planul blindajului, dar tunul său de calibrul 76,2 mm nu mai era eficient împotriva acestor noi blindate. În plus, germanii începuseră să-și doteze și ei diversele blindate cu tunuri antitanc de 75 mm cu capacitate de perforare superioară tunului de pe KV.
În acest context, începând cu mijlocul anului 1943, pe KV a fost instalat un nou tun, de calibrul 85 mm – în fapt, un tun antiaerian modificat –, într-o nouă turelă de oțel turnat.
Noua versiune a fost botezată KV-85. În scurt timp însă, același tip de tun avea să fie montat și pe T-34 (rezultând modelul T-34/85), așa că tancul greu KV și-a pierdut pur și simplu sensul, atât timp cât avea un tun similar cu un tanc mediu.
Producția de KV-85 a fost oprită după 130 de exemplare, dezvoltarea acestui tanc continuând ulterior cu IS-1 și IS-2, moștenitoarele sale.
În total, până la sfârșitul lui 1943 au fost produse circa 3.000 de KV-1 și KV-2.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.