Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Arme din Al Doilea Război Mondial

Blindate. Uniunea Sovietică: tancurile BT-5 și BT-7

Tanc rapid BT-7 în septembrie 1939, în timpul invaziei sovietice a Poloniei

Tancurile BT-5 și BT-7 sunt două dintre cele mai evidente și solide dovezi ale acuzației că tot ceea ce a făcut Stalin, de la consolidarea puterii și până la intrarea în WW2, a fost să pregătească Uniunea Sovietică pentru un război ofensiv care să ducă la cucerirea Europei.

BT este abrevierea denumirii rusești “Bystrokhodny tank”, ceea ce, în traducere, înseamnă “Tanc rapid” sau “Tanc de mare viteză”. BT-7 a fost ultimul dintr-o serie de tancuri din această categorie construite cu miile de sovietici în anii ’30.

Despre BT se poate spune, fără nicio îndoială, că a reprezentat nu doar începutul doctrinei sovietice în ceea ce privește blindatele, ci și precursorul celebrului T-34. Producția gigantică a T-34 în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (aproximativ 85.000 de bucăți) nu a fost, așa cum s-a spus, doar rodul marelui efort al țării, ci mai ales încununarea a 10 ani de experiență în producția de masă a tancurilor.

BT-urile erau revoluționare pentru anii ’30, cu suspensie Christie, motor de 500 de cai putere, viteză excepțională, tun foarte puternic și două trenuri de rulare interschimbabile

Tancul BT-5 era, la începutul anilor 1930, când a fost proiectat și fabricat în masă, un vehicul revoluționar, mult peste ce aveau celelalte armate ale lumii

BT-5 și BT-7 au fost, în anii 1930, ceea ce a fost T-34 în anii ’40: un tanc foarte rapid, rezonabil echipat și blindat, construit în cantități industriale și proiectat pentru a cuceri lumea – cu predilecție Europa. La vremea lor au fost revoluționare, cele mai performante din lume.

Fiecare dintre aceste “tancuri rapide” (BT) a fost echipat cu suspensie Christie. Sovieticii au luat în 1930 de la americani un tanc cu acest tip de suspensie, care permitea deplasarea cu viteză mare, l-au cercetat cu atenție și, plecând de la el, au dezvoltat seria BT mai întâi, iar apoi T-34.

BT-urile aveau calitatea unică în lume de a se putea deplasa fie pe șenile, fie pe roți. Ajungea astfel la viteze fantastice, pe care cu mare greutate le-ar putea atinge chiar și azi orice tip de tanc: 72 de kilometri la oră pe roți, 53 de kilometri la oră pe șenile.

Roțile erau prinse pe caroseria tancului. Atunci când blindatul ajungea la o șosea, dacă se întruneau condițiile pentru a rula cât mai rapid, se trecea de la șenile la roți. Când tancul urma să părăsească drumul și să intre pe câmpuri, prin păduri sau zone accidentate, se revenea la șenile. Un echipaj bine instruit făcea operațiunea de înlocuire a șenilelor cu roțile, sau invers, în doar o jumătate de oră.

Tracțiunea era pe roțile din spate, iar roțile din față funcționau ca la automobil, se puteau dirija stânga-dreapta.

Un tanc rapid proiectat special pentru rețeaua de șosele și autostrăzi din Vestul Europei

Tancul BT-7 a fost conceput special pentru a fi folosit în adâncimea frontului inamic, iar facilitatea de a se schimba șenilele cu roți, pentru a-i crește viteza pe șosea, arată că destinația sa era rețeaua de comunicații din Vestul Europei

Dar tocmai aceste caracteristici unice ale tancului, de a putea trece de la șenile pe roți, alături de viteza formidabilă și o autonomie de deplasare uriașă (728 km pe roți, 424 km pe șenile), dezvăluie intențiile proiectanților și ale conducerii sovietice care l-a comandat.

Nu exista niciun motiv pentru a construi un asemenea tanc cu scopul de a fi folosit în Uniunea Sovietică din simplul motiv că această țară nu avea șosele și autostrăzi. Chiar și în 1940, în capitala Moscova existau doar 4 căi de acces majore. În rest, era vorba de drumuri de pământ, care se transformau în lacuri de mocirlă impracticabile multe luni din an, primăvara și toamna.

Moscova era legată de granița de Vest de o singură autostradă. Doar acolo ar fi putut merge pe roți BT-urile.

În schimb, aceste tancuri se potriveau ca o mănușă pentru rețeaua de drumuri și autostrăzi existentă în Europa, și mai ales în Europa de Vest. Foarte bine înarmate și rezonabil blindate pentru timpurile în care au fost fabricate, BT-urile urmau să fie introduse în breșele pe care infanteria, artileria, aviația și tancurile grele le-ar fi produs în frontul țărilor europene vizate, iar apoi, cu iuțeala fulgerului, folosindu-se de șoselele statelor atacate, ar fi pătruns în adâncimea dispozitivului, provocând prăbușirea inamicului.

Singura slăbiciune a BT-urilor era blindajul prea subțire. Acesta a fost însă compromisul pentru a obține viteza excepțională

BT-5 avea un blindaj slab și prins în nituri. Aceasta era singura sa slăbiciune – dar tancurile inamice ale vremii nu erau cu mult mai bine blindate, fiind dezavantajate de tunurile net inferioare și de mobilitatea mult mai scăzută

BT-5 a intrat în producție în 1932. Pe lângă mobilitatea excelentă, acest tanc era echipa și cu un tun de primă clasă, calibrul 45 mm L/46 (cu țeavă lungă, ceea ce îi conferea o viteză inițială foarte bună proiectilului și, deci, capacitate cinetică de penetrare a blindajului crescută).

Slăbiciunea BT-urilor era blindajul subțire și nituit. Capetele de nituri aveau tendința să zboare în jur asemenea gloanțelor când tancul era lovit de proiectile inamice și nu de puține ori se întâmpla ca aceste nituri să rănească echipajul din interior.

Următorul model, BT-7, se asemăna la exterior foarte mult cu precursorul său, BT-5. Dar fusese îmbunătățit, i se instalase o nouă turelă, o nouă transmisie, un motor mai puternic (500 de cai putere!) și un nou blindaj sudat care a eliminat neajunsul niturilor de la BT-5.

Ce trebuie însă menționat, relativ la mult-discutatul blindaj subțire al acestor tancuri (argument invocat masiv mai întâi de sovietici, apoi preluat decenii la rând de istoricii militari din întreaga lume, pentru a demonstra că tancurile URSS erau vechi și proaste în 1941), este că scopul pentru care fuseseră proiectate nici nu reclama o armură mai groasă.

Aceste tancuri rapide urmau, așa cum am scris mai sus, să pătrundă în spărturile de front și să înainteze rapid în adâncimea teritoriului inamic, unde era puțin probabil să mai întâlnească artilerie antitanc sau forțe blindate semnificative. Cu autonomia lor de 4-700 de kilometri și viteza de 50-80 kilometri pe oră, miile de tancuri ar fi ocupat orașele și centrele de comunicații din orice țară europeană în doar câteva zile.

Dezinformările propagandei sovietice care au intoxicat decenii la rând toată istoriografia militară din lume: BT-urile erau de proastă calitate, niște vechituri bune de fier vechi

Categorisite ca fiind „de prostă calitate”, nefiabile și vechituri bune de aruncat la gunoi, cele aproape 8.000 de tancuri BT au fost eliminate „din pix” de istoricii sovietici atunci când au comparat Armata Roșie cu Wehrmachtul la momentul 1941. Dar raliurile de aproape 1.000 de kilometri făcute de BT-uri în 1937, 1939 și 1945, în condiții foarte grele și regim de luptă, arată contrariul

Literatura propagandistică sovietică deghizată în istoriografie a acreditat ideea, și azi larg răspândită, că aceste tancuri erau de proastă calitate, că se defectau repede și că, în 1941, erau niște vechituri bune de aruncat la fier vechi.

Adevărul este că BT-urile erau foarte fiabile, capabile de performanțe deosebite, iar majoritatea tancurilor germane din clasa BT-urilor nu se puteau compara nici ca număr, nici ca performanță cu acestea.

I) În ceea ce privește fiabilitatea tancurilor BT-5 (BT-7 erau chiar mai performante), trei episoade din anii 1930 sunt elocvente.

În octombrie 1937, 50 de tancuri BT-5 sovietice trimise de URSS să-i sprijine pe republicanii spanioli au parcurs în două zile și jumătate 630 de kilometri pentru a ajunge la o operațiune militară desfășurată pe râul Ebro. Niciun vehicul nu s-a stricat pe drum.

În 1939, în celebrul incident armat de la Halhin-Gol, cu japonezii, două brigăzi de tancuri sovietice (6 și 11) au efectuat un marș de 800 de kilometri prin stepa mongolă fierbinte și plină de praf, pe poteci bătătorite de caravane și pe nisip, pentru a ajunge la locul luptei. Brigada 11 a străbătut această distanță uriașă în perioada 28-30 mai (3 zile). Brigada 6 a avut nevoie de 6 zile.

În august 1945, în operațiunea ofensivă din Manciuria a Armatei Roșii împotriva Japoniei, Armata a VI-a de Gardă Tancuri, echipată inclusiv cu tancuri BT-7 care aveau deja o vechime considerabilă, a parcurs 820 de kilometri prin lanțul muntos Marele Hingan cu ritmul mediu de 180 km/zi. Din 1.019 tancuri de toate tipurile care au luat parte la operațiune, doar 78 au fost pierdute.

II) Relativ la comparația cu tancurile armatei germane din 1941, BT-urile pot fi comparate (socotind caracteristicile lor) cu tancurile cehești Skoda (Panzer 35 t, Panzer 38 t) și cu tancurile Panzer III din modelul E.

Relativ la numărul lor, nu există termen de comparație. Existau câteva sute de tancuri Skoda în echiparea diviziilor blindate germane. Mai erau alte câteva sute de tancuri Panzer III până la modelul E. Și Skodele, și Panzerele III până la modelul E erau echipate cu tunuri de calibrul 37 mm, categoric inferior ca performanțe tunurilor de 45 mm instalate pe BT-uri.

Tancurile sovietice BT își surclasau oponentele enumerate mai sus și la rază de acțiune, viteză și puterea motorului. Un BT putea să se deplaseze chiar și pe teren accidentat cu 35 km/oră, adică mai repede decât mergea un Panzer 35 (t) pe șosea!

Singurul parametru unde tancurile germane stăteau mai bine era cel al blindajului. Grosimea acestuia era dublă – 30 mm atât la turelă, cât și la caroserie. Dar BT-urile compensau prin tunul mai performant, a cărui rază de acțiune eficientă era de 1.200 de metri, pe când a Pz. III E – de doar 700 de metri.

Pentru proiectata invazie-fulger a Europei, sovieticii au construit și variante de BT submersibile, artilerie mobilă, aruncătoare de flăcări și centre mobile de transmisie

BT-urile s-au dovedit excepțional de fiabile în războiul din Spania (1936-1939) și în luptele cu japonezii din 1939 și 1945. Acestea au fost precursoarele T-34

Pentru sprijinirea cu foc de artilerie a acestui tip de operațiuni în spatele frontului, sovieticii au construit, alături de mii de avioane de bombardament cu autonomie uriașă (mii de kilometri), și artilerie mobilă: BT-5A, care erau echipate cu obuziere de calibrul 7,62 cm.

S-au construit numeroase variante ale acestui tanc: submersibile, destinate traversării cursurilor de apă, cu blindaj înclinat la diferite unghiuri, aruncătoare de flăcări, stații mobile de transmisie etc.

BT-urile modificate ca să servească drept centre mobile de comunicație sunt o altă dovadă clară a intențiilor ofensive ale URSS încă din anii ’30. O armată n-avea de ce să proiecteze mașini capabile să comunice radio cu comandamentul aflat la sute de kilometri depărtare decât dacă acestea urmau să însoțească diviziile blindate adânc în spatele liniilor inamice.

Tancurile BT au fost folosite cu succes în războiul civil din Spania (1936-1939) și în ciocnirile cu japonezii din Manciuria (1939). Mai puțin reușită a fost utilizarea lor în războiul cu Finlanda (1939-1940), dar asta doar pentru că specificul zonei și condițiile frontului nu erau adecvate pentru scopul său.

Deși Germania avea puține tancuri comparabile cu BT-urile chiar și în 1941, Wehrmachtul a ezitat să le încorporeze în trupele sale regulate, așa cum obișnuia să facă, în general, cu tehnica de luptă capturată.

Nemții au preferat să folosească BT-urile capturate în număr mare, în primele luni ale războiului, pentru misiuni de securitate în spatele frontului, cum ar fi luptele cu partizanii și trupele aeropurtate parașutate de sovietici în teritoriile ocupate.

Circa 2.700 de BT-5 și 5.000 de BT-7 au fost construite până în 1941, când producția a fost mutată spre succesorul T-34.

Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial

„La 12 iulie 1943, Corpul Panzer SS a ajuns într-un marş greoi la gara Prohorovka, la 34 km dincolo de punctul iniţial de atac....

Istoria lumii

Marea epidemie de ciumă care a răvășit Rusia între 1770 și 1772, pornită de la Focșani și răspândită în tot Estul Europei, arată că,...

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate