Pușca de asalt Sturmgewehr, inventată de Hugo Schmeisser, a utilizat avantajele noilor cartușe scurte, de 7,92X33 mm.
Acest cartuș avea o viteză a glonțului și o bătaie mai scurtă decât muniția convențională, dar în timpul luptelor s-a descoperit că raza maximă de acțiune a puștilor clasice nu era aproape niciodată folosită.
Mult mai importantă decât distanța la care putea trage arma era puterea de foc. Pistoalele-mitralieră (MP38 și MP40) nu erau o soluție perfectă pentru că muniția lor, prea mică, nu avea suficientă putere de penetrare.
Cu noile cartușe, care cântăreau mai puțin și erau mai mici decât cele clasice (7,92X57 mm), soldații puteau căra mai multă muniție. 150 de cartușe cântăreau doar 2,5 kilograme, în loc de 3,8 kilograme în cazul celor clasice.
Primele teste ale puștii de asalt au fost făcute începând din 1940, iar în 1943 Albert Speer a autorizat producția de serie sub numele MP43.
Acest nume, care nu corespundea categoriei de armă (pușca de asalt nu era pistol-mitralieră), a fost ales pentru a o camufla, pentru că Adolf Hitler, în ciuda tuturor rapoartelor pozitive, a decis să nu se producă această pușcă-mitralieră.
În septembrie 1943, primul test la scară largă a fost făcut pe Frontul de Est. În cele din urmă, văzând rezultatele și la cererea trupelor de pe front, Hitler s-a răzgândit și a autorizat producția.
În 1944, modelul a fost modificat, apărând MP44 și apoi, se pare că la sugestia lui Hitler, a fost rebotezat Sturmgewehr (pușcă de asalt) 44. Din acel moment, nicio altă modificare nu s-a mai operat.
MP44 (Sturmgewehr) era fiabilă, ușor de demontat și foarte precisă. Reculul era la mai puțin de jumătate decât cel al carabinei Mauser 98K, arma standard a infanteriei germane.
În total, 424.000 de puști de asalt au fost produse.
După război, arma a fost folosită de poliția poporului din Republica Democrată Germană (partea ocupată de sovietici), dar și de Iugoslavia.
De asemenea, a fost folosită extensiv în Africa, se pare livrată de sovietici din stocurile de arme capturate.
CITIȚI ȘI:
