Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Istoria lumii

Stenograma discuției Churchill – Stalin, din 9 octombrie 1944: „Cu România nu-mi fac prea multe probleme, aceasta este în foarte mare măsură o chestiune rusească. Să nu folosim expresia «împărțirea de sfere», americanii ar putea fi șocați“

Iosif Stalin și Winston Churchill au negociat în doi, pe 9 octombrie 1944, împărțirea Europei după înfrângerea Germaniei. În aceeași seară a avut loc celebra scenă a șervețelului, în care britanicul a scris pe un petic de hârtie cum urmau să se împartă influențele în țările ocupate de sovietici. Bineînțeles că Stalin n-a respectat acordul

Pe 9 octombrie 1944, premierul britanic Winston Churchill sosea la Moscova. În aceeași seară, de la ora 22.00, se întâlnea la Kremlin cu dictatorul sovietic Iosif Stalin. Tema discuției era una extrem de importantă: arhitectura Europei după previzibilul și apropiatul sfârșit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Germanii erau ca și învinși, iar acum sosise vremea să se facă aranjamentele postbelice. De la aceste negocieri purtate la Moscova lipseau americanii, excluși deliberat de Churchill și Stalin. „Ar putea fi șocați” – s-a exprimat britanicul – de modul în care marile puteri ale Europei își negociau sferele de influență. Tot acum a avut loc și celebrul episod al procentajelor privind influența scrise pe o bucată de hârtie – unii spun că pe un șervețel.

În ceea ce-l privea pe Stalin, această împărțire a Europei era a doua la care participa în doar 5 ani. Prima avusese loc în august 1939 și se încheiase cu protocolul secret prin care Uniunea Sovietică și Germania își împărțiseră Centrul și Estul Europei.

„Episodul șervețelului” – propunerea lui Churchill de a împărți sferele de influență în Europa de Est. Stalin a acceptat de formă, dar realitatea a arătat că nu avea de gând să împartă cu nimeni controlul asupra țărilor cotropite

Celebrul petic de hârtie cu împărțirea sferelor de influență. Churchill a vrut să-l ardă, Stalin s-a opus

La acel moment (octombrie 1944) însă, puterile occidentale nu știau încă de existența anexei secrete din tratatul Molotov – Ribbentrop. Despre documentul din 1939 s-a aflat abia un și ceva mai târziu, în timpul Procesului de la Nurnberg (vestea a fost o veritabilă bombă pusă la temelia credibilității acelui act judiciar, pentru că se dovedea că unul dintre statele judecătoare, URSS, se făcea vinovat de exact aceleași lucruri care li se imputau celor aflați în boxa acuzaților).

Stenograma discuțiilor purtate de Stalin și Churchill în octombrie 1944 poate fi stupefiantă pentru un neinițiat al modului în care decurg astfel de întâlniri. Șeful Guvernului britanic și „mareșalul Stalin” au negociat soarta Europei de Est, a Germaniei și Mării Mediterane, dar și intervenția împotriva Japoniei și chiar situația din Italia.

Rușii au avut pretenția ca și Bulgaria să fie la discreția lor exact cum fusese lăsată România și, pe parcursul discuției, s-au arătat foarte interesați de Turcia și de statutul strâmtorilor Bosfor și Dardanele.

Modul în care a decurs convorbirea despre polonezi a fost la fel de cinic ca și cel privind România, doar că aici dezbaterea a durat mai mult.
„Episodul șervețelului” a avut loc în timpul discuției, după ce Churchill i-a propus lui Stalin ca România să intre 90% în sfera de influență rusească la schimb cu Grecia, unde trebuia ca Marea Britanie să aibă 90%, iar în Iugoslavia să fie părți egale. În timp ce translatorul îi traducea lui Stalin propunerea, britanicul a luat o bucată de hârtie și a scris pe ea procentajele.

Dictatorul sovietic a luat foaia și a bifat-o. Churchill, gândindu-se să nu lase urme, ar fi cerut: “Oare nu e cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Haideți să ardem hârtia”. Stalin s-a opus: „Nu, păstrați-o!”.

Conform acestei propuneri, sferele de influență urmau să se împartă astfel:
– România: URSS 90%, Marea Britanie 10%.

– Grecia: URSS 10%, Marea Britanie 90%.

– Ungaria: URSS 50%, Marea Britanie 50%.

– Iugoslavia: URSS 50%, Marea Britanie 50%.

– Bulgaria: URSS 75%, Marea Britanie 25%.

Aceste procente nu s-au aplicat niciodată, de fapt. Americanii fuseseră excluși cu totul, ceea ce, în mod evident, nu era posibil. Rușii n-au acceptat nicio altă influență sau mișcare democratică în țările pe care le-au cotropit. România, Bulgaria, Ungaria au fost în procentaj de 100% sub controlul URSS. La acestea trebuie adăugate Polonia, Cehoslovacia și Germania de Est. Iugoslavia a fost singura care a scăpat, asta și pentru că rușii au pătruns doar în parte și temporar pe teritoriul său.

Subiectul Germaniei: Stalin și Churchill au căzut de acord că trebuia să moară cât mai mulți germani, iar țara să fie dezindustrializată complet

De-a dreptul șocant este modul în care Churchill și Stalin au discutat despre Germania. Cei doi au fost de acord nu doar cu împărțirea țării și distrugerea industriei sale, ci și cu ideea că trebuie să moară cât mai mulți germani. Cu regret, britanicul și sovieticul au observat că nu prea e posibil să se treacă la execuții în masă după ce țara va fi fost ocupată total, dar în schimb n-au avut nicio obiecție ca „să moară cât mai mulți pe teren”. Această opinie s-a și reflectat, dealtfel, atât în bombardamentele îndreptate împotriva civililor efectuate de aviația anglo-americană, cât și în crimele de război comise de sovietici în teritoriile germane unde au ajuns.

Ideea era ca, prin uciderea a cât mai multe milioane de germani în timpul ostilităților, să se creeze loc pentru deportarea ulterioară a comunităților alcătuite din membrii acestei etnii de pe teritoriile altor țări. Acest lucru s-a și petrecut la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, când minoritățile germane din Cehoslovacia, Polonia, Prusia Orientală și alte zone au fost evacuate și trimise în actualul teritoriu al Germaniei.

România a fost singura țară pe care Churchill a predat-o complet și fără pretenții, ca monedă de schimb pentru Grecia. Motivele pentru care a procedat așa britanicul

Harta frontului european la 15 octombrie 1944. Când Churchill și Stalin se întâlneau la Moscova, România, Bulgaria și țările baltice erau deja ocupate de sovietici, iar cucerirea Ungariei și a Poloniei erau iminente. De la aceste realități a plecat britanicul când a venit cu propunerile pentru Stalin

În istoriografia românească, momentul din 9 octombrie 1944 este pomenit adesea ca o dovadă a „trădării” anglo-americane. Churchill a folosit România ca monedă de schimb pentru Grecia. Țara noastră a fost singura în privința căreia Churchill n-a emis absolut nicio pretenție, menționând chiar că britanicii vor fi spectatori. La schimb, solicita ca sovieticii să fie la fel în Grecia, țară care îi interesa în mod deosebit pe britanici.

Această abordare, chiar dacă facilă și cu priză la public, este însă una contestabilă din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, la acel moment România era deja ocupată de Armata Roșie. Churchill era, înainte de toate, un politician deosebit de inteligent și un om de stat britanic pur-sânge, crescut într-o mentalitate imperială și care aplica realpolitik. El înțelegea perfect ce lume se prefigura după încheierea războiului și știa că rușii nu mai pot fi scoși din țările pe care apucaseră să le ocupe. România era una din aceste țări.

În al doilea rând, la fel ca și alți oameni de stat britanici, Churchill nu avea la inimă în mod deosebit România. Din punctul său de vedere, destrămarea Imperiului Austro-Ungar fusese o eroare la sfârșitul Primului Război Mondial. Țărișoarele central și est-europene apărute în locul acestui imperiu nu erau capabile, considera Churchill, nici să se autoadministreze prea eficient, nici să țină în frâu colosul rusesc. Așa că nu vedea de ce ar lupta acum pentru România – care era, așa cum am scris mai sus, o cauză deja pierdută.

Sovieticul și britanicul s-au ferit de americani, știind că n-ar fi de acord cu ce se discuta. Stalin a jucat teatru când Churchill i-a cerut să țină în frâu mișcările comuniste din Europa

De la stânga la dreapta: premierul britanic Churchill (al doilea), ambasadorul american Harriman (al treilea), dictatorul sovietic Stalin (al patrulea) și ministrul de Externe sovietic Molotov, în timpul Conferinței de la Moscova, din octombrie 1944. Churchill și Stalin nu l-au invitat pe Harriman la prima discuție, din 9 octombrie, când s-au și negociat sferele de influență

Churchill a început, de fapt, în acea seară de octombrie 1944, politica de „îndiguire” a comunismului care, mai târziu, va fi ridicată la rang de doctrină de președintele american Harry Truman. El a negociat cu Stalin niște margini ale expansiunii rusești: Turcia, Grecia, Germania.

Ar mai fi de remarcat câteva lucruri la această stenogramă:

1) Exhaustivitatea exprimărilor lui Churchill și reținerea lui Stalin. În realitate, e foarte probabil ca dictatorul sovietic să nu fi fost chiar așa laconic, dar discuțiile au avut loc la Moscova și cei care au consemnat convorbirea au fost gazdele sovietice.

2) Merită observat teatrul jucat de Stalin când a venit vorba despre influența pe care acesta o avea asupra mișcărilor comuniste din Europa. Churchill știa foarte bine că agenturile sovietice controlau partidele comuniste din țări precum Italia și Grecia și chiar amestecul spionilor ruși în America. Britanicul a pus clar pe tapet problema situației din Italia și Grecia și a amintit de alegerile prezidențiale din SUA, unde simpatizanții comuniști (imigranți italieni) puteau fi influențați. Stalin s-a prefăcut neputincios, pretinzând că n-are nicio influență. Mințea și amândoi știau asta, dar mesajul fusese transmis.

3) Atât Churchill, cât și Stalin erau conștienți că americanii n-ar fi fost de acord cu acest stil de a face politică și de împărți sferele de influență în Europa. Tocmai de aceea britanicul a manevrat astfel încât ambasadorul SUA să nu participe la aceste discuții cruciale, în ciuda cererii lui Roosevelt ca acest lucru să se întâmple. Churchill s-a angajat să-l convingă el personal pe președintele american. Stalin, care și-a arătat deja în mai multe rânduri iritarea față de SUA, a fost încântat de situație.

4) România n-a fost un caz particular la aceste discuții, nu există niciun motiv să se perpetueze teoriile conspirației și mania persecuției pe care mulți istorici și politicieni le-au încurajat de-a lungul anilor. România a fost un capitol între multe altele la negocierile din octombrie 1944 – ba, chiar un subiect mult mai mic decât cel polonez, de exemplu, unde Churchill și Stalin au dezbătut îndelung.

În fapt, pe 9 octombrie 1944 s-a derulat unul din acele episoade, ajunse din când în când la ochii și urechile publicului larg, în care cei mai puternici conducători ai lumii hotărăsc fără prea multe griji și remușcări soarta a zeci și sute de milioane de oameni.

Procesul-verbal al întâlnirii de la Kremlin, Moscova, 9 octombrie 1944, ora 22.00

Stenograma convorbirii Churchill – Stalin

Data: 9 octombrie 1944, orele 22.00

Locul: Kremlin, Moscova

Participanți:

Uniunea Sovietică

Iosif Stalin – generalisim al URSS, președinte al Sovietului Comisarilor Poporului (premier);

Viaceslav Molotov – vicepremier al URSS, Comisar al Poporului cu Afacerile Externe;

Vladimir Pavlov – traducător.

Imperiul Britanic

Winston Churchill – premierul Marii Britanii;

Anthony Eden – secretat de stat pentru Afacerile Externe al Marii Britanii,

Sir Archibald Clark Kerr – ambasadorul Marii Britanii la Moscova;

A. Birse – traducător.

Primul ministru i-a oferit mareșalului Stalin o fotografie cu autograf drept răspuns la cea pe care i-a trimis-o mareșalul cu câteva săptămâni în urmă. Primul ministru speră să poată clarifica multe probleme în legătură cu care și-au scris multă vreme. În decursul timpului s-au ivit numeroase probleme, dar ele erau lipsite total de importanță în comparație cu însemnătatea luptei comune. Faptul că el și Stalin au convorbiri poate evita un șir nesfârșit de telegrame și scrisori, putând să-i ofere astfel o vacanță ambasadorului.

Mareșalul Stalin a răspuns că este gata să discute orice punct.

Primul ministru a sugerat să se înceapă cu cea mai nesuferită dintre probleme – Polonia. El a spus că în privința Poloniei trebuie să aibă o politică comună. În momentul de față, fiecare are un cocoș de luptă în mână.

Mareșalul Stalin a spus (râzând) că fără cocoși ar fi greu. Ei dau semnalul dimineții.

Primul ministru a arătat că problema frontierei a fost soluționată așa cum s-a convenit. Acum ar dori să verifice frontiera pe hartă.

Mareșalul Stalin a remarcat că, dacă s-a căzut de acord că frontiera să fie pe linia Curzon, acest lucru ar fi în avantajul discuțiilor.

Primul ministru a spus că dorește să explice ce au în vedere el și secretarul de stat, așa cum înțeleg ei situația. Va sosi vremea când se vor întâlni la masa armistițiului, iar aceasta ar putea să fie chiar masa păcii. Americanilor le-ar veni mai ușor să se așeze la o masă de armistițiu, pentru că acolo poate decide președintele, pe când la o masă a păcii va trebui să fie consultat Senatul. La masa armistițiului, primul ministru va sprijini linia de frontieră stabilită la Teheran (la întâlnirea precedentă dintre Stalin, Churchill și Rooseveld, în 1943 – n. red.) și crede că este posibil ca și Statele Unite să facă același lucru. Această decizie a fost aprobată de cabinetul de război britanic și speră că va fi aprobată de țara sa. Va spune că este justă, corectă și necesară pentru siguranța și viitorul Rusiei. Dacă un oarecare general Sosnkowski (Kazimierz Sosnkowski, comandantul șef al Forțelor Armate Poloneze care luptau pentru aliați pe Frontul de Vest – n. red.) are obiecții, acest lucru nu va avea importanță, pentru că Marea Britanie și Statele Unite o consideră justă și corectă. El și domnul Eden au încercat luni de zile să obțină demiterea lui Sosnkowski. Acum a fost demis, cât despre generalul Bor (Tadeusz Bor-Komorowski – lider militar și politic polonez, premier al Guvernului polonez în exil – n. red.), îl caută germanii.

Mareșalul a remarcat că polonezii nu au acum un comandant suprem.

Primul ministru crede că a rămas o persoană ștearsă, dar nu-și poate aminti numele. Primul ministru a continuat punându-i o întrebare mareșalului Stalin. Crede că ar merita să îi aducă pe Mikolajczyk (Stanislaw Mikolajczyk – premier al Guvernului polonez în exil între 14 iulie 1943 și 24 noiembrie 1944 – n. red.) și Romer (Tadeusz Romer – ministrul de Externe al Guvernului în exil al Poloniei în perioada 1943-1944 – n. red.) la Moscova? Îi are legați fedeleș într-un avion și în numai 36 de ore ar fi la Moscova.

Mareșalul Stalin a întrebat dacă sunt autorizați să trateze cu Comitetul Polonez de Eliberare Națională (Guvernul pro-sovietic al Poloniei înființat de URSS pe teritoriul său – n. red.).

Primul ministru nu este sigur, dar crede că nu vor arde de nerăbdare să se culce cu Comitetul. Dacă, însă, s-ar afla la Moscova, ar putea fi forțați să o facă, cu acord britanic și rusesc.

Mareșalul Stalin nu are nici o obiecție să ia legătura cu Comitetul. Acesta din urmă are acum la dispoziția sa o armată și reprezintă o forță.

Primul ministru a subliniat că și partea cealaltă apreciază că are o armată, din care o parte a rezistat la Varșovia. Au și un viteaz corp de armată în Italia, unde au pierdut 7-8.000 de oameni. Apoi mai este divizia blindată, din care o brigadă se găsește în Franța. O divizie poloneză care s-a dus în Elveția la căderea Franței a început să își facă puțin câte puțin apariția. Sunt bine echipați și au numeroși prieteni în Anglia. Sunt oameni buni și curajoși. Dificultatea în legătură cu polonezii este aceea că au lideri politici nesăbuiți. Unde sunt doi polonezi, apare o ceartă.

Mareșalul Stalin a adăugat că unde este un singur polonez, acesta începe să se certe cu sine însuși, din pură plictiseală.

Primul ministru este de părere că mareșalul Stalin și el, precum și domnii Molotov și Eden între ei, au mai mari șanse de a-i uni pe polonezi. Britanicii vor exercita presiuni asupra polonezilor de la ei, în vreme ce polonezii din răsărit au ajuns deja la un acord cu Guvernul sovietic.

Mareșalul Stalin a acceptat să încerce.

Primul ministru a întrebat dacă există vreo obiecție la venirea lui Grabski (Stanislaw Grabski, important economist și politician polonez în perioada interbelică arestat de sovietici după 1939, s-a refugiat la Londra când a fost eliberat. Ulterior, a jucat un rol major în comunizarea Poloniei, unde a revenit după 1945. A sprijinit politicile lui Stalin și a contribuit la purificarea etnică a noului stat polonez – n. red.) la Moscova.

Mareșalul Stalin nu are nicio obiecție.

Primul ministru s-a referit apoi la condițiile de armistițiu pentru sateliții care au fost constrânși de Germania și nu s-au distins în timpul războiului. Dacă mareșalul Stalin este de acord, primul ministru este de părere că aceste condiții pot fi discutate de domnul Molotov și de domnul Eden. Importante sunt condițiile pentru Ungaria. El speră că rușii vor fi curând la Budapesta.

Mareșalul Stalin a spus că este posibil.

Primul ministru a subliniat că două sunt țările care îi interesează în mod deosebit pe britanici. Una este Grecia. În legătură cu România, nu își face prea multe probleme. Aceasta este în foarte mare măsură o chestiune rusească, iar tratatul pe care l-a propus guvernul sovietic este rezonabil și demonstrează multă diplomație în interesul păcii generale în viitor. Alta este însă situația Greciei. Marea Britanie trebuie să fie principala putere în Mediterana și speră ca mareșalul Stalin să îl lase să aibă cuvântul hotărâtor în cazul Greciei, după cum mareșalul Stalin îl va avea în cazul României. Guvernul britanic va păstra, firește, legătura cu Guvernul sovietic.

Mareșalul Stalin înțelege că Marea Britanie a suferit foarte mult din pricina comunicațiilor ei din Mediterana, care au fost tăiate de germani. Pentru Marea Britanie e o problemă gravă dacă ruta mediteraneană nu se află în mâinile ei. În acest sens, Grecia este foarte importantă. El a fost de acord cu primul ministru că Marea Britanie trebuie să aibă de spus cuvântul hotărâtor în privința Greciei.

Primul ministru a spus că este mai bine să exprime aceste lucruri în termeni diplomatici și să nu se folosească expresia «împărțirea în sfere», deoarece americanii ar putea să fie șocați. Câtă vreme însă el și cu mareșalul se înțeleg reciproc, el poate să explice chestiunea președintelui.

Mareșalul Stalin l-a întrerupt, spunând că a primit un mesaj de la președintele Roosevelt. Președintele dorește ca la convorbirile lor să participe ca observator domnul Harriman, iar deciziile la care se va ajunge să fie de natură preliminară.

Primul ministru a fost de acord. El i-a spus președintelui – el și președintele nu au secrete – că domnul Harriman va fi bine venit la o mare parte din discuțiile lor, însă nu vrea ca acest lucru să împiedice desfășurarea unor convorbiri particulare între el și mareșalul Stalin. El îl va ține pe președinte la curent. Domnul Harriman poate să participe ca observator la toate convorbirile oficiale. Domnul Harriman nu are aceeași poziție că ei.

Mareșalul Stalin spus că a trimis doar un răspuns în sensul că nu știe ce probleme se vor discuta, dar că de îndată ce va ști îi va comunica președintelui. A observat unele semnale de alarmă în mesajul președintelui în legătură cu convorbirile lor și în general nu i-a plăcut mesajul. Pare să solicite prea multe drepturi pentru Statele Unite și să lase prea puțin Uniunii Sovietice și Marii Britanii, între care, la urmă urmelor, există un tratat de asistență mutuală.

Mareșalul Stalin a continuat prin a spune că nu are obiecții ca domnul Harriman să ia parte la convorbirile oficiale.

Primul ministru s-a referit la Conferința de la Dumbarton Oaks. Președintele nu a dorit ca această chestiune să fie discutată la Moscova, ci doar când se vor întâlni cei trei șefi de state. Președintele nu a spus, dar trebuie să fi avut în vedere apropiatele alegeri. Peste o lună, președintele va fi mai liber pentru a discuta. Se cuvine să spună că, dacă inițial guvernul Maiestății Sale a înclinat spre punctul de vedere american, acum găsește multă greutate în celălalt punct de vedere. Să presupunem că China i-ar cere Marii Britanii să cedeze Hong Kong-ul, China și Marea Britanie ar trebui să părăsească încăperea și chestiunea ar fi reglementată de Rusia și Statele Unite. Sau, dacă între Argentina și Statele Unite ar apărea o dispută, ele ar avea de obiectat dacă problemă ar trebui să o soluționeze Anglia, China și Rusia. Primul ministru a subliniat că toate acestea sunt în afara discuțiilor. Înțelept este ca la Moscova să nu se facă referire la această chestiune, ci să se aștepte până la reuniunea celor trei șefi, când va putea fi soluționată.

Primul ministru a ridicat apoi problema intereselor celor două Guverne în diferite țări balcanice și a necesității de a acționa în armonie în fiecare dintre ele. După o serie de discuții, s-a convenit că în ce privește Ungaria și Iugoslavia ambele Guverne sunt interesate în mod egal, că Rusia are interese majore în România și că Marea Britanie este în aceeași situație în ce privește Grecia. Primul ministru a arătat că, în ce privește Bulgaria, interesele britanice sunt mai mari decât în cazul României. Acest lucru a generat o serie de discuții referitoare la crimele comise de Bulgaria (acesta a fost momentul în care Churchill a pus pe hârtie procentajele – n. red.).

Mareșalul Stalin a reamintit tratatul de la Brest-Litovsk, prin care bulgarii s-au alăturat germanilor, trei divizii ale lor luptând împotriva rușilor în ultimul război.

Primul ministru a declarat că Bulgaria datorează mai mult Rusiei decât oricărei alte țări. El a spus că, în România, Marea Britanie a fost o spectatoare. În Bulgaria trebuie să fie ceva mai mult decât o spectatoare.

Domnul Molotov a întrebat dacă problema Turciei are legătură cu această chestiune.

Primul ministru a răspuns că nu a fost vorba de Turcia. El și-a expus doar punctul de vedere. Se bucură se constate cât de aproape se află de punctul de vedere rusesc.

Domnul Molotov a făcut observația că Convenția de la Montreux continuă să fie în vigoare. (În 1936, în localitatea elvețiană Montreux s-a semnat un acord prin care Turcia reprimea controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, odată cu acordul de a le militariza în caz de nevoie)

Primul ministru a spus că aceasta este o problemă a Turciei, nu a Bulgariei.

Mareșalul Stalin a răspuns că Turcia este, de asemenea, o țară balcanică. În conformitate cu Convenția de la Montreux, Japonia avea la fel de multe drepturi ca și Rusia. Totul fusese ajustat la Liga Națiunilor, iar Liga Națiunilor nu mai exista. Dacă Turcia era amenințată, putea închide Strâmtorile, iar Turcia însăși trebuia să decidă când se confrunta cu o amenințare reală. Toate paragrafele din Convenția de la Montreux erau controlate de Turcia. Acesta era un anacronism. Mareșalul Stalin a pus această problemă la Teheran, iar prim-ministrul și-a exprimat simpatia. Acum, când se discuta problema balcanică, iar Turcia era o țară balcanică, consideră primul ministru că este oportun să discute acest subiect?

Primul ministru a fost de acord.

Mareșalul stalin a subliniat că, dacă Marea Britanie este interesată de Marea Mediterană, atunci Rusia este la fel de interesată de Marea Neagră.

Primul ministru a fost de părere că Turcia a ratat șansa pe care a avut-o după conferința de la Teheran. Motivul pentru care e speriată e că nu are arme moderne. Crede că are o armată bună, în timp ce, în zilele noastre, o armată nu înseamnă totul. Turcia nu a fost inteligentă (Turciei i se ceruse să intre în război împotriva Germaniei, dar refuzase – n. red.).

Mareșalul Stalin a remarcat că Turcia avea 26 de divizii în Tracia și a întrebat împotriva cui erau îndreptate.

Primul ministru a răspuns că erau îndreptate împotriva Bulgariei, deoarece Bulgaria era înarmată cu arme franceze luate de germani. Prim-ministrul a continuat spunând că, având o viziune de lungă durată asupra viitorului lumii, nu face parte din politica britanică să nu acorde Rusiei sovietice accesul la porturile de apă caldă și la marile oceane și mări ale lumii. Dimpotrivă, ajutarea Uniunii Sovietice făcea parte din prietenia lor. Ei nu mai urmau politica lui Disraeli sau a lordului Curzon. Ei nu aveau de gând să oprească Rusia. Ei doreau să ajute. Ce părere avea mareșalul Stalin despre tipul de schimbări necesare în Convenția de la Montreux?

Mareșalul Stalin nu putea spune ce punct necesita modificări, dar el considera că convenția era nepotrivită în circumstanțele actuale și că vârful de lance era îndreptat împotriva Rusiei. Ar trebui să se renunțe la ea. Dacă prim-ministrul a fost de acord în principiu cu acest punct de vedere, ar putea fi posibilă discutarea modificărilor necesare. Era cu totul imposibil ca Rusia să rămână supusă Turciei, care putea închide Strâmtorile și împiedica importurile și exporturile rusești și chiar apărarea sa. Ce ar face Marea Britanie dacă Spaniei sau Egiptului i s-ar acorda acest drept de a închide Gibraltarul și Canalul Suez, sau ce ar spune Guvernul Statelor Unite dacă o republică sud-americană ar avea dreptul de a închide Canalul Panama? Rusia se afla într-o situație și mai gravă. Mareșalul Stalin nu a vrut să limiteze suveranitatea Turciei. Dar, în același timp, nu dorea ca Turcia să abuzeze de suveranitatea sa și să țină de gât comerțul rusesc.

Primul ministru a răspuns că, în principiu, împărtășea acest punct de vedere. El a sugerat că rușii ar trebui să îl informeze în timp util cu privire la ceea ce este necesar. În caz contrar, Turcia ar putea fi speriată de faptul că Istanbulul urma să fie cucerit. Atunci când cele trei șefi de stat și de Guvern se vor întâlni mai târziu, nu va mai exista aceeași dificultate. A fost în favoarea accesului liber al Rusiei la Marea Mediterană pentru navele sale comerciale și de război. Marea Britanie spera să colaboreze în mod prietenos cu Uniunea Sovietică, dar dorea să aducă Turcia cu pași blânzi, nu să o sperie.

Mareșalul Stalin a spus că înțelege.

Primul ministru a spus că, dacă ar fi stat la masa de armistițiu și mareșalul Stalin i-ar fi cerut liberă trecere prin Strâmtori pentru navele comerciale și navele de război, el personal ar fi spus că Marea Britanie nu are nicio obiecție. Marea Britanie nu avea nicio legătură cu Turcia, cu excepția Convenției de la Montreux, care era inadmisibilă în prezent și depășită.

Mareșalul Stalin a spus că nu a vrut să-l grăbească pe prim-ministru, ci doar să sublinieze că problema exista în mintea lor și că era nerăbdător să se admită că cererea lor era justificată.

Primul ministru a fost de părere că Mareșalul Stalin ar trebui să ia inițiativa și să le spună Statelor Unite ce are în minte. Prim-ministrul a considerat că Rusia avea o pretenție corectă și morală. Privind Balcanii, a considerat că ar trebui să facă ceva pentru a preveni riscul unui război civil între ideologiile politice din aceste țări. Nu puteau permite o mulțime de războaie mici după Marele Război Mondial. Acestea ar trebui să fie oprite de autoritatea celor trei mari puteri.

Mareșalul Stalin a fost de acord.

Primul ministru a spus că vrea să vorbească despre regi. În niciun caz Marea Britanie nu va încerca să impună un rege Italiei, Greciei sau Iugoslaviei. În același timp, poporul ar trebui lăsat să decidă prin plebiscit liber în timp de liniște. Ei ar putea spune atunci dacă doresc o republică sau o monarhie. Poporul ar trebui să aibă o șansă echitabilă de libertate de exprimare. Nordul Italiei se afla în puterea armatelor anglo-americane. Marii Britanii nu îi păsa de regele italian, dar mai presus de toate nu dorea un război civil după retragerea trupelor sau înainte de retragerea lor. Marea Britanie ar fi dorit ca Uniunea Sovietică să-i menajeze pe comuniștii din Italia și să nu-i agite. Democrația pură ar fi rezolvat ceea ce dorea poporul, dar nu dorea să aibă tulburări la Torino sau Milano și ciocniri între trupe și popor. Italienii se aflau într-o situație mizerabilă. Nu avea o părere prea bună despre ei ca popor, dar aveau un număr mare de voturi în statul New York. Acest lucru a fost neoficial.

Premierul a continuat spunând că nu dorea să aibă probleme în Italia înainte ca Statele Unite să o părăsească. Președintele era cel mai bun prieten al lor. Niciodată nu ar fi avut unul atât de bun. De aceea îi mângâia pe italieni, deși nu-i plăceau prea mult. Nu voise ca Uniunea Sovietică să influențeze votul comuniștilor din New York. Se referea la comuniștii din Italia.

Mareșalul Stalin a remarcat că erau dificil de influențat comuniștii italieni. Poziția comuniștilor era diferită de la o țară la alta. Aceasta depindea de situația lor națională. Dacă Ercoli (politian comunist italian pe numele real Palmiro Togliatti – n. red.) ar fi fost la Moscova, mareșalul Stalin l-ar fi putut influența. Dar el se afla în Italia, unde circumstanțele erau diferite. Îl putea trimite pe mareșalul Stalin la dracu’. Ercoli putea să spună că este italian și să-i spună mareșalului Stalin să-și vadă de treaba lui. Când Armata Roșie a intrat în Bulgaria, comuniștii bulgari au procedat la formarea de soviete. Armata Roșie i-a oprit. Comuniștii au arestat poliția bulgară, iar Armata Roșie a eliberat poliția. Cu toate acestea, Ercoli era un om înțelept, nu un extremist, și nu ar fi început o aventură în Italia.

Primul ministru a spus că el cerea doar să nu fie stârnit.

Mareșalul Stalin și-a exprimat teama că comuniștii îl vor trimite la dracu’. În ceea ce-l privește pe rege, Ercoli avea propriile opinii. El spusese că va colabora cu regele dacă acesta va fi alături de popor. Ercoli s-a referit la Germania, unde nu exista un rege, dar unde exista un om care era mai rău decât cel mai mare despot.

Primul ministru a fost de acord. Apoi a spus că el a vorbit tot timpul și că acum era rândul mareșalului Stalin.

Mareșalul Stalin a revenit la Balcani, spunând că, de fapt, interesele noastre în Bulgaria nu sunt atât de mari pe cât pretinde primul ministru.

Domnul Eden a făcut observația că Marea Britanie dorește mai mult în Bulgaria decât în România.

Mareșalul Stalin a susținut că Bulgaria este o țară cu ieșire la Marea Neagră. Se teme Marea Britanie de ceva? Îi este teamă de o campanie sovietică împotriva Turciei? Uniunea Sovietică nu are asemenea intenții.

Domnul Eden a spus că Marea Britanie nu se teme de nimic.

Mareșalul Stalin a întrebat dacă primul ministru consideră că Bulgaria este pedepsită mai puțin decât merită. Bulgaria trebuie pedepsită pentru cele două războaie ale ei de partea Germaniei.

Domnul Eden i-a reamintit mareșalului Stalin că Marea Britanie s-a aflat în război cu Bulgaria vreme de trei ani și că dorește o mică cotă din controlul asupra acestei țări după înfrângerea Germaniei.

Primul ministru a propus ca amănuntele să fie discutate de domnul Molotov și de domnul Eden. S-a căzut de acord.

Primul ministru a sugerat că, în prezența domnului Harriman, ar putea avea loc o discuție despre viitorul Germaniei. El a sugerat ca timp de aproximativ o lună să nu spună nimic în public, deoarece acest lucru i-ar face pe germani să lupte mai mult. El s-a ferit să pomenească despre foc și măcel, dar ar putea discuta în liniște între ei.

Mareșalul Stalin a fost de acord.

Primul ministru a spus că este total pentru condiții dure. În Statele Unite, părerile erau împărțite. Cel mai bun lucru ar fi să-i convingem pe germani să se predea necondiționat și apoi să le spunem ce să facă. A vrut să audă părerea mareșalului Stalin cu privire la regimul care va fi aplicat și la modul în care va fi împărțită Germania, ce se va face cu Prusia, Saar și Ruhr, precum și cu armele germane. Uzinele rusești fuseseră distruse, la fel ca cele belgiene și olandeze, iar mașinile luate trebuiau înlocuite. Poate că secretarii de Externe ar putea discuta această chestiune cu M. Molotov și cu dl Harriman. Președintele (Roosevelt – n. red.) era pentru condiții dure. Alții erau pentru termeni blânzi. Problema era cum să împiedicăm Germania să se pună pe picioare în timpul vieții nepoților noștri.

Mareșalul Stalin crede că pacea de la Versailles era inadecvată. Aceasta nu eliminase posibilitatea răzbunării. Măsurile dure ar stârni dorința de răzbunare. Problema era de a crea o astfel de pace încât posibilitatea de răzbunare să fie refuzată Germaniei. Industria sa grea ar trebui să fie distrusă. Statul ar trebui să fie divizat. Modul în care se va face acest lucru va trebui să fie discutat. Industria sa grea va trebui redusă la minimum.

Primul ministru a sugerat că acest lucru ar trebui să se aplice și industriei electrice și chimice.

Mareșalul Stalin a fost de acord că ar trebui să se aplice tuturor industriilor care produc material de război. Germania ar trebui să fie lipsită de posibilitatea de a se răzbuna. În caz contrar, la fiecare douăzeci și cinci sau treizeci de ani ar urma să aibă loc un nou război mondial care ar extermina generația tânără. Dacă ar fi abordate din acest unghi, măsurile cele mai dure s-ar dovedi a fi cele mai umane. Opt până la zece milioane de germani au fost pierduți după fiecare război. Represaliile din Germania ar putea să nu afecteze doar un milion și jumătate de germani. În ceea ce privește propunerile concrete, domnii Eden și Molotov ar trebui să se întâlnească.

Domnul Molotov a întrebat care este opinia primului-ministru despre planul Morgenthau (propunerea secretarului Trezoreriei SUA de a elimina posibilitatea Germaniei de a purta război prin distrugerea industriei de armament și înlăturarea tuturor celorlalte industrii care ar putea folosi la înarmare. Dar o simulare a lui Herbert Hoover, fost președinte SUA și director al Administrației Alimentare, arătase că planul ar duce la moartea a până la 25 de milioane de germani din cauza foamei – n. red.).

Primul ministru a spus că președintele (Roosevelt – n. red.) și domnul Morgenthau nu au fost foarte mulțumiți de primirea acestuia. Primul-ministru a continuat spunând că, așa cum declarase la Teheran, Marea Britanie nu va fi de acord cu execuțiile în masă ale germanilor, deoarece într-o zi opinia publică britanică va striga. Dar era necesar să fie uciși cât mai mulți pe teren. Ceilalți ar trebui să fie puși să muncească pentru a repara daunele provocate altor țări. Ar putea folosi Gestapo-ul pentru astfel de lucrări, iar Tineretul hitlerist ar trebui reeducat pentru a învăța că este mai dificil să construiești decât să distrugi.

Mareșalul Stalin a fost de părere că va fi necesară o ocupație îndelungată a Germaniei.

Primul ministru nu crede că americanii vor rămâne prea mult timp.

Mareșalul Stalin a spus că Franța ar trebui să furnizeze unele forțe.

Primul ministru a fost de acord.

Mareșalul Stalin a sugerat utilizarea țărilor mici.

Primul ministru a fost de părere că Polonia unită ar putea fi folosită.

Mareșalul Stalin a spus că Silezia va reveni polonezilor, împreună cu o parte din Prusia de Est. Uniunea Sovietică ar lua Koenigsbergul, iar polonezii ar fi foarte interesați de ocuparea Germaniei.

Primul ministru s-a gândit că populația ar putea fi mutată din Silezia și Prusia Orientală în Germania. Dacă șapte milioane de oameni au fost uciși în război, ar fi suficient loc pentru ei. El a sugerat ca domnul Molotov și domnul Eden, împreună cu domnul Harriman, să discute acest lucru și să obțină o imagine a propunerilor generale la care să se gândească mareșalul Stalin și el însuși, și astfel, când va veni sfârșitul, nu vor rămâne fără ceva nepregătit. De asemenea, ar trebui să decidă ce rol ar trebui să joace Comisia Consultativă Europeană.

Mareșalul Stalin a fost de acord.

Primul ministru s-a referit la războiul anglo-american împotriva Japoniei. A subliniat că și în acest caz este necesar cel mai mare secret. A remarcat cât de bine a fost păstrat secretul, având în vedere declarația făcută de mareșalul Stalin la Teheran despre Japonia. Primul ministru i-a cerut președintelui (Roosevelt – n. red.) să facă o declarație care să fie folosită ca o schiță a planului american pentru 1945 în Pacific. Planurile se mișcau rapid și poziția se schimba foarte mult pe măsură ce se cucerea insulă după insulă, dar președintele le-a dat domnului Harriman și generalului Deane o schiță a planului care urma să-i fie prezentată lui (prim-ministrului) și care urma să fie discutată cu generalii sovietici. El a sugerat ca discuțiile să înceapă cu domnul Harriman și generalul său și ca după aceea să plece și să discute separat, din punct de vedere tehnic.

Mareșalul Stalin a declarat că liderii militari sovietici au fost informați de existența planului președintelui (Roosevelt – n. red.) și că generalul Deane ar fi trebuit să aibă o discuție cu Înaltul Comandament sovietic, dar acesta din urmă aștepta informații din Orientul Îndepărtat cu privire la forța japoneză. Mareșalul Stalin nu cunoștea detaliile planului, la fel cum nici primul ministru nu le cunoștea, dar era pregătit să ia cunoștință de el. Dacă ar putea să se întâlnească cu toții și să examineze planul, ar fi mai bine.

Primul ministru a spus că el credea că domnul Harriman și generalul Deane au fost autorizați să îi spună mareșalului Stalin, în linii mari, despre plan, dar a considerat că acesta ar trebui discutat cu generalul Brooke, care era, de asemenea, membru al Ordinului Suvorov. Generalul Brooke avea de gând să facă o plimbare cu tramvaiul, așa cum avea dreptul, dar nu avea timp pentru o vizită la mare. Acestea erau privilegiile sale în calitate de membru al Ordinului Suvorov. Generalul Brooke era, de asemenea, pregătit să facă un rezumat al operațiunilor din Vest, din Franța și Italia și să spună cum stăteau lucrurile. El ar fi vrut ca mareșalul Stalin să știe că britanicii aveau la fel de multe divizii care luptau împotriva Germaniei în Italia și Franța ca și Statele Unite, iar noi aveam aproape la fel de multe divizii ca și Statele Unite care luptau împotriva Japoniei. În total, 60 de divizii de 40.000 de oameni, inclusiv o puternică susținere de comisariat, artilerie, etc.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Istoria României

În spațiul Europei de Est, simțămintele popoarelor față de “marele vecin de la Răsărit” sunt împărțite. În ciuda unor momente și chiar confruntări tensionate,...

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate