Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Arme din Al Doilea Război Mondial

Blindate. Germania: distrugătoarele de tancuri Marder I, II și III

Distrugătoarele de tancuri de mare succes din seria Marder sunt, în mod paradoxal, una dintre dovezile că Germania nu a intrat pregătită în Al Doilea Război Mondial. În ciuda faptului că regimul nazist a depus, începând cu 1935, eforturi susținute pentru ridicarea armatei, care în doar 4 ani a crescut foarte mult, pregătirile de război – pe care Hitler și-l dorea, la fel ca și generalii săi – nu erau nici pe departe încheiate în 1939, când a început conflictul.

Așa stăteau lucrurile și în 1941, la startul operațiunii Barbarossa. Confruntarea cu noile tancuri sovietice T-34 și KV a trimis unde de șoc din prima linie, trecând prin statele majore ale diviziilor și armatelor și până în Wolfsschanze, cartierul general din Prusia de Est de unde Hitler conducea operațiunile.

Rămâne și azi un mister cum a fost posibil ca serviciile de informații germane să nu remarce apariția, în dotarea diviziilor de tancuri sovietice, a coloșilor cu tunuri de calibrul 76,2 mm și blindaj impenetrabil la armamentul Wehrmachtului. În orice caz, încă de la primele ciocniri cu aceste noi tancuri au început mesajele disperate ale trupelor către conducerea armatei.

Seria distrugătoarelor de tancuri Marder s-a născut din criza de arme eficiente împotriva KV și T-34

Alfred Becker, ofițerul de artilerie carea avut ideea de a monta șasiul a diverse vehicule depășite un tun antitanc performant

Era clar că Germania avea urgentă nevoie de vehicule antitanc capabile să lupte cu T-34 și KV, în condițiile în care întreaga adunătură de tancuri din diviziile Wehrmachtului (Pz. I, II, III și IV produse în Germania, Pz. 35 și 38 de captură din Cehia, Souma S-35 și Char B-1 bis de captură din Franța) nu se putea măsura cu noii inamici.

Pentru că producția industrială a Germaniei era deja solicitată la maximum, iar proiectarea și fabricarea unor noi modele de vehicule antitanc necesita timp, s-a luat decizia de a improviza după modelul de succes Panzerjager I. Așa că s-a trecut la modificarea unui număr cât mai mare de vehicule depășite și montarea pe șasiurile lor a unor tunuri antitanc performante.

Din această criză care a dus la o improvizație s-a născut celebra serie Marder.

Distrugătoarele de tancuri Marder au folosit, în principal, trei tipuri de șasiuri, de aceea s-au și numit Marder I, II și III.

Marder I: căpitanul Alfred Becker a avut ideea de a instala pe tractoarele franceze Lorraine un tun antitanc de 75 mm

Marder I, cu tun antitanc montat pe tractor Lorraine

Când a invadat și ocupat Franța, în 1940, Germania a reușit să captureze intacte circa 300 de așa-zise tractoare Lorraine, niște vehicule de aprovizionare fiabile, cu motor montat în partea din față. Inițial, germanii nu le-au acordat prea mare atenție. Abia surprinzătoarea evoluție a ostilităților de pe Frontul de Est i-a făcut să-și amintească de ele.

Marder a apărut la ideea lui Alfred Becker, un căpitan de artilerie și inginer care staționa cu unitatea sa în Franța și a început să-și urce bateria de tunuri pe vehicule britanice Vickers Mark VI capturate. A fost îndepărtată suprastructura blindatelor, iar pe șasiu au fost montate tunurile, rezultând niște tunuri autopropulsate care aveau să revoluționeze producția de război și să joace un rol foarte important în capacitatea combativă a Germaniei.

Hitler, care era foarte deschis la ideile noi, a fost atât de încântat încânt a dat ordin să se deschidă o linie de producție denumită “Baustab Becker”, cu misiunea de a găsi mijloace de a converti cât mai multe dintre vehiculele franceze capturate în astfel de autotunuri.

Începând din 25 august 1942, s-a emis un ordin pentru construirea de distrugătoare de tancuri ușoare botezate Marder I. Inițial, s-a plănuit transformarea a 160 de tractoare Lorraine franțuzești. 60 dintre ele urmau să primească tunuri antitanc Pak 40/1 L/46 de calibrul 75 mm, iar restul de 100 – artilerie autopropulsată, pe șasiurile vehiculelor fiind montate obuziere de calibrele 105 și 150 mm.

Marder I, cu tun de 75 mm instalat pe șasiul tancului franțuzesc Hotchkiss

Pe măsură ce alte tractoare Lorraine au devenit disponibile, și acestea au fost introduse în program.

Atât distrugătoarele de tancuri, cât și artileria autopropulsată erau echipate cu o suprastructură formată din plăci de blindaj de 12 mm grosime, un fel de cutie care proteja echipajul de gloanțe din față și din lateral, dar care era deschisă în spate și fără plafon. Acest lucru făcea vehiculul vulnerabil la focul artileriei, al tancurilor inamice și al avioanelor, precum și la atacul infanteriei din spate.

În cazul artileriei autopropulsate, acest lucru era mai puțin important, pentru că vehiculele nu stăteau în prima linie.

Având în vedere investiția minimă și rezultatele obținute, ideea a fost realmente genială. Distrugătoarele de tancuri improvizate astfel cântăreau doar 8 tone, iar motorul Delahaye 103TT de 6 cilindri în linie, foarte fiabil (ca și cutia de viteze) era capabil să imprime vehicului o viteză de circa 38 km/oră, cu o autonomie de 150 de kilometri.

Compartimentul echipajului era foarte înghesuit la Marder I

Până la urmă, 184 de vehicule au fost transformate astfel, majoritatea Marder I fiind oprite în Franța. Doar câteva au ajuns pe Frontul de Est sau în Italia.

Marder I au fost implicate în bătălia pentru Normandia, din 1944, și au fost pierdute în luptele de acolo.

Marder II s-a făcut instalând tunuri sovietice capturate, de calibrul 76,2 mm, precum și tunuri antitanc germane de 75 mm, pe șasiurile tancurilor Panzer II

Marder II, cu tun rusesc de 76,2 mm pe șasiu de Panzer II

Marder II s-a bazat pe șasiul perimatului Panzer II, tancul ușor cu care Germania a intrat în război și a purtat bătălii în primii doi ani. Inițial, după îndepărtarea suprastructurii acestui tanc, șasiul a fost echipat cu tunuri de calibrul 76,2 mm Pak 36 (r) – adică tunuri capturate în 1941 de la sovietici, în primele luni ale Operațiunii Barbarossa.
Ulterior, s-a folosit tunul antitanc german Pak 40 L/46. Inițial, au fost convertite tancurile Panzer II din modelele D și E, așa-zisele “tancuri rapide” cu suspensie Christie. Au fost produse 185 de Marder II din aceste tancuri, inclusiv 30 care inițial fuseseră transformate în Flamingo (tancuri aruncătoare de flăcări).

Turela și restul blindajului au fost înlăturate, în loc fiind instalat un tun antitanc protejat de o placă de blindaj de 14,5 mm grosime. Aceste distrugătoare de tancuri au fost botezate Sd.Kfz. 132.

Marder II cu tun german antitanc de 75 mm. Cele 19 inele de pe țeava tunului reprezintă numărul vehiculelor inamice scoase din luptă

După ce toate tancurile Panzer II D și E au fost transformate, a venit rândul tancurilor Panzer II F, care au dus la apariția a încă 50 de Marder II.

Noul distrugător de tancuri s-a dovedit de un succes extraordinar pe Frontul de Est. Așa că s-a dat rapid ordin ca și Panzer II model A, B și C să fie modificate. Acestea au devenit Sd.Kfz. 131.

Marder III a apărut prin înlăturarea turelei și a suprastructurii de pe tancurile cehe Panzer 35 (t) și 38 (t) și instalarea, în loc, a tunurilor sovietice de 76,2 mm

Marder III, cu tun de 76,2 mm pe șasiu de tanc ceh

Marder III au fost cele mai produse distrugătoare de tancuri din seria Marder: 1.143 de bucăți. Ele au fost transformate din tancurile ușoare cehe Panzer 38 (t), al căror șasiu era foarte bun – doar suprastructura nituită și tunul de doar 37 mm erau depășite.

Prima versiune de Marder III, Panzerjager 38 (t) Sd.Kfz. 139, a fost fabricată începând din martie 1942 și era echipată cu tunul sovietic de calibrul 76,2 mm. Acesta era protejat de o placă de blindaj destul de joasă. 344 de astfel de vehicule au fost transformate.

Următoarea versiune, Sd.Kfz. 138 Marder III Ausf. H, a fost echipată cu tun Pak 40 de calibrul 75 mm cu un blindaj de 10 mm grosime mult mai înalt decât cel de la prima versiune.

Acest model era destul de debalansat, fiind mai greu în față, de aceea la următoarea versiune, Sd. Kfz. 183 Marder III Ausf. M, motorul a fost mutat la mijlocul vehicului, iar compartimentul echipajului – în spate.

Marder III Ausf. M, în care tunul și compartimentul echipajului au fost mutate în spate,iar motorul în mijloc, dând mai multă stabilitate șasiului ceh

A rezultat un distrugător de tancuri mult mai bine echilibrat, cu un compartiment mai mare pentru echipaj. Tunul și grosimea blindajului au fost păstrate. S-a umblat, în schimb, la motor, a cărui putere a fost crescută la 150 cai putere,

Între 1942 și 1944 s-au produs 418 Marder III Ausf. H și 381 Marder Ausf. M.

Marder III văzut din spate

Născute ca improvizații disperate la o urgență, distrugătoarele de tancuri Marder s-au dovedit, până la urmă, niște găselnițe excepționale. Raportat la investiție și la timpul alocat transformării lor, aceste vehicule s-au dovedit deosebit de eficace în special pe Frontul de Est, unde Germania menținea un oarecare echilibru în războiul aerian. Ele au fost foarte eficiente și în Vest, dar acolo superioritatea aeriană a Aliaților, corelată cu slabele mijloace defensive ale Marder, transformau distrugătorul de tancuri într-o victimă sigură.

Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial

„La 12 iulie 1943, Corpul Panzer SS a ajuns într-un marş greoi la gara Prohorovka, la 34 km dincolo de punctul iniţial de atac....

Istoria lumii

Marea epidemie de ciumă care a răvășit Rusia între 1770 și 1772, pornită de la Focșani și răspândită în tot Estul Europei, arată că,...

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate