Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Oameni care au schimbat istoria

Chipurile diavolului: Regele Leopold al II-lea al Belgiei, călăul pervers și ipocrit care a ucis 10 milioane de congolezi în numele civilizației

Cu greu poate fi întâlnit, la scara istoriei omenirii, un criminal ipocrit și pervers de teapa Regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Această subțire față regală, născută în 1835 și moară în hula și disprețul lumii întregi în 1909, poartă pe veci blestemul poporului congolez, pe care l-a mutilat și torturat înspăimântător, într-un carnagiu de neimaginat, în timp ce pretindea în fața lumii întregi că îl “civilizează”.

Leopold al II-lea a urcat pe tronul Belgiei după tatăl său, Leopold I, în 1865, la 30 de ani. Abil, a reușit să extragă țara din conflictul franco-prusac din 1870-1871, soldat cu înfrângerea francezilor și începutul crizei care avea să ducă, peste decenii, la cele două războaie mondiale.

În 1876, Africa era încă un ținut misterios, doar parțial explorat, dar pe care puterile europene puseseră deja ochii

Un congolez se uită la membre amputate de mercenarii Regelui Leopold al II-lea. Suveranul pretindea, în fața opiniei publice mondiale, că e un filantrop care are grijă de sălbatici

Dacă în Europa era clar că Belgia nu poate emite pretenții, Regele Leopold al II-lea a descoperit, în schimb, un alt continent unde era loc de ambiții imperiale: Africa.

A doua jumătate a Secolului al XIX-lea a fost o perioadă a marilor exploratori, a descoperirii “Africii negre”, un ținut misterios, întins și provocator, cu păduri luxuriante și deșerturi, fluvii și munți înalți, cu animale nemaiîntâlnite și, mai presus de toate, locuitori cu o altă cultură. Civilizația europeană a fost fascinată de provocare, iar marile puteri s-au repezit să-și împartă continentul, laolaltă cu fabuloasele sale bogății, profitând de nivelul tehnologic mult mai scăzut al triburilor africane care-l locuiau.

Africa la 1876. Puterile europene ocupau încă foarte puțin din teritoriul continentului. În acel an, Leopold al II-lea i-a mărturisit unui apropiat că n-are de gând să rateze o felie zdravănă din „minunatul tort african”

La 1850, Africa era încă, în proporție de 90%, necunoscută. Câteva țări – Imperiul Otoman, Imperiul Britanic, Franța, Portugalia, Spania – dețineau o parte din zonele de coastă. Dar această situație se schimba cu repeziciune.

În 1876, Leopold al II-lea îi mărturisea ambasadorului belgian la Londra: “Nu vreau să pierd un prilej bun de a ne pricopsi cu o felie din minunatul tort african”.

Pretinzând că începe o misiune de civilizare a sălbaticilor, Leopold al II-lea a primit spre administrare un teritoriu de 80 de ori mai mare decât al Belgiei

Mercenarii lui Leopold al II-lea au ucis milioane de congolezi, iar alte milioane au fost mutilați sau torturați. Totul, în numele „civilizației”

Ținta suveranului belgian era bazinul fluviului Congo, un teritoriu gigantic, de 80 de ori mai mare decât suprafața țării europene, cu resurse naturale fabuloase. Așa că Leopold al II-lea a pus în 1876 bazele Association Internationale Africaine, organizație care avea scopul de a explora și coloniza Africa. În 1878, Regele Belgiei l-a finanțat pe celebrul explorator Henry Morton Stanley, fost soldat confederat în Războiul de Secesiune din America, să exploreze regiunea Congo și să o revendice în numele său.

Stanley a pornit în expediții (ale căror aventuri avea să le relateze într-o carte extraordinar de interesantă) și a cumpărat de la triburile locale, pe sume derizorii, mari părți din Congo.

Așa a apărut pe harta lumii Statul Liber Congo, pe care Regele Leopold al II-lea a reușit să-l consacre la nivel internațional, obținându-i recunoașterea din partea marilor puteri la Conferința de la Berlin, din 1884-1885.

Marea înșelătorie pusă la cale de acest escroc fără scrupule consta într-o fraudă verbală și de termeni: așa-zisul Stat Liber Congo nu era nici stat, nici liber și nici măcar proprietate a Belgiei. Era, pur și simplu, un teritoriu colosal de mare, în inima Africii, proprietate personală a lui Leopold al II-lea.

Regele Belgiei s-a prezentat lumii întregi drept un personaj emancipat și luminat, care avea grijă, în nemărginita-i bunătate, de bieții sălbatici, învățându-i și aducându-i mai aproape de civilizație.

Armata de mercenari a lui Leopold a masacrat elefanții pentru fildeș și a exploatat cu o cruzime înspăimântătoare băștinașii obligați să livreze „taxa de cauciuc”

Trupele lui Leopold intrau în sate, sechestrau femeile și copiii și îi obligau pe bărbați să plece în junglă, pentru a aduce cauciuc

În spatele acestei măști de filantrop cumsecade se ascundea un monstru. Leopold al II-lea a jefuit sălbatic regiunea de resursele naturale, în special de cauciuc și fildeș, pentru care a masacrat un număr colosal de elefanți.

Ironia face că acest nemernic care se pretindea “părintele” poporului congolez nu a călcat niciodată pe aceste domenii unde a adus moartea și pustiul.

Leopold conducea Congo prin agenți numiți, care, la rândul lor, exploatau regiunea.

Regele a creat o armată de 20.000 de mercenari, numită Force Publique, comandată de ofițeri europeni și compusă din soldați africani prost plătiți. Force Publique era de o cruzime înspăimântătoare. Trupele aveau ordin să colecteze taxele pe cauciuc – în fapt, era vorba de supunerea la muncă forțată a milioane de congolezi.

Copii congolezi cărora li se amputaseră mâinile de către mercenarii lui Leopold. Țara a rămas marcată pe vecie de cruzimea inimaginabilă a oamenilor trimiși acolo de suveranul belgian

Trupele lui Leopold năvăleau în satele indigenilor, le sechestrau femeile și copiii, apoi anunțau că vor elibera ostaticii doar după ce bărbații aduceau din pădurea tropicală o anumită cantitate de cauciuc care se extrăgea din arborii de cauciuc.

Foarte prețios, deosebit de căutat pe piața internațională în industria aflată în plină dezvoltare, cauciucul stors de oamenii lui Leopold era vândut, iar banii intrau în buzunarele regelui Belgiei.

Leon Rom, comandantul mercenarilor lui Leopold, își înconjurase cartierul general cu sute de capete tăiate. Soldații își justificau gloanțele tăind mâinile a mii de băștinași

Leon Rom, comandantul sadic pe care Regele Belgiei l-a pus să-i conducă armata de mercenari, își împrejmuise cartierul general cu capetele a sute de localnici

În același timp, Leopold era foarte zgârcit și tăia la maximum cheltuielile. Nemulțumit că trupele din slujba sa iroseau gloanțele împușcând animale sălbatice, suveranul a introdus o nouă regulă. Soldații nu mai aveau voie să vâneze, iar fiecare glonț tras trebuia justificat prin aducerea mâinii celui împușcat.

Acest ordin al lui Leopold al II-lea, alăturat politicii sale de a-i plăti foarte prost pe mercenari, a dus la valuri de atrocități. Mercenarii continuau să împuște animalele sălbatice ale căror colți sau blănuri le vindeau ilegal, iar ca să-și justifice gloanțele tăiau mâinile a mii de locuitori, vii sau morți. Tăierea mâinilor a devenit apoi și o modalitate de pedepsire sau de terorizare a localnicilor.

Force Publique a lui Leopold al II-lea s-a transformat într-o armată a terorii, compusă din sadici demenți. Satele congoleze au fost arse, locuitorii torturați și mutilați bestial, iar mercenarii ajungând să practice chiar canibalismul. Trupele erau conduse de Leon Rom, un ofițer belgian psihopat, care și-a înconjurat punctul de comandă de sute de capete tăiate.

10.000.000 de congolezi – jumătate din populația totală – au fost uciși de intervenția “civilizatoare” a Regelui Leopold al II-lea al Belgiei

Congolezi arătând mâini tăiate de mercenarii lui Leopold al II-lea. Mutilarea era practicată pe scară largă de trupele suveranului belgian fie ca represalii, fie pentru a lua membrele și a le arăta superiorilor, ca justificare pentru gloanțele trase

Potrivit estimărilor, atrocitățile comise la comanda, cu aprobarea și știința lui Leopold al II-lea au dus la moartea a peste 10.000.000 de locuitori, adică jumătate din populația existentă în Congo înainte de apariția “civilizatoare” a regelui belgian.

Un teritoriu care trăise până atunci după propriile sale reguli, într-un echilibru ancestral, a fost transformat într-un regat al morții, pustiului, groazei și sărăciei. Trupele lui Leopold au adus foametea, bolile și un nivel al violenței pe care băștinașii, implicați până atunci în mici fricțiuni tribale, nu-l mai cunoscuseră.

În timp ce oamenii săi masacrau africanii, le tăiau mâinile de vii și pustiau Congo de faună și resurse, Leopold al II-lea ținea în Europa conferințe și simpozioane simandicoase, dădea interviuri și explica doct cum luptă pentru a elibera Continentul Negru de comerțul cu sclavi pe care – într-adevăr – arabii îl practicau pe scară largă.

Salvarea a venit de la misionarii creștini – primii care au sesizat Europa asupra atrocităților comise în Congo

Misionarii creștini pătrunși în Congo au înfruntat pericolele pentru a prezenta lumii întregi atrocitățile comise la comanda și cu știrea Regelui Leopold. În imagine, un misionar arată mâna amputată a unui localnic

Semnalul de alarmă asupra situației reale a venit din partea misionarilor creștini pătrunși în Congo. Aceștia s-au întors cutremurați în Europa, șocând occidentul cu poveștile lor de groază.

După decenii de crime și exploatare sălbatică, africanii din Congo au început să se răscoale. Leopold al II-lea a ordonat să se intervină în forță și opoziția a fost nimicită brutal.

Însă Europa prinsese de veste.

În 1900, negustorul englez Edmund Dene Morel a organizat o campanie de sensibilizare a opiniei publice de pe Bătrânul Continent cu privire la ce se întâmpla în inima Africii.
În 1903, Ministerul Afacerilor Externe din Imperiul Britanic l-a desemnat pe diplomatul Roger Casement să facă o anchetă în Congo. Casement s-a întors cu un raport detaliat zguduitor, care a oripilat întreaga lume.

Perfidul suveran a murit în 1909 putred de bogat, dar fără Congo, hulit și detestat de o planetă întreagă. Azi, el este simbolul colonialismului barbar

Caricatură în presa europeană a vremii înfățișându-l pe hrăpărețul Rege Leopold înfășurat ca un piton în jurul unui culegător de cauciuc

Leopold al II-lea, regele nemernic și fără scrupule care provocase inimaginabilul carnagiu, era încolțit. Scriitori celebri precum Mark Twain și Arthur Conan Doyle s-au alăturat campaniei.

În 1908, după îndelungi ezitări și tărăgănări, parlamentul belgian a votat deposedarea regelui de teritoriile Statului Liber Congo, care a fost anexat oficial Belgiei.

Leopold al II-lea al Belgiei, simbolul colonialismului barbar și al exploatării sălbatice în numele “civilizației” și “progresului”, a murit în 1909, hulit și detestat de întreaga lume. Până în ultima clipă a încercat să se justifice și să explice lumii că el a fost un filantrop.

Congo nu și-a revenit însă niciodată. În 1960, țara și-a obținut, până la urmă, independența, dar moștenirea brutală a monstrului de peste mări și țări bântuie aceste ținuturi blestemate și azi.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial

„La 12 iulie 1943, Corpul Panzer SS a ajuns într-un marş greoi la gara Prohorovka, la 34 km dincolo de punctul iniţial de atac....

Istoria lumii

Marea epidemie de ciumă care a răvășit Rusia între 1770 și 1772, pornită de la Focșani și răspândită în tot Estul Europei, arată că,...

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate