IS-2 (Iosif Stalin 2) este urmașul direct al primei generații de tancuri grele de succes din istorie, celebrele KV. O versiune intermediară a noului tanc greu produs de Uniunea Sovietică, sub numele de IS-1, a fost introdusă în luptă la sfârșitul lui 1943, cu scopul declarat de a înzestra Armata Roșie cu un vehicul capabil să se bată cu noile tancuri germane Tiger și Panther.
Inițial, pe IS-1 a fost montat același tun de calibrul 85 mm care urma să echipeze (ceva mai târziu, din februarie 1944) și tancul mediu T-34/85 și distrugătorul de tancuri SU-85.
Tun cu calibru uriaș pentru un tanc din WW2: 122 de milimetri
Dar sovieticii au înțeles repede că ajunseseră în aceeași situație din 1941, când tancurile grele KV aveau montat același tun ca și tancul mediu T-34. Era un nonsens. Așa că s-au făcut imediat încercări de a opera un upgrade la armament. Unele prototipuri au fost echipate cu un tun de calibrul 100 mm. Până la urmă, s-a ajuns la montarea unui tun de calibru uriaș: 122 mm. Când soluția tehnică pentru includerea acestei arme în turelă a fost găsită, sovieticii au trecut imediat la implementarea ei.
Producția de IS-1 a fost oprită după doar 100 de exemplare și s-a trecut la IS-2. Cele mai multe dintre IS-1 au fost rechemate și ele în fabrică pentru a fi montat tunul de calibrul 122 mm.
Noul tanc greu IS-2 a intrat în producție la finalul lui 1943 și aruncat în luptă în februarie 1944.
Putere de foc foarte mare, dar cadență de tragere foarte scăzută și număr mic de proiectile
Experiența pe câmpurile de bătălie a fost una amestecată. Tunul său de 122 mm era capabil să spulbere cu ușurință un Panther sau un Tiger. În același timp, compartimentul echipajului era, la fel ca și la T-34, extrem de strâmt. Din cauză că proiectilele erau compuse din două părți care se încărcau separat, cadența de foc era foarte scăzută (2-4 lovituri pe minut). Prin comparație, un Tiger I executa 5-8 lovituri pe minut, în funcție de experiența echipajului.
O altă problemă a IS-2 era aceea că avea un blindaj prea subțire pentru un tanc greu. De asemenea, tancul putea stoca un număr prea mic de proiectile.
Generalul Hasso von Manteuffel, comandantul diviziei de panzergrenadier „Grossdeutschland”, a relatat ulterior prima sa întâlnire cu tancurile IS-2 în primăvara lui 1944, în România: „La Târgu Frumos am întâlnit pentru prima dată tancurile Stalin. A fost un șoc să constat că, deși Tiger–ele mele au început să le lovească de la o distanță de 3.000 de metri, obuzele noastre au ricoșat și nu au străpuns blindajul până când s-au apropiat la jumătate din această distanță. Dar am reușit să contracarez superioritatea rușilor prin manevre și mobilitate, folosind cât mai bine acoperirea solului“. Manteuffel a adăugat că, după confruntările cu tancurile IS-2, a observat câteva „dezavantaje: lente, insuficient de manevrabile. De asemenea, în opinia mea, echipajele lor nu erau suficient de familiarizate cu tancul“.
Din toate motivele de mai sus, sovieticii s-au apucat imediat de lucru pentru un nou tip de tanc greu – IS-3. Acesta a fost însă terminat prea târziu. Doar câteva exemplare au fost introduse în uz până la sfârșitul războiului.
În total, circa 3.800 de tancuri IS-2 au fost produse.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
