Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Arme din Al Doilea Război Mondial

Blindate. Germania: Panzer III Sd. Kfz. 141

Panzer III J, cu tun calibrul 50 mm, pe Frontul de Est, în 1942. Sursa foto: Bundesarchiv

Inițial, când s-au început pregătirile pentru război, germanii au stabilit că vor merge pe două modele de tancuri, unul destinat să angajeze forțele blindate inamice – Panzer III, iar un altul pentru a susține infanteria – Panzer IV.

Panzer III urma să devină tancul standard de luptă al Wehrmachtului. Un calcul inițial eronat avea să-i scurteze însă cariera și să-i reducă drastic eficiența.

Pentru că infanteria folosea deja tunul antitanc de calibrul 37 mm, s-a luat decizia ca și Panzer III să folosească același tip de armă – era o standardizare destinată să folosească la producția de masă.

Ca atare, întregul tanc a fost proiectat plecând de la acest parametru. Ulterior, când s-a dovedit că tunurile de 37 de milimetri sunt depășite, producătorii s-au văzut în imposibilitatea tehnică de a mări calibrul tunului de pe turelă dincolo de calibrul 50 mm, ceea ce a însemnat că, după 1942, acest tanc n-a mai fost competitiv indiferent câte eforturi s-au făcut.

În cursa pentru fabricarea Panzer III au intrat MAN, Daimler-Benz, Rheinmetall și Krupp. A câștigat Daimler-Benz

Panzer III Ausf. D cu tun calibrul 37 mm în septembrie 1939, în timpul campaniei din Polonia. Sursa foto: Budesarchiv

Revenind la momentul în care s-a decis fabricarea acestui tanc (1935), posibilele probleme legate de calibrul armamentului principal au fost sesizate încă de la început de unii generali germani, printre care și Heinz Guderian. Acesta a insistat să se proiecteze tancul din start pentru un tun calibrul 50 mm. El n-a reușit să se impună însă, așa că Panzer III a intrat în producție cu tunul 37 mm KwK.

În 1935, în lupta pentru proiectul tancului de luptă standard Panzer III au intrat companiile MAN, Daimler-Benz, Rheinmetall și Krupp. În 1936, câștigătoare a fost desemnată Daimler-Benz.

Primele Panzer III în forma finală au fost fabricate abia în 1939, când a izbucnit războiul. Din prima clipă s-a constatat că aveau armament subcalibrat față de necesități

Testele și experimentele pentru acest tanc au durat 3 ani. Până în 1939, primele 4 modele (Ausf. A – D) au fost folosite în special pentru a verifica diverse tipuri de cutii de viteză.

Abia începând cu modelul E (Ausf. E), în 1939, s-a ajuns la formula finală care a consacrat Panzer III, cu un tren de rulare cu 6 roți de dimensiuni medii.

Tancul era construit destul de bine, avea facilități peste cele ale tancurilor contemporane fabricate de alte țări, aparatură optică și multe alte echipamente de cea mai bună calitate. Dar încă din primul moment când a fost folosit în condiții de luptă, în campania din Polonia, s-a constatat că Guderian avusese dreptate, iar tunul era subcalibrat față de necesități.

În 1940, când Germania s-a confruntat, în campania franceză, cu tancurile Char B-1 bis, Somua și Matilda, s-a descoperit cu stupefacție că Panzer III era complet neajutorat.

În acest timp, URSS fabrica deja de aproape 10 ani tancuri ușoare, precum T-26 și seria BT, cu tunuri antitanc de calibrul 45 mm.

Echipaj al unui Panzer III într-un moment de odihnă, în timpul bătăliei de la Kursk, din iulie 1943. Sursa foto: Bundesarchiv

S-au încercat tot felul de soluții pentru a compensa faptul că turela nu permitea instalarea unui tun antitanc mai mare de 50 mm

Așa că, în același an, s-a trecut la reechiparea sa cu un tun mai puternic, de 50 mm L/42, iar mai târziu, 50 mm L/60 (L/42 și L/60 desemnează lungimea pe care o avea țeava tunului, iar 50 mm desemnează diametrul său).

Grosimea blindajului a fost, de asemenea, mărită gradual la modelele care au urmat. Pz. III Ausf. E avea un blindaj frontal de 30 mm, iar la modelul Pz. III Ausf. L s-a ajuns, în final, la blindaj frontal de 70 mm.

Numeroase alte îmbunătățiri au fost aduse vehiculului, în conformitate cu experiența căpătată pe câmpurile de luptă, inclusiv o centură de protecție pentru turelă și niște blindaje protectoare laterale (“fuste”) menite să-l protejeze de puștile antitanc. Ultimul model de Panzer III, Ausf. N, avea să fie echipat cu un tun scurt de calibrul 75 mm KwK L/24, pentru susținerea infanteriei.

Deficitul inițial cu care a intrat în fabricație Panzer III nu a putut fi surmontat însă niciodată. Dimensiunile turelei nu permiteau instalarea unui tun antitanc mai mare de 50 mm. Prin comparație, Panzer IV, care avea dimensiuni aproape similare, era echipat standard cu un tun de calibrul 75 mm.

O capodoperă inginerească a timpului, cu echipamente și facilități mult peste cele ale tancurilor din acele vremuri

Panzer III Ausf. M în 1943, în sudul Uniunii Sovietice. Modelul M a fost penultimul fabricat. Avea tun calibrul 50 mm L/60 și apărătoare laterale atât pentru corpul tancului, cât și pentru turelă. Sursa foto: Bundesarchiv

Dincolo de această problemă, care a fost o eroare strict de proiectare inițială, și nu de incapacitate a industriei germane, Panzer III a reprezentat la vremea sa o capodoperă inginerească. Avea echipaj de 5 oameni care dispuneau de un spațiu rezonabil în interiorul vehiculului, avea echipament pentru comunicații radio, suspensie cu bară de torsiune, echipament optic de ochire performant, o podea mobilă care permitea tunarului să nu-și schimbe poziția când turela se rotea etc.

Cu toate acestea, din 1942, subcalibrarea tunului său a transformat Panzer III într-un vehicul care, indiferent ce îmbunătățiri ar mai fi primit, nu mai era competitiv pe câmpul de luptă. Tancul era inferior oricărui inamic, atât în Est, unde trebuia să se confrunte cu T-34 și KV, cât și în Vest, unde apăruseră tancurile Sherman, Matilda II, Churchill.

Până în 1943, s-au produs circa 5.700 de Panzer III din toate tipurile și versiunile (inclusiv tancuri de comandă, aruncătoare de flăcări și amfibii – ultimele au fost proiectate cu gândul la invadarea Marii Britanii).

Până la urmă, de un succes mult mai mare s-au bucurat tunurile de asalt construite pe șasiul lui Panzer III. Multe dintre tancurile din acest model aveau să fie convertite, ulterior, în tunuri de asalt. Același lucru l-au făcut și sovieticii cu exemplarele capturate, demontând turela și modificând caroseria pentru a se putea monta un tun de calibrul 76 mm. Așa au rezultat tunurile de asalt sovietice SU-76 i (“i” venea de la “inostrannaia”, adică “străin”).

Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Istoria României

Despre impactul economic al tratatului de pace pe care România a fost forțată să-l semneze la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial se vorbește...

Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial

„La 12 iulie 1943, Corpul Panzer SS a ajuns într-un marş greoi la gara Prohorovka, la 34 km dincolo de punctul iniţial de atac....

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate