Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Istoria României

Ziua în care BOR și-a trădat poporul. Cum le-a cerut Biserica Ortodoxă românilor să se predea în bătălia de la Mărășești: “Fraților, a venit sfârșitul! Puterile noastre s-au surpat!”

Chemarea Mitropolitului - apelul semnat de capii BOR în vara lui 1917, prin care li se cerea soldaților români să se predea în toiul luptelor de la Mărășești și Oituz și la scurt timp după victoria de la Mărăști. Alături de Mitropolitul Primat Conon (dreapta sus), documentul e semnat și de ceilalți ierarhi ai BOR. După război, aceștia din urmă vor nega că ar fi știut de document, dar la momentul respectiv, când a fost dat publicității, nu s-au dezis de el. A existat și un proces, dar toți prelații ortodocși au scăpat, singurul pedepsit fiind mitropolitul trimis să-și sfârșească zilele la o mănăstire.

Apelul Mitropolitului Primat al României (echivalentul Patriarhului de azi), care le-a cerut soldaților români să se predea în vara lui 1917, pe când aceștia luptau pe viață și pe moarte la Mărăști, Mărășești și Oituz, este unul dintre cele mai negre momente din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Adânc îngropată în arhive, trecută cu vederea de un cler care nu s-a căit niciodată public pentru acel gest, dată uitării voit de politicieni și chiar de istorici, infamia din vara lui 1917 rămâne păcatul ascuns al BOR față de poporul său, pe care l-a trădat în ceasul cel hotărâtor al existenței sale.

Mitropolitul Conon Arămescu Donici, în vara lui 1917: “S-a umplut biserica de lumina măririi Domnului și asupra noastră a venit duhul cel bun, ca să sfătuim sfat de pace în cetatea noastră“

Mitropolitul primat Conon Arămescu Donici a semnat un document scris de Grigore Pișculescu, alias Gala Galaction, prin care românii din Moldova erau anunțați că au pierdut războiul, primeau asigurări că Dumnezeu a înmuiat inima biruitorului și că li se cerea să nu se retragă în Basarabia, pentru a continua lupta

În iulie-august 1917, pe linia Siretului și a Carpaților Orientali avea loc cea mai mare confruntare armată din istoria țării noastre. Trupele Puterilor Centrale au încercat să repete succesul din toamna anului precedent și au atacat linia româno-rusă cu scopul de a ocupa ultima provincie rămasă liberă din țara noastră – Moldova – și de a deversa în Ucraina și Sudul Rusiei.

Planul germanilor, care au masat forțe importante pentru a-și atinge scopul, era de a lovi în sectoarele de front deținute de români. Plecând de la experiența anului precedent, serviciile de informații ale Puterilor Centrale și Înaltul Comandament German au concluzionat că trupele române vor ceda repede presiunii.

Calculul s-a dovedit total eronat, iar armata română reechipată, instruită și consiliată de francezi a fost un adversar formidabil.

Dar, tocmai în timp ce, pe frontul din Moldova, românii mureau cu zecile de mii cu gândul să-și salveze țara, în Dealul Mitropoliei din București, arhiereii ortodocși aveau alte planuri.

Un document intitulat „Chemarea Mitropolitului”, semnat de Mitropolitul Primat al Bisericii Ortodoxe Române, Conon Arămescu Donici, și contrasemnat de toți ceilalți prelați care conduceau destinele BOR de la București a fost dat publicității chiar în acele momente cruciale pentru destinul țării. „Chemarea Mitropolitului” era un apel direct și clar către români, prin care acestora li se cerea să depună armele și să se predea inamicului.

Un document uluitor. Înalții ierarhi ai BOR le-au spus românilor că Dumnezeu le cere să se predea

Actul este uluitor, iar lecturarea lui stârnește și azi aceleași sentimente ca și acum mai bine de un secol, când a fost dat publicității. În esență, „Chemarea Mitropolitului“ reprezintă un pact al Bisericii Ortodoxe Române cu invadatorul. Textul asumat de conducerea BOR este o colecție de minciuni, îndemnuri la trădare de neam și patrie, chemări la capitulare – totul, în numele lui Dumnezeu.

Capul Bisericii îi anunța pe credincioșii ortodocși că România a pierdut războiul și că va fi ocupată de nemți. “Peste cele patru aripi ale pământului a venit asupra noastră sfârșitul nostru. Cele înalte ale țării au pierit. Puterile noastre s-au surpat“, le transmitea Mitropolitul Primat soldaților care luptau cu eroism și succes remarcabil, chiar în acele momente, la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Dealul Mitropoliei în 1917. În plan secund se vede turla Mitropoliei Bucureștiului

Dar rugile fierbinți au fost ascultate de Dumnezeu, spunea Mitropolitul, și „s-a umplut biserica de lumina măririi Domnului și asupra noastră a venit duhul cel bun“. Apoi, vestea cea mare: “Domnul Dumnezeu s-a îndurat de țara aceasta, el a îmblânzit inima biruitorului către noi și a făcut dintr-însul tovarășul nostru la munca pentru mântuirea României“.

Textul asumat de BOR e plin de fraze precum „aici în Muntenia, averile, casele, cinstea noastră a tuturor au fost respectate, laolaltă noi am muncit câmpiile țării și ele au dat roade“.

Aceasta era o minciună sfruntată, pentru că, în realitate, în teritoriile ocupate, oamenii erau arestați cu sutele, adesea fără motiv, și trimiși în Bulgaria. Germanii confiscau recoltele și rechiziționau tot metalul.

Armata de ocupație rechiziționa chiar și oalele și tacâmurile din casele oamenilor, dădea jos până și clopotele bisericilor și le trimitea în afara țării, pentru a alimenta industria de război.

Oamenilor li se luau, la propriu, plăpumile de pe ei iarna.

Bande de comitagii bulgari bântuiau țara în Lunca Dunării, furând, jefuind, violând și omorând fără nicio limită.

Ofițeri germani din armata de ocupație patronau rețele de speculă și afaceri de corupție. Locuitorilor li se vindea pâine făcută din rumeguș cu paie și alte mizerii, în amestec cu făină plină de gărgărițe.

Acesta era peisajul real al țării intrate sub ocupație, dincolo de vorbele mieroase și mincinoase ale prelaților ortodocși.

Sabina Cantacuzino: “Această monstruozitate ni se părea atât de inadmisibilă, încât nu ne venea s-o credem. Bănuiam invențiunea vrăjmașului“

Apariția textului a produs un șoc uriaș în societate. „Chemarea” a discreditat complet capii BOR.

Sabina Cantacuzino, sora premierului Ionel Brătianu, a fost un exemplu de demnitate și caracter. Exilată la mănăstirea Pasărea de autoritățile germane, privată iarna de lemne de foc, aceasta n-a cedat presiunilor și niciunei momeli a ocupanților

Poeta și prozatoarea Sabina Cantacuzino, sora premierului liberal Ionel Brătianu, rămasă la București, sub ocupație germană, comenta în jurnalul său: “(…) Altă uneltire criminală plecă de la Mitropolie chiar, Chemarea mitropolitului, care trebuia să fie aruncată din aeroplane când trupele germane victorioase aveau să intre în Moldova.

Această monstruozitate ni se părea atât de inadmisibilă, încât nu ne venea s-o credem. Bănuiam invențiunea vrăjmașului ca să ademenească populația moldoveană.

Părintele Moșoaia, care era bine cu toți prelații, confirmă. Chemarea, cum am aflat mai târziu, a fost făcută de Mariu Teodorian și de ceilalți arhierei și preoți ai Mitropoliei: Teofil Ploeșteanu, Valerian Râmniceanu, Iosif Arhimandritul, Meletie Costățianu, V. Musceleanu, I. Gibescu Scriban.

Mitropolitul Konon, ramolit și înfricoșat, a subscris-o ca un inconștient, dar el a fost singurul care și-a ispășit păcatul, fiind scos din scaun și internat la Căldărușani. Ceilalți au ajuns mari și tari.

Scriban era trimis să țină predici în biserici. După război, când a încercat să ne facă morală în cea de la Batiște, am părăsit biserica împreună cu Emil Petrescu și d-na Emanuel Miclescu și, a doua zi, am amenințat pe preotul Negulescu că de se va mai repeta acest scandal vom protesta cu voce tare în fața publicului. Lecția a profitat.

Părintele Scriban era cel mai îndrăzneț din toți. Abia revenisem acasă de la Pasărea, a intervenit prin Zoe Râmniceanu ca să-l primesc pentru o justificare. Îmi povesti că el a subscris fără a putea citi textul care se afla la gravor, pe chezășia prietenului său Pișculescu, alias Gala Galaction.

«Ai fost deci indus în eroare pentru un moment, dar după ce ai aflat adevărul și trădarea amicului, ai protestat, ți-ai spălat această pată după nume și ai rupt cu acel mizerabil care te-a atras la o faptă așa de rușinoasă?»

«Dar era cel mai bun amic al meu!»

«Nu se mai putea chema amic după aceasta.»

Și l-am concediat, fără a-l mai saluta vreodată, deși doamnele de la Ortodoxie și Mitropolie făceau mare caz de el și de bunul lui prieten“.

Pia Alimăneștianu, sora cea mică a Sabinei Cantacuzino, a fost mai succintă în jurnalul său. După ce redă manifestul, ea comentează sec, pe 6 august 1917: “Mitropolitul, om slab și îmbătrânit peste măsură, a fost unealta celor mai tineri, printre care Arhimandritul Scriban și Galaction“.

Soldații români și populația din Moldova au ignorat apelul BOR. Spre cinstea lor, Mitropolitul Pimen al Moldovei și preoțimea de rând s-au dezis de „Chemarea Mitropolitului Primat al României”

Mitropolitul Pimen al Moldovei (în centru) nu a ținut cont de ordinul primit de la Mitropolitul Primat al României. La fel au procedat preoții de rând, inclusiv cei militari, care și-au făcut datoria cu eroism până la capăt pe front

Armata română și populația din Moldova n-au luat în seamă îndemnurile lansate de conducerea BOR. Merită spus că, la Iași, mitropolitul Pimen al Moldovei și alți ierarhi ortodocși moldoveni au rămas fideli poporului lor, susținând cauza României până la capăt. Clerul din Moldova liberă a respins „chemarea” conducătorului BOR, îndemnându-i pe soldați să lupte mai departe.

Sunt nenumărate mărturii că nici măcar preoții ortodocși de rând n-au ascultat directiva de a pactiza cu inamicul.

În doar câteva săptămâni, avea să se arate și că “duhul” care li se arătase locatarilor din Dealul Mitropoliei n-avea legătură cu Dumnezeu. România termina victorioasă bătăliile din vara anului 1917. Ofensiva de la Mărăști, apoi luptele defensive de la Mărășești și Oituz au oprit armatele Germaniei și Austro-Ungariei, salvând astfel statul, dinastia regală și creând premisele renașterii din 1918, care a dus la Marea Unire.

Actul a fost scris de Gala Galaction și semnat, alături de Mitropolitul Primat Conon, de alți 7 capi ai BOR

Manifestul Mitropolitului Primat n-a fost un act nebunesc și singular, comis de conducătorul Bisericii fără știința celorlalți prelați. În spatele lui a stat aproape toată conducerea ortodoxiei române, care a girat cu propriile semnături trădarea.

De asemenea, e clar că documentul nu a fost un fals născocit de propaganda trupelor de ocupație.

Lucrurile erau foarte complicate pentru BOR în acea perioadă – dar aceasta nu este o scuză, pentru că poporul de rând și soldații de pe front sufereau infinit mai mult decât prelații ortodocși.

Biserica Ortodoxă Română s-a împărțit în toamna lui 1916, când trupele germane au ocupat Bucureștiul. La rugămintea premierului Ionel Brătianu, Mitropolitul Primat Conon a rămas în Capitala ocupată, alături de numeroși alți conducători ai bisericii. Ei au fost izolați, până la semnarea armistițiului din 1918, de prelații de la Iași, conduși de Pimen, Mitropolitul Moldovei.

Conducerea BOR rămasă la București a avut de suportat numeroase abuzuri. Politicienii români colaboraționiști ai germanilor au încercat în februarie 1917 chiar să-l schimbe pe Mitropolitul Primat, dar tentativa a eșuat.

Capul Bisericii Române, ajuns la 80 de ani, nu mai era apt să țină piept presiunilor nici dacă ar fi vrut. În jurul său roia un viespar de arhierei vicleni și oportuniști. Mitropolitul Conon era descris de istoricul Nicolae Iorga drept „un bătrân mărginit și aproape căzut în copilărie”. Diabolicul Gala Galaction, administratorul Casei Bisericii, scria despre el că era “bătrân, fără pic de inteligență, lipsit de memorie și plin de imaginație”.

Gala Galaction, pe numele său real Grigore Pișculescu, a jucat un rol foarte important în trădarea BOR din 1917. Filogerman, clericul ortodox a redactat „Chemarea mitropolitului primat” și a militat pentru asumarea acesteia de către Biserică. Gala Galaction n-ar fi reușit însă dacă arhiereii și capul BOR s-ar fi opus ideii

Colonelul Remus Macovei, autorul studiului “Poziția conducătorilor BOR pe timpul campaniei din anul 1917”, a reconstituit traseul infamului document asumat de Biserica Ortodoxă.

Autoritățile germane de ocupație i-au cerut lui Virgil Arion, ministrul Cultelor din teritoriile cotropite, să întocmească un manifest de propagandă care urma să fie împrăștiat în tranșee, din avioane, înaintea marii ofensive a Puterilor Centrale.

Gala Galaction, important demnitar al BOR, oportunist și colaboraționist al nemților, a făcut draftul documentului, iar Costache Lupu, ministrul de Interne, împreună cu Virgil Arion, l-au aprobat. Actul a ajuns în Dealul Mitropoliei pe 24 iulie 1917, când în Moldova începuse ofensiva româno-rusă de la Mărăști și germanii pregăteau marea ripostă de la Mărășești și Oituz.

Mitropolitul primat a semnat documentul. Alături de el figurează semnăturile a încă 7 prelați. Ulterior, după război, aceștia au pretins că n-ar fi cunoscut conținutul “chemării” și că ar fi fost forțați să-l semneze. Dar la momentul respectiv, ei n-au protestat și nici nu s-au dezis de document când acesta a devenit public. Așa cum scrie și Sabina Cantacuzino, prelații nu doar că au tăcut, dar au și păstrat legăturile cu autorii morali ai infamiei. Ceea ce arată complicitatea și acceptul lor.

Apelul Mitropolitului primat al României, Conon Arămescu Donici, în timpul bătăliilor cruciale de la Mărășești și Oituz

Document: Chemarea Mitropolitului primat, prin care Biserica Ortodoxă Română le-a cerut soldaților să se predea inamicului în timpul bătăliei de la Mărășești

„Chemarea Mitropolitului primat

Români moldoveni și voi Români de pretutindeni adunați între Carpați și Prut, auziți glasul fraților voștri din România ocupată. Oștile puterilor centrale sunt în trecătorile Carpaților, sunt la porțile de sus și la porțile de jos ale Moldovei, ele înaintează și țara va fi din nou ciuntită în sângele ei.

Noi, Mitropolitul Primat al României, am îngenuncheat înaintea altarului și ne-am rugat Domnului pentru mântuirea poporului nostru și s-a umplut biserica de lumina măririi Domnului și asupra noastră a venit duhul cel bun, ca să sfătuim sfat de pace în cetatea noastră. Țara vrea pace. Prea mult a fost pus spre pustiire cuprinsul țării.

Peste cele patru aripi ale pământului a venit asupra noastră sfârșitul nostru. Cele înalte ale țării au pierit. Puterile noastre s-au surpat. Mulți din fii au fost uciși, alții s-au risipit prin țări străine, unde suspină de foame, se sfârșesc. Dar Domnul Dumnezeu s-a îndurat de țara aceasta, el a îmblânzit inima biruitorului către noi și a făcut dintr-însul tovarășul nostru la munca pentru mântuirea României.

Țărani târgoveți slujbași și orice ați fi, aveți bună credință că biruitorul care intră în Moldova nu este setos de răzbunare, nu ucide, nu jefuiește, nu dă foc, nu pustiește. Aici în Muntenia, averile, casele, cinstea noastră a tuturor au fost respectate, laolaltă noi am muncit câmpiile țării și ele au dat roade. Dumnezeu a potolit mânia războiului și a binecuvântat munca noastră comună. Nu vă temeți fraților și nu apucați drumul pribegiei. Cu dor și gând de pace ne întoarcem către voi și vă trimitem îndemn sfătuitor să stați și să rămâneți cu toții pe la locurile voastre. Ați apărat țara cu vrednicie, datoria v-ați făcut-o pe deplin. Mulți dintre voi au căzut apărând moșia strămoșească. Astăzi puterile voastre sunt frânte. O singură datorie mai aveți: Să nu părăsiți pământul țării, să nu lipsiți România de puterile voastre. Să nu puneți brațul vostru în slujba unei cauze străine. Stați pe loc fraților. Rămâneți între Carpați și Prut. Nu faceți din acest râu românesc hotar despărțitor între inimile noastre. Rămâneți pe pământul strămoșesc lângă mormintele strămoșilor și ale fraților voștri de luptă, lângă holdele care de aci înainte vor hrăni neamul nostru. Aveți încredere în marele și milostivul Dumnezeu.

Aveți încredere în pronia lui minunată care ridică pe cel surpat și din dărâmături scoate din nou la fața soarelui viața cea frumoasă de mai nainte. Aveți încredere în viitorul tulpinei românești.

Dr. Konon A. Donici,
Arhiepiscop și Mitropolit Primat;

Teofil. M. Ploeșteanu,
Vicar;

Arhiereu Valerian Râmniceanu,
Vicar al Episcopiei Buzău;

Iosif,
Archimandrit de scaun Sfânta Mitropolie;

Melitie Constățeanu,
Vicar al Episcopiei Dunării de Jos;

Econom Ovidiu Musceleanu,
Director al Cancelariei Sfântului Sinod și al Consistoriului Bisericesc;

Econom G. I. Geblescu,
Directorul Cancelariei Sfintei Mitropolii“.

Deși numele său nu apare pe manifestul aruncat deasupra tranșeelor române de avioanele germane, semnatar al actului este și un al șaptelea cleric ortodox foarte influent și important: Arhimandritul I. Scriban,
director și profesor al Seminarului Central București.

Epilog: niciun prelat ortodox vinovat nu s-a căit public și nici n-a plătit pentru fapta sa. Singur Mitropolitul bătrân a fost scos țap ispășitor

Care au fost calculele și gândurile adevărate ale arhiereilor ortodocși în vara lui 1917, nu vom ști niciodată. Însă știm că ei n-au plătit cum se cuvine, după cum scrie și Sabina Cantacuzino, pentru fapta lor. Pentru fapte mult mai puțin grave, soldați și oameni de rând au plătit cu viața în acele vremuri tulburi, trimiși în fața plutonului de execuție pentru trădare. Prelații ortodocși au fost, în schimb, judecați și achitați după doi ani. Singur Mitropolitul, bătrân și trădat de toți, a fost scos țap ispășitor și trimis la o mănăstire.

Toți ceilalți semnatari ai acestui act, dar și autorii săi morali, au plătit doar cu funcțiile (și numai temporar) după victoria României în război și realizarea Marii Uniri. N-a existat nicio căință publică și nicio erată.

Prelații vinovați au continuat, în schimb, să țină predici, să vorbească despre patriotism, neam și țară, să-l invoce pe Dumnezeu, să le spună oamenilor despre virtute și demnitate, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Iată cum descrie istoricul și colonelul Remus Macovei epilogul celei mai urâte povești din istoria Bisericii Ortodoxe Române: “Duminică, 18 noiembrie 1918, în cadrul ceremoniei fastuoase organizate cu ocazia reîntoarcerii Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la București, Mitropolitul Primat, Conon Arămescu Donici oficiază la Mitropolie un Te Deum, urmat de momentul emoţionant al înmânării de către generalul Eremia Grigorescu a bastonului de mareșal, Regelui Ferdinand.

Este ultima activitate condusă de compromisul Mitropolit Primat. Luni, 26 noiembrie 1918, președintele Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Corneliu Manolescu Râmniceanu, la deschiderea anului judecătoresc, referitor la Chemarea Mitropolitului Konon, consemna: «Nu pot termina fără a vorbi și de un fapt care trece în gravitate pe toate celelalte. În timpul ocupaţiunii s-au aruncat din aeroplane, nenumărate exemplare, în tranșeele soldaţilor noștri și pe frontal armatei noastre, din Moldova un manifest intitulat: Chemarea Mitropolitului Primat.

Am speranţa că se va putea dovedi că aceste iscălituri au fost falsificate, căci nu este cu putinţă că atunci când în ajunul luptelor de la Mărășești, Mărăști și Oituz orice suflet românesc aștepta liberarea ţării, de pe scaunul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe să se aducă cele mai mari laude vrășmașului cari distrugea, devasta, nu cruţa nicio suferinţă, nicio umilire populaţiunii române și să se îndemne la dezertare soldaţii care se aruncau în luptă, cu un eroism recunoscut și admirat chiar de vrășmașii noștri, pentru apărarea ultimei porţiuni de teritoriu scăpat de invaziune. Nu este cu putinţă ca acești demnitari ai Bisericii române să fi spus soldaţilor noștri în acele moment că nu mai au nicio datorie de îndeplinit și să-i facă să considere ca o cauză străină pentru braţul lor, cauza aliaţilor noștri, care continuau să verse sângele pentru libertatea naţiunilor și care prin luptele lor victorioase vin să ne aducă astăzi pe lângă libertatea ţării, întregirea neamului românesc.

În interesul chiar al celor iscăliţi pe acest manifest, trebuie să se facă fără întârziere lumină și după lumina Justiţiei. Știţi bine că fericirea cere indulgenţă și ertare. Nu ne este însă permis să ertăm fapte care sunt adevărate crime în contra Patriei!».

La 1 ianuarie 1919, Mitropolitul Primat, Conon Arămescu Donici, este schimbat din funcţie și se retrage în casele Mânăstirii Cernica, într-o locuinţă deosebit de modestă, unde va muri la 7 august 1922.

Toţi cei care au semnat Chemarea Mitropolitului Primat vor fi demiși din înaltele funcţii ocupate și vor fi judecaţi de către Curtea Marţială a Corpului II Armată pentru trădare de ţară. După un proces care s-a desfășurat pe parcursul a doi ani nicio persoană nu va fi condamnată. Împotriva unora dintre semnatari s-a desfășurat și o cercetare disciplinară de către o Comisie de judecată a Corpului Didactic secundar și superior, numită de Universitatea București.

La 28 februarie 1920 această comisie, condusă de Dimitrie Gusti, îi achită pe acuzaţi de orice pedeapsă disciplinară. Cu toate acestea, niciunul din acești prelaţi nu vor mai fi numiţi în înaltele funcţii ocupate anterior“.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Istoria României

Despre impactul economic al tratatului de pace pe care România a fost forțată să-l semneze la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial se vorbește...

Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial

„La 12 iulie 1943, Corpul Panzer SS a ajuns într-un marş greoi la gara Prohorovka, la 34 km dincolo de punctul iniţial de atac....

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate