Tancul Panzer V, devenit celebru sub numele de Panther, a fost tancul mediu standard care trebuia să echipeze diviziile de blindate germane în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. La momentul respectiv, Panther a fost o bijuterie inginerească, o armă care-și surclasa toți oponenții la toate cele trei capitole importante în cazul tancurilor: putere de foc, blindaj și mobilitate. Singura sa problemă a fost cea a numărului prea mic de exemplare, comparativ cu ceea ce avea nevoie în acel moment Germania.
Greutatea neobișnuit de mare pentru un tanc mediu din acele timpuri și performanțele excepționale comparativ cu omologii săi din celelalte armate au făcut ca Panther să fie confundat, atât la momentul respectiv, ci și ulterior, cu un tanc greu. În realitate, Panther fusese conceput să înlocuiască Panzer IV, al cărui design gândit la mijlocul anilor 1930 începuse să-și arate vârsta. Doar condițiile specifice ale războiului au făcut ca, până la urmă, Panther să rămână în luptă alături de Panzer IV până la sfârșit, deși planurile erau ca acesta din urmă să fie scos treptat din folosința armatei germane și livrat aliaților.
Tancul Panther a fost dezvoltat de compania MAN, cu motor Maybach, având ca sursă de inspirație tancul sovietic T-34
Designul și dezvoltarea tancului Panzer V (Panther) au fost masiv influențate de experiența confruntării pe câmpul de luptă, începând cu 1941, cu tancurile rusești T-34. Pentru germani, ciocnirea cu aceste blindate a fost un șoc. T-34 rescria, practic, standardele construcției de tancuri. Wehrmachtul nu avea în 1941 nimic care să se compare cu noile blindate rusești.
Armata a cerut imediat la Berlin elaborarea unor tancuri cu specific asemănător. Departamentul de Comenzi al Armatei germane a contactat firmele MAN și Daimler-Benz, cerându-le să dezvolte un tanc de 35 de tone care să aibă blindaj înclinat capabil să devieze proiectilele inamice, armament puternic și o manevrabilitate foarte bună.
Dintre propunerile primite de la cele două companii a fost ales designul MAN, iar noul tanc a intrat în producție la sfârșitul lui 1942.
Necesitatea de a asigura protecția și confortul echipajului, laolaltă cu încorporarea layout-ului modern, au dus la mărirea tancului și sporirea greutății cu 10 tone
Dar nenumărate probleme tehnice și mecanice au tot amânat debutul lui Panzer V (Panther) pe câmpul de luptă. În primul rând, inginerii germani au constatat că producția unui tanc asemănător cu T-34 nu era posibilă pentru că acesta din urmă avea numeroase neajunsuri care n-ar fi fost acceptabile pentru Wehrmacht. T-34 era gândit ca un tanc cu durată scurtă de viață pe câmpul de luptă și fără prea mare preocupare pentru confortul și siguranța echipajului.
În armata germană, ca și în cele occidentale, așa ceva era de neconceput. Inginerii germani au constatat, studiind tancurile T-34 capturate, ce au observat în paralel și inginerii americani în testele făcute pe poligonul de la Aberdeen, în 1942: echipajele lor n-ar fi acceptat să lupte pe așa ceva. Spre exemplu, capacitatea de a devia proiectilele prin folosirea blindajului înclinat era obținută la T-34 prin scăderea masivă a spațiului interior avut la dispoziție de echipaj. Americanii au scris clar în raportul lor că tanchiștii lor n-ar accepta iarna să stea în tanc fără șubele lor căptușite cu blană de oaie, iar îmbrăcați cu ele n-ar încăpea acolo.
Aceeași problemă au avut-o și germanii. Soluția a fost mărirea dimensiunilor tancului, astfel încât să fie spațiu și pentru echipaj, și pentru tot layout-ul modern pe care-l avea tehnologia germană.
A rezultat nu doar o întârziere mare în producerea tancului Panther, dar și creșterea greutății acestuia cu 10 tone, de la 35 (cât ceruse Armata) la 45 (cât a fost în final).
Insuficient testat, Panther a eșuat la debutul pe câmpul de luptă. Dar după ce problemele au fost rezolvate, a devenit cel mai bun tanc din Al Doilea Război Mondial
Debutul pe câmpul de luptă a fost în bătălia de la Kursk, în iulie 1943. Prima acțiune a fost însă un mare eșec, pentru că tancurile nu fuseseră testate suficient. În Operațiunea Citadela, mai multe tancuri Panther au fost scoase din luptă de problemele mecanice decât de focul inamic. Cutia de viteze și trenul de rulare s-au defectat sau s-au rupt la o parte dintre aceste tancuri chiar înainte să ajungă efectiv pe câmpul de luptă.
Acest lucru a fost unul din motivele pentru care Operațiunea Citadela a eșuat. Hitler a comis eroarea să amâne operațiunea două luni, așteptând să fie gata noile tancuri de la care se spera că vor aduce o răsturnare decisivă a raportului de forțe. Cele două luni pierdute de Germania au fost folosite de sovietici să se fortifice și să adune rezerve copleșitoare. În final, când a fost declanșat atacul, Wehrmachtul a întâlnit o opoziție mult mai puternică decât ar fi întâmpinat în luna mai, pe de o parte, iar pe de altă parte, mult-așteptatele Panther s-au defectat înainte de bătălie.
După acest episod însă, odată rezolvate problemele mecanice, Panther a devenit unul dintre cele mai bune, dacă nu chiar de-a dreptul cel mai bun tanc care a existat în Al Doilea Război Mondial. Combina formidabil protecția (blindajul) cu puterea de foc și capacitatea de manevră, fiind o adevărată sperietoare pentru inamic.
Cel mai bun tanc din lume nu a fost însă și arma-minune așteptată de Hitler și tot poporul german
Tunul său KwK L/70 de calibrul 75 mm, cu tragere rapidă, avea o asemenea putere încât putea perfora armura blindatelor inamice de la 1 km. Deși era greu pentru un tanc mediu (45.000 de kilograme), șenilele late îi asigurau o presiune pe sol mică. Motorul puternic, de 700 de cai putere, îi permitea să opereze pe teren accidentat. Faptul că era foarte bine echilibrat îi sporea capacitatea de manevră. Blindajul gros și înclinat era greu de penetrat de proiectilele inamice.
O serie de echipamente și facilități invizibile din exterior ușurau mult munca echipajului. Instrumentele optice de ochire, spațiul generos înăuntru, compartimentul proiectilelor bine protejat, turela încăpătoare etc. îi confereau un avantaj zdrobitor față de T-34 – chiar și față de versiunea din 1944 a acestuia, cu tunul de calibrul 85 mm.
Chiar și așa, însă, Panzer V (Panther) nu era arma-minune cu care se lăuda propaganda germană. Acest tanc avea neajunsurile sale. Mecanismul de deplasare a turelei era atât de slab încât nu o putea roti dacă tancul era înclinat. Motorul era proiectat să aibă o durată de viață de numai 1.000 de kilometri. Părțile laterale și cea din spate a armurii erau relativ subțiri. Doar partea frontală oferea o protecție cu adevărat foarte bună. Din acest motiv, germanii au dezvoltat o tactică specială pentru diviziile lor blindate, cu tancurile Panther în centru și modelele mai vechi Panzer IV pe flancuri, să le protejeze.
O altă problemă serioasă era forma manșonului de la tun. Uneori, proiectilele care ricoșau din el străpungeau tavanul corpului tancului.
Cea mai mare problemă a tancului Panther a fost producția. Ținta de 600 de bucăți fabricate pe lună nu a fost atinsă niciodată
S-au produs mai multe versiuni ale lui Panther: D, A și G. Fiecare variantă a fost îmbunătățită față de cea anterioară. Pe lângă acestea s-a mai produs un număr de vehicule Panther speciale, capabile să tracteze alte blindate grele. Asta, deoarece obișnuitele tractoare de 18 tone pe care le folosea armata germană nu erau suficient de puternice să tragă un Panther sau un Tiger.
Cea mai mare problemă a acestui tanc a fost, însă, producția. Planul inițial era ca industria germană să producă 600 de exemplare pe lună. Se calculase că acestea ar fi fost suficiente să acopere pierderile și să înlocuiască treptat vechile Panzer IV.
Însă acest deziderat n-a fost atins niciodată. În cele mai bune luni de producție, în vara lui 1944, s-a reușit fabricarea a 420 de exemplare. În rest, cantitatea a fost mai mică. Din vara lui 1943 și până la finalul războiului s-au produs, în total, 6.000 de tancuri Panther.
Una peste alta, tancul mediu Panther a reprezentat un vârf al tehnologiei și al ingineriei în Al Doilea Război Mondial, fiind net superior omologilor precum sovieticul T-34 sau americanul Sherman M4. La fel însă ca și tancul greu Tiger, care era superior KV-urilor și tancurilor IS-2, și tancul Panther a fost produs în cantități cu totul insuficiente pentru necesarul de pe front.
Interesant este că, după război, armata franceză a folosit o parte din tancurile Panther capturate, introducându-le în propriul serviciu pentru o perioadă de timp.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
- Arme antitanc. Germania: Panzerfaust
- Avioane. Uniunea Sovietică: Mikoian-Gurevici MiG-1 și MiG-3
- Artilerie. Uniunea Sovietică: obuzierul greu B-4 M 1931 (calibru 203 mm)
- Blindate. Uniunea Sovietică: tancul Iosif Stalin 2 (IS-2)
- Blindate. SUA: tancul greu M26 Pershing
- Blindate. Germania: tancul Panzer VI Tiger
- Blindate. Germania: distrugătorul de tancuri Nashorn
- Blindate. Uniunea Sovietică: distrugătorul de tancuri SU-76
- Blindate. SUA: tancul M4 Sherman
