Ultima luptă dusă de români, de unii singuri, împotriva unei mari puteri. Roșcani 1574, trădarea boierilor și cumplita soartă a lui Ion Vodă cel Cumplit

Ultima încercare a unui conducător dintr-o țară românească de a înfrunta pe cont propriu și fără sprijin extern o mare putere trebuie căutată în urmă cu aproape 500 de ani. Povestea curajosului Ion Vodă este una de un eroism tragic, din care se pot trage multe învățăminte – inclusiv acela că proverbul „capul plecat sabia nu-l taie“ este doar o vorbă goală.

Ion Vodă, cel care a stat pe tronul Moldovei între 1572 și 1574, s-a ales cu două porecle. Boierimea și clerul, pedepsite crâncen pentru duplicitatea lor, l-au poreclit „cel Cumplit“. Poporul, în schimb, i-a dat numele „cel Viteaz“, cinstindu-i astfel curajul de a se fi luat în piept cu otomanii.

Ion Vodă, un tip umblat, inteligent și vizionar, care-și dorește pentru țara sa mai mult decât un scurt mandat în care să-i jecmănească pe locuitori

Ion Vodă era un tip isteț, chiar vizionar în arta militară, cu mult curaj și care și-a dorit ca țara sa să joace un rol mai important în regiune. Și-a construit o armată puternică mizând pe noua armă care apăruse în Europa, tunul, și a încercat să întărească puterea centrală în fața boierilor și a clericilor, pe care n-a ezitat să-i taie când l-au înfruntat. Dar vremurile erau foarte grele, Moldova stătea prinsă între două superputeri ale vremii, Imperiul Otoman și Regatul Poloniei, fiind nevoie de o delicată echilibristică pentru a jongla între presiunile acestor state. Domnitorii erau schimbați când de intervenția polonilor, când de cea a otomanilor, iar boierimea nu făcea cu nimic mai ușoară soarta țării, apelând mereu la acești vecini foarte puternici ca să-și rezolve interesele de moment.

Cronica Moldovei îl descrie pe Ion Vodă ca fiind „de minte ascuțit, de cuvânt gata și se vedea că-i harnic nu numai de domnie, ci și altor țări să fie cap mai mare“. Născut în 1521, domnitorul care avea să pună pe jar otomanii se prezenta ca fiu nelegitim al lui Ștefăniță Vodă (domnitorul Moldovei între 1517 și 1526) și al unei armence – de unde și o altă poreclă a sa, Ion Vodă Armeanul.

Exilat la un moment dat din Constantinopole la presiunile domnitorului moldovean de atunci, Alexandru Lăpușneanu, tocmai pentru că încercase să urce pe tron, Ion Vodă s-a orientat spre comerțul cu pietre prețioase. Inteligența și aplecarea nativă spre negoț l-au ajutat să facă o avere uriașă și relații sus-puse, ajungând în afacerile sale chiar la Moscova și la curtea sultanului otoman.

Îl impresionează pe hanul tătarilor, într-o expediție contra rușilor, pe Volga, prin forța, vitejia și caracterul său

Așa și-a putut cumpăra Ion Vodă sprijinul demnitarilor turci, care l-au ajutat să urce pe tronul mult-râvnit în 1572.

Ion Vodă era un tip foarte umblat – spre deosebire de majoritatea zdrobitoare a locuitorilor din țările române – și, fiind foarte inteligent, acumulase o experiență și o anvergură a viziunii cu mult peste ce-i ducea mintea pe boierii moldoveni. Trăise 40 de ani în străinătate, interval în care văzuse și trecuse prin multe. A trecut prin Polonia, a ajuns la curtea hanului tătar Mehmed Kalga, din Crimeea, căruia i-a intrat în grații demonstrând nu doar o forță fizică uriașă, ci și vitejie și caracter puternic.

La un moment dat, a mers alături de han într-o expediție a tătarilor împotriva rușilor, pe Volga, într-un moment când la Moscova domnea Ivan cel Groaznic. Ion Vodă a dat acolo dovadă de o vitejie și o abilitate atât de mare în luptă, încât a câștigat admirația tătarilor.

