Ivan cel Groaznic (1530-1584) a fost primul din lungul șir de tirani monstruoși pe care i-a avut Rusia de-a lungul zbuciumatei și violentei sale istorii. În bună măsură, acesta a fost, de fapt, criminalul primordial, cel a cărui minte dementă și încărcată de ură a zămislit semințele politicilor distopice ale lui Stalin, 400 de ani mai târziu. Dictatorul sovietic avea să-l studieze pe Ivan cel Groaznic și să-i preia metodele de teroare, inclusiv ideea de a face din NKVD (ulterior KGB, azi FSB) poliția secretă pe care o știm acum.
Ivan al IV-lea a ajuns Mare Cneaz al Moscovei în 1533, la numai 3 ani, după ce tatăl său, Vasili al III-lea, a murit. Inițial, mama Elena Galinskaia a îndeplinit rolul de regent. Dar în 1538, când abia împlinise 8 ani, Ivan a rămas orfan și de mamă – posibil otrăvită.
Așa că micul suveran a rămas sub tutela familiei Șuiski, o veche spiță de boieri ruși, foarte bogați, puternici și influenți.
În acel moment, Rusia era condusă de un număr redus de familii, aproximativ 200, care acționau ca o castă, fiind închise pentru străini sau ruși din alte pături sociale.
Ivan avea să se plângă ulterior că atât el, cât și fratele său mai tânăr, Iuri, au fost abuzați, terorizați și neglijați de familia Șuiski.
Încoronat țar la 17 ani, Ivan a avut o primă parte a domniei încununată de glorie, reforme și realizări
La împlinirea a 17 ani, în 1547, Ivan al IV-lea a fost încoronat țar al întregii Rusii, iar prima perioadă a domniei sale părea să anunțe o epocă de înflorire și prosperitate pentru țară.
Noul domnitor a inițiat schimbări importante și a încercat să modernizeze Rusia. S-a reformat administrația locală, a creat un divan al boierilor care să participe la deciziile importante pentru țară, a modificat legislația.
Ivan a făcut eforturi pentru a aduce Rusia în circuitul comerțului european, a consolidat autoritatea puterii centrale pe întinsul statului și a extins teritoriile acestuia.
A introdus în țară tiparul. În anii 1550-1560 au fost tipărite mai multe cărți religioase scrise în rusă. Noua tehnologie n-a fost întâmpinată însă cu prea multă prietenie. Scribii s-au dus și dat foc tipografiei, iar editorii au fost nevoiți să fugă peste granițe, în Marele Ducat al Lituaniei. Ivan avea să insiste însă și ceva mai târziu tipărirea de cărți s-a reluat în Rusia.
Însă în 1552 au apărut primele semne îngrijorătoare a ceea ce avea să urmeze pentru Rusia și vecinii săi. Țarul Ivan a atacat, învins și anexat Hanatul Kazanului, dar atacul asupra capitalei, orașul Kazan, a fost urmat de masacrarea a peste 100.000 de prizonieri.
Dar, deocamdată, Ivan al IV-lea era încă în grațiile norocului, iar succesele militare și realizările au continuat să vină, mulțumind poporul. Noul țar a reușit să anexeze și Hanatul Astrahanului, apoi părți din Siberia.
Pentru a sărbători victoria asupra Hanatului Kazanului, a construit în Piața Roșie din Moscova celebra Catedrală Sfântul Vasile.
Boala și moartea soției l-au schimbat pe țar, transformându-l dintr-un conducător luminat într-un monstru care și-a distrus țara și poporul
Marea schimbare avea să se producă după o boală. În 1553, Ivan s-a îmbolnăvit și abia a scăpat cu viață. După ce s-a însănătoșit, țarul a devenit din ce în ce mai irascibil, mai suspicios, mai violent. Crizele de furie izbucneau pe neașteptate, iar înclinația spre cruzime a ieșit la iveală.
În 1560, soția lui Ivan, Anastasia Romanovna, a murit din cauze necunoscute. Acesta a fost declicul, momentul final de ruptură în personalitatea țarului. Adânc îndurerat de pierderea suferită și ferm convins că boierii o otrăviseră pe soția sa, Ivan și-a schimbat radical comportamentul.
A devenit paranoic și a luat decizia să se răzbune pe boieri. A făcut o nouă reformă administrativă prin care puterea reprezentanților aleși ai comunităților prevala în fața celei a boierilor. Părea o măsură de natură să modernizeze și mai mult Rusia, eficientizând administrația.
Dar aceasta n-a fost făcută cu scopul de a ajuta comunitățile, ci de a le lua puterea nobililor. Ivan a declanșat o campanie de teroare, boierii și familiile acestora fiind vânați, arestați, torturați și uciși în chinuri înspăimântătoare.
Pe prințul Boris Telupa l-a tras în țeapă timp de 15 ore. A pus ca mama prințului să fie violată de 100 de soldați, până când a murit și ea.
Prima poliție politică din lume: Opricinikii erau deasupra legii și răspundeau doar în fața țarului. Bântuiau Rusia înveșmântați în pelerine negre, aducând moarte, teroare și distrugere
În 1565, Ivan, devenit de-acum “cel Groaznic”, a decretat că Opricinina – o parte din Rusia – va fi stăpânită și condusă direct de el, personal. A înființat detașamente de “opriciniki”, bande de indivizi care bântuiau teritoriile Opricininei înfășurați în mantale negre însemnate cu capul tăiat al unui câine și cu o mătură – simbolizând uciderea trădătorilor și măturarea lor. Aceste cete ale morții goneau peste stepe împrăștiind pretutindeni teroare și suferință.
Opricinikii erau deasupra legii. Nu dădeau socoteală decât în fața țarului și erau împuterniciți să facă tot ceea ce considerau că e necesar pentru a-l proteja pe suveran și pentru a-i elimina pe cei socotiți opozanții acestuia. În fapt, Ivan cel Groaznic a înființat prima poliție politică din istorie – modelul de mai târziu pentru NKVD și pentru polițiile secrete din țările comuniste.
Trimișii țarului nu aveau nevoie de dovezi, nu recurgeau la procese, nu erau trași la răspundere pentru faptele lor. Erau suficiente o bănuială, un denunț sau, pur și simplu, o indispoziție a acestora pentru ca soarta oamenilor să fie pecetluită.
400 de ani mai târziu, Stalin avea să copieze modelul “opricinikilor” pentru NKVD, în Marea Teroare.
Opricinikii stârpeau orice putea să fie sau să devină vreodată o sursă de autoritate. Boierii erau urmăriți cu predilecție.
Orgii hetero și homosexuale printre sesiunile de tortură, cu coaste smulse, oameni eviscerați, trași în țeapă sau aruncați în apă clocotită
Demența țarului a atins cote paroxistice. Ajunsese să-i tortureze și să-i ucidă cu mâna lui pe mulți dintre cei prinși, indiferent dacă aveau sau nu vreo vină. Nicio schingiuire nu i se părea exagerată: prizonierilor le smulgea de vii coastele, îi eviscera, le tăia organele sexuale, îi trăgea în țeapă, îi ardea de vii, îi arunca în apă clocotită etc.
În timp ce dezlănțuise valurile de epurări sălbatice, torturile și răzbunările în lupta cu inamicii reali sau închipuiți, Ivan cel Groaznic a început, la curtea sa, orgiile sexuale – atât heterosexuale, cât și homosexuale.
În 1570, Ivan cel Groaznic i-a bănuit pe locuitorii orașului Novgorod că ar complota cu polonezii împotriva lui. Așa că și-a trimis bandele de opriciniki care au declanșat un masacru de proporții înspăimântătoare în oraș. Circa 1.500 de boieri și de membri ai familiilor acestora au fost uciși. Un număr cu mult mai mare de locuitori simpli, fără funcții sau titluri nobiliare, au fost, de asemenea, exterminați.
Pe Arhiepiscopul din Novgorod, oamenii lui Ivan cel Groaznic l-au cusut în interiorul unei blăni de urs, apoi asupra sa a fost asmuțită o haită de câini.
Ivan cel Groaznic a devenit din ce în ce mai haotic și de neînțeles și în politica externă. Tătarii din Hanatul Crimeei au atacat Rusia și au trecut-o prin foc și sabie fără ca țarul să opună rezistență armată. Tătarii au ajuns până la Moscova, căreia i-au dat foc.
Stăpânul Rusiei încercat să-și extindă regatul și spre Vest, dar a intrat în conflict cu alte puteri. S-a trezit implicat în Războiul Livonian, împotriva unei coaliții alcătuite din Polonia, Suedia, Lituania și Danemarca. Luptele au durat 25 de ani, secătuind țara fără a aduce vreun beneficiu.
Raidurile de teroare ale călăreților lui Ivan cel Groaznic au transformat centrul Rusiei europene pentru totdeauna. Din cea mai prosperă regiune a țării, aceasta a devenit cea mai săracă și mai pustie
Raidurile bandelor de opriciniki au transformat cea mai bogată și mai populată regiune din țară în cea mai săracă parte a ei, un ținut pustiit și depopulat, de unde fugiseră aproape toți oamenii.
În 1581, Ivan cel Groaznic s-a întors către propria familie. Și-a atacat nora gravidă, iar pe primul său fiu – pe care-l chema tot Ivan – l-a ucis.
Acest ultim act de demență avea să aducă, în final, și sfârșitul dinastiei.
Ivan cel Groaznic a murit în 1584, foarte probabil otrăvit. Cu dispariția sa, pentru Rusia se încheia primul dintre regimurile de teroare pe care conducătorii acestui mare stat le-au aplicat locuitorilor de-a lungul timpului.
Cel de-al doilea fiu al lui Ivan, Feodor Ivanovici, nu s-a dovedit capabil să mențină tronul. În 1598, puterea avea să fie preluată de un fost consilier al lui Ivan cel Groaznic, Boris Godunov.
Patru secole mai târziu, Stalin avea să reînvie metodele de teroare în masă ale țarului dement, pe care obișnuia să-l numească „Învățătorul”
400 de ani mai târziu, Stalin avea să-l studieze în amănunt pe Ivan cel Groaznic și metodele acestuia. Dictatorul URSS obișnuia să-l numească pe țarul dement “Învățător”: “Cine își mai amintește acum de boierii rași de pe fața pământului de Ivan cel Groaznic? Greșeala lui a fost că nu i-a omorât pe toți”.
Simon Sebag Montefiore avea să-l caracterizeze plastic pe Ivan al IV-lea Vasilievici, „cel Groaznic”: „Un monstru tragic, degenerat, terorizat și rănit în copilărie, care a ajuns un făuritor de imperii încununat de succes și un tiran șiret. În cele din urmă, el s-a transformat într-un sadic dement și criminal, care a ucis mii de oameni în cursul unei terori frenetice, trăgându-i în țeapă și torturându-i el însuși pe dușmanii săi. Ucigându-și fiul, a grăbit pieirea propriei dinastii. (…) Până la urmă, Ivan cel Groaznic nu a fost numai rău, ci și nebun”.
Isabel de Madariaga, biograf al primului țar criminal din istoria Rusiei, i-a descris astfel acțiunile: “Ivan nu era Dumnezeu, a încercat să fie Dumnezeu. Domnia lui este o tragedie de proporții shakespeariene. Cruzimea lui nu a servit niciunui scop. El este Lucifer, steaua dimineții, care a vrut să fie Dumnezeu și a fost izgonit din Cer”.
Poate mai mult decât rândurile istoricilor, despre Ivan cel Groaznic vorbește legenda rusă potrivit căreia țarului i-a plăcut atât de mult cum arăta celebra Catedrală Sfântul Vasile din Piața Roșie, încât a dat poruncă să fie orbit arhitectul acesteia, Postnik Iakovlev, pentru ca omul să nu mai poată construi niciodată altă clădire la fel de frumoasă.
Povestea nu este adevărată, dar rămâne grăitoare despre ce a însemnat Ivan cel Groaznic pentru poporul său.
CITIȚI ȘI:
