Tancul de infanterie Valentine a fost cel mai fabricat vehicul din această categorie de armament a Imperiului Britanic în Al Doilea Război Mondial. Robust și fiabil – și, de aceea, agreeat de trupe – era totodată lent, cu un tun permanent subcalibrat față de cerințele vremii.
Numele i se trage de la data prezentării prototipului: 14 februarie 1938, de Sfântul Valentin. Producția pe scară largă a început în 1939, dar primele tancuri au fost livrate armatei foarte târziu, abia în mai 1940.
Producția de tancuri Valentine s-a desfășurat atât Marea Britanie, cât și în Canada. Producătorul Vickers a reușit să facă o platformă comună pentru multe din componente cu un alt tanc, Cruiser A10, ceea ce a ajutat la standardizarea și mărirea producției.
Între 1939 și 1944 s-au construit, până la urmă, 8.275 de tancuri de infanterie Valentine.
Tancul de infanterie „Valentine” a fost apreciat de trupe, robust, fiabil, dar lent, cu un tun prea mic și o turelă neîncăpătoare
Acest blindat era destul de bine protejat la nivelul blindajului, dar la data când a intrat efectiv în luptă, în 1941, în deșerturile Africii de Nord, tunul său de calibrul 40 mm era deja depășit.
Tancul Valentine avea aceeași problemă ca și germanul Panzer III: turela era prea mică. Proiectată pentru doi oameni și un tun de 40 mm, aceasta a devenit inconfortabilă când, forțați de situația de pe câmpurile de luptă, constructorii au trecut la un tun de calibrul 57 mm și îngrozitor de strâmtă când s-a instalat tunul de calibrul 75 mm.
Asta, în condițiile în care tancul Valentine era astfel proiectat încât ar fi fost nevoie de trei oameni în turelă, de unde trebuia să se comande vehiculul, să se comunice radio cu restul trupelor, să se încarce armele și să se observe câmpul de luptă.
Această ultimă problemă era oricum una delicată, pentru că echipamentul prevedea un singur periscop.
Totuși, tancul Valentine era unul foarte versatil, ceea ce le-a permis britanicilor să-l fabrice în tot felul de scopuri, adaptându-l. Au fost, în total, 11 versiuni, cu tunuri de la calibrul 40 mm până la 75 mm, mai multe tipuri de motoare, dar și în rol de autotunuri, tancuri amfibii și tancuri care transportau poduri mobile.
Pe baza tancului „Valentine” s-a produs celebrul distrugător de tancuri „Archer”
Pe baza lui Valentine a fost produs cunoscutul și foarte eficientul distrugător de tancuri “Archer” (“Arcaș”), cu tun antitanc de calibrul 7,62 centimetri.
Distrugătorul de tancuri Archer avea o particularitate destul de ciudată: pe șasiul tancului Valentine de pe care fusese îndepărtată turela a fost instalat un tun formidabil, cu mare capacitate de penetrare, dar orientat în sens invers, către spate.
Gândit pentru tactică de ambuscadă de tipul “lovește și fugi”, Archer era, din acest punct de vedere, destul de potrivit, pentru că echipajul nu mai era nevoit să întoarcă după ce trăgea asupra inamicului și considera că e momentul să dispară.
În cadrul programului Lend-Lease, Marea Britanie și Canada au livrat și URSS 2.690 de tancuri Valentine. Sovieticilor le-a plăcut foarte mult acest blindat, apreciindu-i motoarele fiabile și cutia de viteze foarte bună. Nu le-a plăcut însă tunul de numai 40 mm și au reechipat unele dintre tancuri cu tunurile lor de calibrul 7,62 mm.
Germanii au capturat, de asemenea, o serie de astfel de tancuri în Africa de Nord și le-au folosit intensiv până când, pur și simplu, n-au mai putut fi reparate din cauza lipsei pieselor de schimb.
Tancul Valentine a rămas în uz până la sfârșitul războiului.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