Pentru a-și atinge scopul, n-a ezitat să parcurgă un caleidoscop de religii. Din naștere era creștin ortodox de rit armean, dar a trecut la ortodoxismul de rit bizantin, apoi, când a ajuns în Polonia, s-a botezat lutheran. Ulterior, când s-a dus în Imperiul Otoman, a trecut fără nicio problemă la mahomedanism.

Ajuns în 1572 la putere cu ajutor otoman, noul stăpân peste Moldova nu se vedea o marionetă a nimănui, așa că a început să-și impună puterea în țară și să dea semne, în exterior, că este „o nucă tare“. Le-a cerut polonezilor Pocuția, anunțând că este „moșia sa“. Acasă, opoziția a fost măcelărită. Clerul ortodox, duplicitar și complotist, a suferit represalii dure. Din porunca domnitorului, egumenul Cosma și călugărul Molodeț au fost îngropați de vii, vlădica Eftimie a fost ucis pentru că practica sodomia, în timp ce mitropolitul Teofan a scăpat cu fuga. Nici boierimea n-a fost cruțată. Una din marile victime a fost logofătul Zbierea.

Un domnitor care știe turcă, greacă, armeană și polonă și-și verifică personal actele emise de cancelarie. Ion Vodă restructurează finanțele, bate monedă de aramă, reduce impozitele și dezvoltă economia

Ion Vodă nu era un tip pe care să-l duci de nas. Atipic pentru domnitorii din țările române ale vremii și chiar printre capetele încoronate europene, era erudit. Știa să citească și să scrie în turcă, greacă, armeană și polonă, astfel că verifica personal actele emise de cancelarie. Nu e de mirare că elita conducătoare a țării ajunsese să-l urască pătimaș.

În același timp, Ion Vodă a luat măsuri concrete pentru a crește și moderniza Moldova. Dându-și seama că Suceava devenise imposibil de apărat după ce Lăpușneanu, la ordinul turcilor, îi distrusese zidurile, Ion Vodă a mutat capitala la Iași. A restructurat finanțele, a ordonat să se bată monede din aramă inscripționate în limba română, cu inscripția „țeara Moldovei“, stimulând comerțul. Știa că nu poate pune mare bază pe boieri și clerici, așa că a întărit răzeșii – iar aceștia îi vor întoarce favorul fiindu-i loiali până la capăt. A decis să ia de la țărănimea liberă taxe de 10 ori mai mici decât luau boierii. Aceste măsuri au dus la creșterea rapidă a prosperității în țară.

Conflictul cu sultanul Selim al II-lea, al Imperiului Otoman, a pornit de la intrigile lui Alexandru al II-lea Mircea, domnitorul Țării Românești. Acesta trăgea sforile ca să-l plaseze pe tronul Moldovei pe fratele său, Petru Șchiopul. La marele vizir Mehmed Sokollu au ajuns plângeri că Ion Vodă e ticălos, că nu respectă legile și dă dovadă de cruzime, toate aceste vorbe fiind împachetate de domnitorul Țării Românești și de mama sa, doamna Chiajna, cu un plocon de 100.000 de galbeni.

În fața pericolului, marii boieri și capii bisericii îi cer lui Ion Vodă: „Sau pleacă-ți capul, sau întoarce spatele și părăsește țara“. Răzeșii și mica boierime îi rămân alături

Mita a avut efectul scontat și, în martie 1574, sultanul Selim al II-lea cel Bețiv a trimis emisari în Transilvania și Pașei de Buda (Ungaria fusese transformată în pașalâc după bătălia de la Mohacs, în 1526), avertizându-i să nu permită o eventuală refugiere a domnului Moldovei. Lui Ion Vodă i s-a adus la cunoștință că trebuie să plătească un haraci dublu: otomanii îi pregăteau deja mazilirea.

Era clar ce urma, dar Ion Vodă nu s-a resemnat în fața sorții și a început pregătirile de luptă. A fost convocată o „adunare a stărilor“, unde participau reprezentanți ai tuturor categoriilor de locuitori din Moldova: boieri, curteni, slujitori, răzeși. Aici a devenit clar că boierii sunt niște aliați nesiguri. În numele acestora a vorbit logofătul Ioan Golăi: „Ci din două alege pe cea bună. Sau pleacă-ți capul înaintea împăratului (sultanului – n. red.), sau întoarce spatele și părăsește țara. Dar cu turcii nu te apuca la luptă“.

Ion Vodă a respins această sugestie și a trimis în grabă emisari către noul rege al Regatului Polono-Lituanian, Henric de Valois. Acesta, numit abia cu un an înainte, era însă cu gândul în altă parte, în 1574 urmând să fie ales rege al Franței (peste care a domnit din 1574 până în 1589). Polonezii l-au refuzat, așadar, pe domnitorul moldovean, mai ales că Imperiul Otoman avea relații bune cu Franța, iar toate trei puterile (Polonia, Imperiul Otoman, Franța) aveau ca inamic comun Imperiul Habsburgic.

Un geniu militar. Ion Vodă anticipează puterea noilor arme de foc, construind cea mai puternică artilerie din regiune

Singurul ajutor pe care l-a primit Moldova a fost de la cazaci – hatmanul Sviercevski i-a venit în ajutor lui Ion Vodă în fruntea a 1.200 de călăreți.

Domnitorul moldovean avea însă o armată puternică, înzestrată modern: 20.000 de infanteriști și 10.000 de călăreți, plus 110 tunuri, din care 80 erau de calibru mare. Ridicarea finanțelor țării îi permisese înzestrarea armatei, iar experiența căpătată în peregrinările sale prin statele germane, Polonia, Crimeea și Imperiul Otoman îl învățase de ce are nevoie.
Merită insistat puțin pe acest subiect, pentru că vreo câteva decenii mai târziu regele suedez Gustav Adolf avea să creeze imperiul acestei țări pornind de la o reorganizare revoluționară a armatei, introducând masiv artileria și muschetele. Vreme de aproape 100 de ani, suedezii au fost spaima tuturor, obținând victorii strălucite în bătălii unde erau surclasați numeric. Pe parcursul Războiului de 30 de Ani (1618-1648), Suedia a reușit la un moment dat să cucerească aproape jumătate din Sfântul Imperiu Roman de origine germanică! Așadar, cu atât mai remarcabilă este inițiativa domnitorului moldovean, la 1572, de a-și echipa armata cu artilerie puternică.

Ion Vodă demonstrase și în trecut, așa cum am scris mai sus, aptitudini militare cu totul deosebite. Studiase tacticile militare folosite de turci, tătari, polonezi și germani – principalele forțe militare ale vremii în Europa Centrală și de Est. Putem vorbi, efectiv, în acest caz de un expert vizionar, domnitorul moldovean anticipând cu câteva decenii înaintea suedezilor că artileria și armele de foc vor deveni elementele esențiale pe câmpurile de luptă. Așa a ajuns Moldova să dețină cea mai puternică artilerie dintre toate armatele vremii. Și mai interesant este că mare parte dintre tunuri au fost turnate chiar în Moldova. De asemenea, domnitorul a construit în țară și arsenale unde se fabrica pulberea pentru tunuri. Trebuie reamintit că toate acestea s-au întâmplat în mai puțin de doi ani!

Armata moldoveană e una puternică, experimentată și foarte bine înarmată. Ion Vodă se bazează pe răzeși, pe mica nobilime și pe aliații cazaci zaporojeni

Artileria puternică venea să susțină o armată experimentată, pentru că vremurile erau tulburi și moldovenii participau regulat, de multe decenii, la bătălii grele când cu polonezii, când cu turcii, când cu tătari ori cu vecinii munteni.
Ion Vodă a putut trece peste ostilitatea boierimii pentru că se baza pe mercenari, răzeși (țăranii liberi) și boierimea mică. Toți îi erau fideli. Dacă mercenarii erau plătiți, în schimb răzeșii și micii boieri erau mulțumiți de măsurile pe care domnitorul le luase, în scurtul timp petrecut pe tron, pentru a stabiliza și moderniza economia.

Această oaste avea un spirit combativ absolut impresionant, care a fost remarcat de-a lungul vremii chiar de cronicari străini. Moldovenii erau foarte bine înarmați, experimentați și gata să lupte cu ferocitate.

Prăpădul de la Jiliște. Oastea moldoveană face praf o armată turco-munteană de două ori mai numeroasă

În acest moment, frontiera dintre Țara Românească și Moldova este trecută de o armată net superioară numeric, de circa 40-45.000 de turci și soldați munteni condusă de Alexandru al II-lea Mircea, domnul Țării Românești, și fratele său pretendent la tronul moldovean, Petru Șchiopul. De la București, armata turco-munteană se îndreaptă spre Râmnicu-Sărat, apoi spre Milcov – granița celor două țări.
Invadatorii fac tabăra lângă satul Jiliște, la sud de Focșani, pe malul unui afluent al Putnei. Ion Vodă, experimentat și abil, știe că viteza și surpriza cântăresc adesea decisiv și înaintează rapid pe ruta Iași (noua capitală a țării) – Vaslui – Bârlad – Tecuci – Focșani. În seara de 23 aprilie 1574, mercenarii cazaci și moldovenii aflați sub comanda hatmanului Sviercevski și a marelui vornic al Țării de Jos, Dumbravă (circa 5-6.000 de oameni) atacă și nimicesc avangarda muntenilor. Înaintea de ivirea zorilor, pe 24 aprilie 1574, Ion Vodă se aruncă în fruntea întregii sale armate asupra taberei otomano-muntene adormită. Surpriza e totală, invadatorii fiind nimiciți în totalitate. Alexandru al II-lea Mircea scapă ca prin minune și fuge, în timp ce fratele său, Petru Șchiopul, se ascunde în cetatea otomană de la Brăila.

Ofensiva lui Ion Vodă. Victoriile de la Brăila, Tighina, Cetatea Albă și Chilia

Ion Vodă încearcă să speculeze momentul favorabil și să răstoarne situația în favoarea lui, continuând ofensiva. În tronul Țării Românești de la Târgoviște e pus Vintilă, care e susținut de moldovenii vornicului Dumbravă. Dar operațiunea nu reușește, pentru că noul domn e prins și decapitat de fidelii lui Alexandru al II-lea Mircea după numai 4 zile.

În schimb, Ion Vodă continuă ofensiva. Cucerește orașele Brăila și Tighina, încearcă să ocupe și cetățile respective, dar acestea – având garnizoane otomane – rezistă. Turcii din Brăila, aroganți, îi trimit domnitorului Moldovei o solie simbolică, un „dar“ care conține 10 gloanțe, 10 săgeți și 10 ghiulele. În loc să se intimideze, cum făceau de obicei boierii și domnii țărilor române din acea vreme, Ion Vodă se înfurie și-i răstignește pe mesagerii turcilor în fața zidurilor cetății.

Atacă apoi Cetatea Albă și Chilia, pe care le cucerește și-i căsăpește pe toți otomanii din interiorul acestora. În această campanie de la Marea Neagră distruge 3 corpuri de armată turcești.

Trădarea boierilor. Pârcălabul Ieremia, trimis să blocheze trecerea turcilor peste Dunăre, ia 30.000 de galbeni și trece de partea inamicului

Turcii se înfurie și trimit o nouă oaste: Iusuf Pașa, beilerbeiul Rumeliei (partea europeană a imperiului), în fruntea a 60.000 de soldați și 100 de tunuri, pleacă din Sofia către Dobrogea.

Ion Vodă nu se intimidează și mută tactic, la rândul său, trimițându-l pe pârcălabul Ieremia să blocheze Vadul Obluciței, locul pe unde otomanii trec, de obicei, din Dobrogea spre Moldova. Temându-se de trădare, domnitorul îl pune pe boier să jure pe cruce că nu va trece de partea inamicului. Traversarea fluviului devine astfel o misiune foarte complicată și cu șanse de izbândă îndoielnice pentru atacatori.
Însă pârcălabul Ieremia se lasă cumpărat de Petru Șchiopul, care-i promite 30.000 de galbeni dacă nu opune rezistență la trecerea otomanilor peste Dunăre. În loc să-i blocheze pe invadatori, pârcălabul se unește cu aceștia la Iezerul Cahul.

În acest timp, la orizont apar noi pericole. Dinspre răsărit se apropie tătarii, vasalii otomanilor. Dinspre Țara Românească înaintează o altă armată otomană, strânsă de beii de Nicopol și Vidin. Aceștia urcă spre Valea Siretului.

Cu totul, spre Moldova se îndreaptă acum aproximativ 200.000 de oșteni otomani, tătari, munteni și secui.

Crâncena bătălie de la Cahul. Oastea lui Ion Vodă rezistă eroic asalturilor inamice și contraatacă vijelios. Trădătorii moldoveni sunt trimiși de turci în prima linie, să moară primii

Ion Vodă nu renunță la luptă, dar comite o eroare gravă, acceptând să dea lupta în câmp deschis, în loc să recurgă la tactica evazivă a înaintașilor săi, care se retrăgeau până găseau poziții fortificate, împădurite sau mlăștinoase, de natură să anuleze superioritatea numerică a atacatorilor.

Domnitorul decide să lupte pe malul de sud-est al lacului Cahul, la nord de Dunăre (azi în Ucraina, la granița cu România).
Marea bătălie contra otomanilor începe pe 10 iunie 1574 cu o veste proastă. Marii boieri trădează și fug, alături de toți oamenii lor, în tabăra otomană, unde se prosternează la picioarele lui Petru Șchiopul.

Cu toate acestea, oastea moldoveană compusă din răzești și mica nobilime nu renunță. Otomanii pornesc atacul, dar Ion Vodă îi respinge cu ajutorul artileriei. Infanteria și cavaleria moldovene îi angajează pe inamici în lupte sângeroase corp la corp. Turcii încearcă de trei ori să dea peste cap liniile moldovene și de trei ori sunt aruncați înapoi.

Pârcălabul trădător Ieremia Golia, zis Cernăuțeanul, e pus să atace primul, în fruntea oștenilor cu care trecuse de partea turcilor. Cu toții sunt transformați în carne de tun, suportând cele mai grele pierderi.

Cronicarul polonez Leonard Gorecki descrie astfel situația: „Iar turcii, văzând turburarea cetelor române, mișcară asupra lor, puind în frunte pre însuși Cernăuțianul cu ai săi, mânându-i dennapoi ca pre niște vite, asupra oștii Domnului lor, bătându-i și ucigându-i. Pre care văzându-i Iuon Vodă, cuprins de mânie, porunci să descarce tunurile într-înșii. Astfel periră trădătorii, și câți n-au pierit de focul lui Ion Vodă, îi ucidea turcii den urmă, de nu putea acum străbate la oastea lui Iuon Vodă, de trupurile lor căzute și de râul de sânge ce curgea dintr-înșii. Într-aceea cazacii, după datina lor, lovind pre turci din coaste, îi turburară foarte;de altă parte, veniră românii, care întrecu pe turci fără asemănare în trup și în inimă, în arme și în vigoare, și făcându-și drum prin turci, îi tăia cu mare putere (…)“.

Ghinioane în lanț. O ploaie udă praful de pușcă și face inutilizabilă artileria, tabăra moldoveană rămâne apoi fără apă de băut

În acest moment începe ploaia care udă praful de pușcă al tunurilor moldovene, scoțându-le din funcțiune.
Nici acest lucru nu-i descurajează pe viteazul domn moldovean și pe oștenii săi, care lansează un contraatac violent, capturează 60 de tunuri ale oastei otomane și le distruge. Are loc cu această ocazie și un episod rămas legendar, Ion Vodă smulgând cu mâinile lui din noroi un tun pe care-l îndreaptă apoi către turci.

Dar la fața locului ajung și tătarii, raportul de forțe devenind unul evident disproporționat. Ion Vodă decide să se retragă la Roșcani, în apropiere, unde organizează o nouă tabără fortificată cu șanțuri și căruțe legate între ele cu lanțuri. Bătălia continuă cu furie încă două zile, în 11 și 12 iulie.
Problema este că noua tabără n-are surse de apă, ceea ce face rezistența imposibilă.

Se angajează negocieri, iar Ion Vodă, aflat într-o situație fără ieșire, rămas cu doar 7.000 de oșteni însetați și obosiți, decide să se sacrifice pentru ei. El acceptă să se predea cu trei condiții:

1. Să fie dus viu la sultanul Selim,

2. Să fie cruțați oștenii săi,

 3. Cazacii să fie lăsați să se întoarcă acasă.

Conducătorul otomanilor, Ahmed Pașa, jură pe Coran, iar Petru Șchiopul jură și el pe Evanghelie că vor respecta aceste trei dorințe.

Asasinarea domnitorului moldovean. Turcii și muntenii își încalcă jurămintele și-l ucid pe Ion Vodă laolaltă cu soldații săi care s-au predat

Dus în cortul lui Ahmed Pașa, Ion Vodă e însă înjunghiat în inimă de Cigalazade, un italian trecut la mahomedanism. Turcii îi taie capul domnitorului omorât și îi leagă trupul între patru cămile care trag în patru direcții diferite până îl sfâșie.

Soldații turci, superstițioși, se reped asupra rămășițelor lui Ion Vodă, pentru a lua bucăți din trupul acestuia ca amulete prin care să transfere forța acestuia asupra lor.

Nici oastea care se predă nu scapă. După ce moldovenii și cazacii depun armele, începe masacrul.

Pentru Moldova – inclusiv pentru boierii trădători – au urmat ani de groază. Tătarii au jefuit întreaga țară atât de tare, încât în anul respectiv și în cel următor (1575) Moldova a fost devastată de foamete.

Acesta a fost epilogul tragic al ultimei încercări a unui domnitor din țările române de a lupta fără aliați împotriva invadatorilor. Moldova și Țara Românească, apoi România au mai purtat multe bătălii, campanii și războaie, dar întotdeauna au făcut-o în cadrul unor alianțe – niciodată singure.

CITIȚI ȘI:

• Telegrama cea lungă: originea „viziunii nevrotice a Kremlinului“ asupra lumii. În 1946, însărcinatul cu afaceri al SUA la Moscova explica de unde provine natura criminală a puterii din Rusia, dezvăluind Washingtonului războiul hibrid purtat de ruși cu restul omenirii
  
• Cea mai mare șarjă de cavalerie din istorie: atacul husarilor înaripați polonezi asupra turcilor în bătălia pentru Viena. Victoria care „a salvat Europa“ ar fi inspirat scena asaltului rohirrimilor din Stăpânul Inelelor
  
• Puciul Rusiei și al Austriei împotriva Micii Uniri la 1859. „Aştept de la împărăţia Rosiei resplătirea slujbei ci-am făcut“, „este interesul Austrii să nu să poată alege domn. Și Rosiea are tot la interesul de a nu să poată alegi domn“
  
• Prima confruntare armată ruso-americană din ultimii 100 de ani. Bătălia de la Khasham, 7 februarie 2018: noaptea în care forțele SUA au nimicit sute de mercenari Wagner în Siria
  
• Lovitura de stat de la Iași: încercarea Rusiei și a preoțimii ortodoxe de a rupe Mica Unire. Bătălia din 3 aprilie 1866 s-a încheiat cu sute de morți, iar Mitropolitul pucist a fugit îmbrăcat în haine femeiești. Ion Creangă l-a ascuns într-un poloboc
  
• Moartea lui Hitler: ultimele zile ale fortăreței Berlin și zbaterile finale din buncăr relatate de comandantul trupelor germane. „Trebuia să fac un efort să nu privesc figura lui Hitler, prăbușit în scaun, ale cărui brațe și picioare se mișcau mereu. Omul era terminat fizic și mental“
  
• Complotul papistașilor – prima teorie a conspirației din istorie. Cum a speculat un mitoman notoriu prejudecățile oamenilor ca să isterizeze o țară întreagă
  
• Stenograma discuției Churchill – Stalin, din 9 octombrie 1944: „Cu România nu-mi fac prea multe probleme, aceasta este în foarte mare măsură o chestiune rusească. Să nu folosim expresia «împărțirea de sfere», americanii ar putea fi șocați“
  
• Chipurile diavolului. “Am păcătuit groaznic și nu știu ce pedeapsă mă așteaptă!” Aurangzeb, mogulul habotnic a cărui cruzime a început cu propria familie și a continuat, în numele Islamului, cu milioane de indieni
  
• Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: mărturia lui Pacepa. Primul lider comunist al României ar fi fost iradiat de ruși pentru că i-a evacuat pe „consilierii” sovietici din țară. Furia KGB-ului: „Semiceastnîi a făcut spume la gură. Omul de Fier e și mai furios“
  
• Cum au condus politicienii și generalii România în Primul Război Mondial. „Reprezentanții la vârf ai românilor sunt insuportabili. Indivizi fără caracter. Nu-i unul într-adevăr demn să comande. Guvernul – deplorabil, sentimentul datoriei – o necunoscută“
  
• Bătălia de la Sibiu: prima înfrângere a României pe frontul din Transilvania. Cum pot duce la pieire niște generali slabi o armată vitează
  
• Chipurile diavolului: „El e Beria. Himmler al meu”. Geniul malefic din spatele lui Stalin a rafinat teroarea în URSS, a gândit exportul modelului sovietic și a făcut spionajul politică de stat
  
• Ziua în care BOR și-a trădat poporul. Cum le-a cerut Biserica Ortodoxă românilor să se predea în bătălia de la Mărășești: “Fraților, a venit sfârșitul! Puterile noastre s-au surpat!”

• 8 motive pentru care România a pierdut Primul Război Mondial. Cauzele înfrângerilor dezastruoase din 1916
  
• Bătălia de la Turtucaia: povestea “capului de pod fără pod”, examenul de Bacalaureat al prostiei și incompetenței din armata română
  
• De ce n-au învățat românii nimic din administrația nemților în cei doi ani de ocupație a țării, în Primul Război Mondial
  
• Chipurile diavolului: Regele Leopold al II-lea al Belgiei, călăul pervers și ipocrit care a ucis 10 milioane de congolezi în numele civilizației
  
• Chipurile Diavolului: Mao, monstrul chinezesc – cel mai mare criminal din istoria planetei
  
• Chipurile diavolului: Ivan cel Groaznic. Primul dintre tiranii monstruoși ai Rusiei a devenit, peste secole, „învățătorul” lui Stalin în politici de teroare, iar opricinikii – modelul pentru NKVD
  
• Chipurile diavolului: Hitler, “geniul feroce” cu “cele mai virulente sentimente de ură care au ros vreodată pieptul omenirii”
  
• Chipurile Diavolului: Stalin, cumplitul creator al lui “homo sovieticus”, omul nou
  
• Cum au apărut banii în istoria omenirii: de la sila de orz la monedele virtuale. Castelul de nisip al încrederii într-o ficțiune
  
• Cumplitul sfârșit al lui Ambrozie, Arhiepiscopul Moscovei acuzat de conspirație și linșat de popor pentru că a interzis pelerinajul religios în timpul marii epidemii de ciumă
  
• Primul genocid din istorie: cum a fost șters de pe fața pământului cel mai bogat oraș din lume
  
• Bătălia de la Kursk. Prohorovka, 12 iulie 1943 – cine a câștigat, de fapt, „cea mai mare luptă cu tancuri din istorie”
  
• 22 iunie 1941. Cursa contracronometru: a devansat Operaţiunea Barbarossa atacarea Europei de către Armata Roşie?
  
• Cum l-au furat bulgarii pe Sfântul Dumitru din Dealul Mitropoliei în 1918
  
• Doctori fugiți din spitale, bolnavi abandonați în gări, antivacciniști avant la lettre. Cum a înfruntat România tifosul în 1917
  
• De ce a ajuns Hiter la putere – drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial. Partea I (1918-1930): cum să stârnești un monstru