Tancul Panzer IV, “calul de povară” bun la toate al Wehrmachtului în Al Doilea Război Mondial, cel mai produs blindat al Germaniei, prezent din prima până în ultima secundă pe câmpurile de luptă, n-a fost conceput, inițial, cu acest scop.
În 1934, atunci când Krupp a început lucrul la acest tanc, scopul în care a fost proiectat era ca Panzer IV să fie vehicul greu care să ofere sprijin cu foc pentru infanterie în nimicirea forței vii a inamicului. Adică, mai direct spus, Panzer IV trebuia inițial să joace rolul unui tanc de infanterie și nu de luptă cu blindatele inamice.
Proiectat ca tanc de sprijin pentru infanterie, Panzer IV a avut, în primii doi ani și jumătate de război, un tun scurt, ineficient în lupta cu blindatele inamice
În acel moment, doctrina militară încă mai mergea pe ideea că tancurile trebuie specializate în unele menite să ofere sprijin pentru infanterie și altele să lupte cu forța blindată a inamicului.
Germania a proiectat, în acest scop, Panzer IV pentru susținerea infanteriei și Panzer III pentru lupta cu tancuri.
De aceea Panzer IV a fost echipat, în primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cu un tun de calibrul 75 mm cu țeavă scurtă, complet ineficient în lupta cu tancurile.
Primele 35 de tancuri Panzer IV au fost livrate Wehrmachtului abia în 1938, la 4 ani după ce s-a început lucrul la el. Această primă versiune, Pz. IV Ausf. A, cântărea doar 19 tone, era echipată cu un tun scurt de calibrul 75 mm KwK L/24 și două mitraliere, iar blindajul avea doar 14,5 mm grosime, oferind protecție, cel mult, contra gloanțelor.
Însă designul acestui tanc a fost foarte inspirat, iar cei 4 ani de pregătire a produsului s-au concretizat în faptul că, după ce s-a început fabricarea lui, Panzer IV n-a mai avut nevoie de reproiectări și intervenții majore, fiind un vehicul fiabil, modern, cu facilități pe care alte tancuri nu le aveau la vremea respectivă.
Singurele intervenții făcute asupra Panzer IV de-a lungul producției sale au fost doar cele privind îmbunătățirea armamentului și a blindajului. Și aici, proiectarea sa inițială a jucat un rol important, deoarece modul în care a fost construit a permis aceste upgrade-uri repetate – spre deosebire, de exemplu, de Panzer III, care n-a mai putut fi adus la nivel competitiv după 1942.
Începând din 1942, instalarea unui tun cu țeava lungă și mărirea blindajului frontal au transformat Panzer IV într-un oponent redutabil pentru orice tanc aliat
Panzer IV a intrat în luptă în 1939, în Polonia, apoi a participat pretutindeni unde a fost prezent și Wehrmachtul.
Însă în 1940, la ciocnirea cu blindatele franceze și britanice, germanii au constatat deja că tunul L/24, un “chiștoc” cu țeava scurtă, nu era de niciun folos.
Cu toate acestea, aveau să mai treacă doi ani până când, constrânși de necesități, germanii au îmbunătățit, în sfârșit, puterea de foc a Panzer IV.
Acest lucru s-a întâmplat în 1942. De peste un an, Germania lupta împotriva URSS, care se prezentase pe câmpurile de luptă, spre șocul Wehrmachtului, cu două tancuri invulnerabile la armamentul invadatorilor: T-34 și KV.
Situația era disperată: Germania nu avea, pur și simplu, niciun vehicul care să poată lupta cu tancurile sovietice.
Așa că, până la găsirea unei soluții și la proiectarea unor noi tancuri, s-a recurs la o improvizație care, în final, avea să se permanentizeze: schimbarea armamentului de pe Panzer IV.
Începând din 1942, pe modelul Ausf. F al tancului Panzer IV a fost instalat tunul de calibrul 75 mm KwK-40 L/43, iar armura a fost îmbunătățită prin adăugarea unor plăci de blindaj groase de 30 mm în partea din față, atât la turelă, cât și la caroserie.
A rezultat, în sfârșit, un tanc care se putea măsura cu T-34.
Începând cu modelul următor, Panzer IV Ausf. G, a fost instalat un tun antitanc chiar și mai bun, KwK-40 L/48. Cu aceasta, tancul german devenea chiar superior ca putere de foc modelului T-34 sovietic din acel moment.
Versatil, Panzer IV s-a pretat la numeroase îmbunătățiri și întrebuințări
Începând din luna mai 1943, germanii au produs modelul Ausf. H al Panzer IV, mult îmbunătățit. Noua versiune avea acoperiș al turelei rezistent la bombardamentul aviației, blindaj frontal de 80 mm grosime și plăci de blindaj laterale montate adițional, pentru a proteja tancul de puștile anti-tanc și de lansatoarele de grenade, precum și șenile mai late, adaptate la noroiul și zăpada de pe Frontul de Est.
Începând din septembrie 1943, pe Panzer IV a fost aplicat un strat de pastă Zimmerit, care împiedica lipirea minelor magnetice pe corpul tancului.
Versiunea Ausf. J, intrată în fabricație din aprilie 1944 și produsă până la sfârșitul războiului, a eliminat dispozitivul pentru turela electrică pentru a face loc pentru un rezervor suplimentar de combustibil, care a extins raza de acțiune a tancului la 260 de kilometri.
Începând din septembrie 1944, “fustele” de plasă de sârmă menite să protejeze vehiculul de încărcăturile explozive ale infanteriei au fost folosite extensiv în locul plăcilor adiționale de blindaj din lateral, pentru a se economisi metalul prețios.
Cel mai produs tanc al Germaniei în Al Doilea Război Mondial, Panzer IV a rămas „calul de povară” al Wehrmachtului până la final
În ciuda faptului că fusese proiectat în 1934 și cu alt scop decât confruntarea cu tancurile inamice, Panzer IV avea să rămână un inamic de temut până la sfârșitul războiului pentru forțele blindate aliate.
Deosebit de versatil – poate cel mai reușit design al Germaniei în materie de blindate –, șasiul Panzer IV a fost folosit ca platformă și pentru nenumărate alte variante: ca transportor de muniție, pod mobil, vehicul de recuperare și tracțiune a tancurilor avariate pe câmpul de luptă și, mai ales, o serie de autotunuri de mare succes, cum ar fi tunul de asalt Stug IV, Sturmpanzer IV și Jagdpanzer IV.
În ultimii doi ani ai conflictului, deși Panzer IV încă mai putea fi îmbunătățit și menținut competitiv, devenise limpede că designul său datând din prima parte a anilor 1930 reprezintă un handicap. Germania a plănuit înlocuirea sa cu noul Panther, dar condițiile de război, problemele de producție și complexitatea succesorului a făcut ca, până la urmă, Panzer IV să rămână în producție alături noul model.
În total, în ciuda dificultăților de producție, a lipsei materiei prime și a bombardamentelor devastatoare ale aliaților, 9.200 de Panzer IV au fost produse până la sfârșitul războiului.
Germanii le-au dat câteva astfel de tancuri și aliaților lor.
Ultimele tancuri Panzer IV folosite în luptă au fost desfășurate de Siria în 1973, împotriva Israelului. Sirienii le cumpăraseră ieftin de la Uniunea Sovietică, din stocurile de armament capturate de sovietici de la germani la finalul războiului.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
