Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Arme din Al Doilea Război Mondial

Arme antitanc. Germania: Panzerfaust

Panzerfaust era atât de simplu de folosit, încât până și bătrânii și copiii au primit astfel de arme, fiind instruiți sumar în folosirea lor și trimiși apoi să lupte cu tancurile inamice

Panzerfaust („pumnul blindatelor”) a fost, în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război, arma principală a infanteriei germane împotriva valurilor de tancuri pe care Uniunea Sovietică și aliații anglo-americani le aruncau asupra frontului. Fără a fi arma-minune la care se așteptau trupele și conducătorii țării, Panzerfaust a fost, totuși, perfectă pentru acest stadiu al războiului și ideală pentru nivelul de instrucție al celor puși s-o folosească.

În primul rând, Panzerfaust a fost o armă genială prin simplitatea sa, iar raportul cost/eficiență era incredibil. Cu o astfel de „bâtă”, orice om, oricât de nepregătit ar fi fost – chiar și un copil sau o femeie –, putea scoate din luptă un monstru de câteva zeci de tone a cărui producție costase o avere.

O armă genial de simplă: o țeavă încărcată cu un proiectil exploziv cu capacități perforante

În esență, Panzerfaust era o țeavă de cea mai simplă formă și construcție, de unică folosință, cu care se trăgea un proiectil de mare calibru cu capacități perforante.

Începând cu mijlocul anului 1944, situația Germaniei devenise disperată de-a dreptul. Era necesară o armă antitanc eficientă, ieftină, ușor de produs și în cantități mult mai mari decât celebrul lansator de rachete Panzerschreck.

Așa că s-a scos de la naftalină proiectul Panzerfaust, al cărui design fusese conceput cu 3 ani înainte, în 1941. Deși avea evidente avantaje, cercetările privind noua armă n-au demarat decât mult mai târziu și primul prototip a fost testat abia începând cu 1943.

Panzerfaust era armă de unică folosință. O foloseai, apoi nu mai aveai ce face cu tubul

Tineri din Hitlerjugend înarmați cu Panzerfaust

Aici merită spus că lentoarea cu care Germania și-a modernizat armamentul a contrastat cu viteza fenomenală a sovieticilor, cărora le trebuiau doar câteva luni de la momentul proiectării unei arme până când era introdusă în producție.

Panzerfaust ar fi fost foarte util trupelor germane încă din 1941, când la intrarea în Uniunea Sovietică au descoperit blindate precum KV și T-34 invulnerabile la armamentul antitanc pe care-l aveau atunci. Totuși, dintr-un motiv sau altul, această armă n-a fost valorificată decât mult mai târziu, când deja războiul era pierdut.

Începând cu vara lui 1944, Panzerfaust a fost, așadar, introdus în Wehrmacht sub diverse calibre (30 mic, 30, 60, 90, 100, 150).

Bărbați din Volkssturm în primăvara lui 1945, la Berlin, înarmați cu Panzefaust și trimiși să lupte cu armata sovietică

De fapt, aceste versiuni difereau între ele foarte puțin, principala deosebire fiind la raza de acțiune.

Panzerfaust era de unică folosință. Soldatul trăgea o dată, apoi țeava nu mai putea fi folosită la nimic – eventual, pe post de bâtă. În principiu, după ce se trăgea proiectilul, țeava era returnată în fabrică, pentru a fi reîncărcată.

Panzerfaust era atât de simplu de folosit, încât chiar și copiii din Hitlerjugend și bătrânii din Volkssturm puteau scoate din luptă cele mai puternice tancuri aliate

Un instructaj de 10 minute era suficient pentru ca un om să știe cum să folosească Panzerfaust

Modul de întrebuințare era extrem de simplu. Soldatul ridica ochitorul, trăgea piedica de siguranță, țintea vehiculul pe care dorea să-l distrugă și apăsa pe trăgaci.

Această armă incredibil de simplă a devenit, pe măsură ce războiul se apropia de granițele Germaniei, omniprezentă. Copiii din Hitlerjugend și bătrânii din Volkssturm au fost echipați cu Panzerfaust și trimiși în misiuni sinucigașe împotriva diviziilor inamice. În ultimele săptămâni de lupte se puteau întâlni frecvent astfel de civili, pe biciclete, cu Panzerfaust atârnat de spate, în drum către diverse obiective, pentru a organiza ambuscade.

Proiectilul lansat de o astfel de țeavă banală de cel mai mic calibru (30) putea străpunge, de la 30-40 de metri, un blindaj de oțel gros de 137,5 mm, adică putea scoate din luptă până și cele mai puternice tancuri aliate!

Wehrmachtul a folosit Panzerfaust în cantități uriașe

După folosire, țeava de la Panzerfaust putea fi aruncată sau returnată în fabrică, pentru a fi reîncărcată

Totuși, Panzerfaust nu era fără cusur. La fel ca și la Panzerschreck, nu trebuia să stea nimeni în spatele țevii atunci când se trăgea. De multe ori, proiectilul nu exploda la impact. Viteza scăzută a proiectilului și modul specific de acțiune al acestei arme le permiteau tanchiștilor să găsească metode de contracarare: înfășurau tancurile cu sârmă sau puneau saci de nisip și alte obiecte în jurul blindajului. Proiectilul lansat de Panzerfaust exploda astfel prematur, înainte să intre în contact cu tancul propriu-zis.

Simplitatea sa, posibilitatea de a fi produs în cantități colosale, costul de producție foarte mic – toate au făcut din Panzerfaust o armă deosebit de rentabilă.

Trupele aliate se temeau de aceste „țevi încărcate”. Nu se știe cu exactitate câte bucăți au fost produse în total, dar e clar că numărul lor a fost uriaș. Doar în luna noiembrie 1944 Wehrmachtul a avut la dispoziție peste 500.000 de exemplare, din care mai bine de jumătate au și fost folosite în cele 30 de zile.

Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Istoria României

În spațiul Europei de Est, simțămintele popoarelor față de “marele vecin de la Răsărit” sunt împărțite. În ciuda unor momente și chiar confruntări tensionate,...

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate