Tancurile M3 Lee și Grant, cu care Statele Unite au participat la prima fază a celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost o adaptare inteligentă a unui design mai vechi, cu scopul de a salva timp și resurse prețioase.
Când a izbucnit Al Doilea Război Mondial, Statele Unite nu erau pregătite de așa ceva – la fel ca și celelalte mari puteri ale lumii, exceptând Uniunea Sovietică. Deși încă se mai vorbea despre izolaționism și neutralitate, pentru conducerea politică și militară devenise clar că SUA nu vor putea evita implicarea într-un conflict mondial care urma să retraseze granițele lumii și sferele de influență. Așa că s-a pornit cursa înarmărilor.
M3 Lee și Grant au fost soluții interimare până la apariția noului M4 Sherman, dar au dus greul războiului în 1942, în Africa de Nord
În 1940, urmărind evenimentele din Europa, s-a constatat că vechiul tanc mediu al armatei americane, M2, care avea doar un tun de calibrul 37 mm, nu mai era suficient. S-a căutat o soluție urgentă și să s-a găsit varianta păstrării vechiului șasiu, pe care s-a modificat caroseria astfel încât să primească un tun de calibrul 75 mm, la care s-a adăugat un tun de calibrul 37 mm în turelă, precum și o mitralieră coaxială. În același timp, comandantul avea propria sa turelă mai mică, echipată cu o altă mitralieră.
Tancul M3 a fost soluția provizorie până la introducerea noului model M4 – celebrul Sherman.
Producția de masă a modeluluI M3 a început în august 1941 și a continuat până în decembrie 1942, interval în care s-au produs 6.258 de bucăți.
Cele mai multe M3 au avut caroserie nituită și un motor de avion în formă de stea, de 9 cilindri. Dar, pentru că tancurile M3 au fost produse de mai multe fabrici aparținând de diverse companii, au existat și diferențe între loturi la capitolul finisaj. După o perioadă, s-a renunțat la turela pentru comandant.
O mare cantitate de tancuri M3 au ajuns la britanici, care le-au folosit intensiv în bătăliile cu corpul expediționar german din Africa, al lui Rommel. Pentru că industria Marii Britanii era deja sufocată și nu mai făcea față, Statele Unite au aprovizionat masiv aliatul cu aceste blindate.
În ciuda numeroaselor neajunsuri – era prea înalt, tunul principal destul de imobil, liniile blindajului erau drepte -, M3 a fost apreciat de trupe pentru fiabilitate și robustețe
Însă autoritățile de la Londra au cerut modificări importante la loturile livrate lor. S-a cerut o turelă nouă mai mare, echipată cu stație radio. Această nouă versiune a fost numită M3 Grant I și trimisă cu navele direct în Africa de Nord.
Varianta standard a acestui tanc, numită M3 Lee, a fost livrată în insulele britanice.
Ambele modele și-au câștigat o reputație bună și au devenit populare printre soldați, deși aveau destule probleme. Raza limitată de acțiune a tunului principal de 75 mm, care fiind montat în caroserie nu putea fi rotit în orice direcție și nici ridicat sau coborât foarte mult; înălțimea mare a tancului care-l făcea vizibil și mai ușor de lovit de la distanță; designul clasic, cu linii verticale ale blindajului; grosimea insuficientă a acestuia au fost slăbiciuni care n-au făcut din M3 un tanc care să rupă gura târgului. Dar totuși acesta a contribuit masiv la menținerea Marii Britanii în luptă pe parcursul anului 1942 în special în Africa.
Începând din 1943, deja tancul M3 nu mai era competitiv. A fost înlocuit rapid, atât în Africa de Nord, cât și în Europa cu noul M4 Sherman.
Scos de pe frontul european începând cu 1943, M3 a rămas în luptă până la finalul războiului în Asia și Pacific, unde inamicul întâlnit era mult mai slab
Însă pe fronturile din Asia și Pacific, unde lupta se ducea cu Japonia, M3 a rămas în serviciu fără probleme până la sfârșitul războiului fără ca armamentul inamicului să-i pună probleme.
Aproximativ 1.400 de tancuri M3 au fost livrate și Uniunii Sovietice în cadrul programului Lend-Lease. Sovieticii s-au declarat ulterior nemulțumiți, dar realitatea este că primirea acestor tancuri, laolaltă cu altele din diferite modele date atât de SUA, cât și de Marea Britanie, a jucat un rol decisiv în soarta bătăliilor din 1942, când producția era încă grav afectată de teritoriile și centrele industriale cedate în anul precedent, precum și de rata pierderilor suferite pe front.
Șasiul trainic al tancului M3 a folosit ca bază pentru o serie de tunuri autopropulsate, printre care M7, M12 și britanicul Sexton.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
