Aurangzeb (1618-1707), ultimul mare împărat din Imperiul Mogul al Indiei, suscită și astăzi controverse foarte aprige. Erou al Islamului și slăvit ca dreptcredincios în Pakistanul de azi, suveranul este acuzat în India de uciderea a peste 4,5 milioane de oameni care comiseseră păcatul de a nu fi musulmani. Ura în special împotriva hindușilor a dus la slăbirea imperiului care a intrat într-un declin rapid după moartea sa, s-a fragmentat și în final a fost subjugat de britanici.
Supranumit și Alamgir (Cuceritorul lumii), Aurangzeb provenea din dinastia lui Timur cel Șchiop (Tamerlan), năpraznicul mongol care a trecut prin foc și sabie Asia Centrală, și a cărui cruzime a moștenit-o înspăimântându-și până și contemporanii obișnuiți cu violențe din acele vremuri și ținuturi. Sub domnia lui Aurangzeb, mărețul Imperiu Mogul a trăit paradoxul de a atinge nivelul maxim al expansiunii sale simultan cu slăbirea sa în interior, pe măsură ce împăratul creștea nivelul de violență și represiunile împotriva supușilor care nu erau musulmani. Dar cel mai mult a șocat tratamentul rezervat propriei familii.
Musulman ultraortodox, lider și administrator priceput, Aurangzeb a intrat în coliziune cu frații săi în lupta pentru putere, lichidându-i fără remușcări, prin înșelăciune
Aurangzeb a fost al treilea din cei patru copii ai șahului Jahan cu soția sa Mumtaz Mahal. Încă din copilărie s-a dovedit un musulman ultraortodox până la intoleranță față de practicanții altor religii – o trăsătură în contrast cu tradiția înaintașilor săi, marii împărați care construiseră Imperiul Mogul.
În același timp, tânărul fiu al șahului a arătat calități de lider adevărat. Administrator foarte bun și soldat talentat, care a căpătat experiență în slujba tatălui său, Aurangzeb a intrat pe un alt făgaș atunci când șahul Jahan a decis că fiul cel mai mare, Dara Shikoh, îi va urma la tron. Fratele lui Shikoh n-a acceptat ideea că va fi scos în afara liniei de succesiune, ceea ce a declanșat o luptă pentru putere de o sălbăticie șocantă chiar și pentru tradiția răfuielilor dinastice.
Între Aurangzeb și Dara Shikoh a început o rivalitate tot mai puternică. Îmbolnăvirea șahului Jahan, produsă în 1657, a accentuat tensiunea, iar în acest joc al puterii s-au prins și ceilalți doi frați, Shuja și Murad Baksh.
Shikoh, un personaj tolerant și liberal, a devenit regent al imperiului în 1658. Fusese ales de tatăl său pentru că ducea mai departe tradiția suveranilor moguli, fiind exponent al contopirii culturii hinduso-musulmane.
Inteligent și abil în uneltiri, Aurangzeb s-a aliat însă cu Murad împotriva fratelui cel mare, moștenitorul tronului. Cu sprijinul clerului islamic radical, cei doi l-au învins pe Dara Shikoh în bătălia de la Samugarh, pe 30 mai 1658. Învins, regentul a fugit.
Rămas stăpân pe situație, Aurangseb a cucerit cetatea Agra, iar pe 8 iunie și-a pus tatăl, pe șahul bolnav Jahan, în arest la domiciliu.
Apoi, spre surpriza și dezgustul tuturor, și-a trădat fratele mai mic, cu care se aliase împotriva lui Shikoh, atacându-l prin surprindere. Murad Baksh a fost capturat, iar Aurangzeb a poruncit să fie executat.
A tăiat capul fratelui cel mare, l-a pus pe o tipsie acoperită și i l-a trimis tatălui bolnav, care a leșinat când a văzut grozăvia
Aceasta a fost prima din seria de crime fratricide comise de noul stăpân de la Delhi.
Cu Shuja, celălalt frate rămas, Aurangzeb a procedat oarecum asemănător. L-a mituit, oferindu-i un post de guvernator, pentru ca la scurt timp după aceea să-l atace și pe el prin surprindere. Shuja a fost învins și exilat, dar apoi a dispărut fără urmă, contemporanii presupunând (întemeiat, dealtfel) că a fost asasinat de criminali plătiți de Aurangzeb.
Dara Shikoh s-a refugiat, în acest timp, până la Kathiawar, în nordul coastelor Indiei, unde a primit sprijinul guvernatorului provicinei Gujarat. Acesta l-a ajutat să-și reconstruiască armat, dar a fost zdrobit într-o a doua bătălie de fratele său Aurangzeb. Trădat de unul dintre căpitanii săi, Dara Shikoh a fost prins pe 10 iunie 1659 și dus în lanțuri la Delhi. Într-un simulacru de proces, la care au participat clerici musulmani și nobili, fostul regent a fost declarat pericol public pentru pace și apostat al Islamului. În realitate, Dara Shikoh nu renunțase niciodată la religia musulmană, doar că manifestase, în buna tradiție a marilor săi strămoși, toleranță față de practicanții altor religii.
Evenimentele de la asasinarea lui Dara Shikoh a șocat din nou întreaga țară. În noaptea de 30 august 1659, 4 dintre oamenii lui Aurangzeb l-au ucis pe prizonier chiar în fața fiului său. Noul șah a poruncit să-i fie adus capul fratelui său. După ce l-a examinat cu atenție, ca să se convingă că e cine trebuie, l-a mutilat cu sabia, apoi a ordonat să fie dus tatălui bolnav, Jahan, într-o cutie, cu instrucțiuni precise să-i fie arătat doar când bătrânul rege se așeza să-și ia cina.
Scena este de-a dreptul cutremurătoare prin premeditarea sadică și cruzimea manifestată față de propria familie a „dreptcredinciosului” Aurangzeb. Acesta și-a instruit slugile ca, atunci când bătrânul său tată se așeza la masă, să-i fie înmânată cutia cu capul fiului său cel mare împreună cu următorul mesaj: „Regele Aurangzeb, fiul tău, trimite această tipsie pentru a-l lăsa (pe Șahul Jahan – n. red.) să vadă că nu-l uită”. Neștiind ce era în cutie, părintele său s-a bucurat: „Binecuvântat să fie Dumnezeu că fiul încă își amintește de mine!”. Când a deschis însă cutia, Șahul Jahan a suferit un șoc și a leșinat.
Fanatismul religios al mogulului a generat o serie interminabilă de răscoale ale popoarelor peste care stăpânea. În timp ce imperiul își lărgea hotarele, supușii din interior deveneau tot mai ostili stăpânului de la Delhi
Acesta a fost doar preambulul pentru ce avea să se abată asupra subcontinentului indian în următoarele decenii.
După ce și-a lichidat în mod brutal frații și l-a lăsat fără puteri pe tatăl său, Aurangzeb a început să extindă Imperiul Mogul prin forța armelor. Război după război, șahul a lărgit granițele statului său până la întinderea sa teritorială maximă.
Dar, în timp ce pe câmpurile de luptă învingea regatele din Bijapur și Golconda, Imperiul Mogul suferea în interior o degradare a vieții locuitorilor. Fanatic religios, Aurangzeb a schimbat imediat modul de trai de la curtea imperială, care a devenit mai auster. Muzica a fost interzisă, la fel operele de artă precum portretele și statuile, socotite idolatre.
Noul șah interpreta Coranul într-un rigid și puritan. A impus legea islamică Șaria și a luat o măsură care, pe termen lung, a afectat masiv atât viața economică a Imperiului Mogul, cât și relațiile inter-religioase: a reimpus taxa Jizya, prin care non-musulmanii erau siliți să plătească o taxă. Predecesorii lui Aurangzeb renunțaseră de peste 100 de ani la această măsură discriminatorie, înțelegând că nu poate fi decât o sursă de tensiuni și nemulțumiri care pot degenera în răscoale violente.
Pentru că a refuzat convertirea la mahomedanism, gurul sikh Tegh Bahabur a fost decapitat, iar cei trei ucenici ai acestuia au fost tăiați cu fierăstrăul, aruncați în apă clocotită și arși de vii
Aurangzeb era însă hotărât să le arate supușilor săi, cu forța chiar, că Islamul e religia potrivită pentru ei. A dus o politică de descurajare activă a celorlalte religii și a comandat distrugerea unui mare număr de temple hinduse.
În mod inevitabil, această politică de islamizare a dus la o opoziție care a devenit tot mai radicală pe măsură ce și șahul mărea presiunea.
Paștunii s-au răsculat în 1672, fiind învinși cu mare greutate. Doar 3 ani mai târziu, în 1675, a izbucnit o mare revoltă a credincioșilor sikh, de care Aurangzeb s-a făcut vinovat direct și nemijlocit. Acesta a poruncit executarea liderului spiritual sikh, gurul Tegh Bahabur, pentru că refuzase să se lase convertit la Islam.
Aurangzeb a procedat în stilu-i deja cunoscut, cu o cruzime bolnavă, poruncind ca și cei trei ucenici de încredere ai gurului Bahabur să fie executați odată cu acesta: unul a ordonat să fie tăiat în două cu fierăstrăul un al doilea a fost ars de viu, iar cel de-al treilea a poruncit să fie aruncat în apă clocotită. Revolta sikh a fost, de asemenea, strivită până la urmă, dar liniștea și prosperitatea interne ale imperiului fuseseră spulberate. De-acum, întreaga construcție scârțâia din toate încheieturile și numai frica și forțele armate ale șahului mai țineau la un loc imensul stat.
Războiul interminabil cu populația Maratha, pornit de la o înșelăciune a lui Aurangzeb, a fost începutul sfârșitului
A treia mare populație care s-a răsculat a fost Maratha. Aceștia erau o castă războinică deosebită, de hinduși din platoul Dekkan (în vestul Indiei), iar conflictul cu aceștia a avut o istorie care a purtat, de asemenea, amprenta firii sadice și viclene a lui Aurangzeb.
Șahul a urmărit permanent subjugarea populațiilor de pe platoul Dekkan și, spre sfârșitul anilor 1660, păruse că a reușit să obțină ce-și dorea. Numai că împăratul l-a înșelat pe conducătorul poporului Maratha, Chatrapati Shivaji Maharaj, atunci când s-a semnat un acord de pace. Drept consecință, Maratha s-a răsculat la începutul anilor 1670 și a reușit să-i înfrângă pe moguli, alungându-i.
În 1680, Shivaj Maharah a murit, locul fiindu-i luat, în fruntea răsculaților, de fiul Chatrapati Sambhaji Maharaj. S-a ajuns până acolo încât împăratul Aurangzeb a fost părăsit chiar de fiul său, Akbar, care a trecut în tabăra poporului Maratha, pentru a lupta contra armatei mogule.
Războiul cu Maratha a devenit interminabil, o adevărată bombă cu ceas pentru Imperiul Mogul tulburat de tensiuni interetnice și inter-religioase și slăbit de problemele economice. În 1689, Sambhaji Maharaj a fost capturat, torturat în public și executat. Numai că împăratul mogul a obținut efectul contrar celui scontat, iar rebeliunea a devenit și mai aprigă.
La moartea sa, Aurangzeb lăsa în urmă un stat care devenise neguvernabil. În nici 20 de ani după aceea, Imperiul Mogulilor începea să se destrame
În 1707, Aurangzeb a murit la 89 de ani, lăsând în urmă un imperiu care avea zilele numărate. Obsesiile sale religioase, stilul crud și perfid de a conduce agravaseră și grăbiseră semnele declinului.
Făurit cu inteligență și abilitate de strămoșii săi iluștri precum Babur și Akbar cel Mare, care câștigaseră respectul și fidelitatea multitudinii de popoare pe care le stăpâneau prin remarcabila lor toleranță și tendința de a favoriza valoarea și competența în locul apartenenței religioase, Imperiul Mogul a fost dinamitat de acest ultim mare conducător, Aurangzeb.
El le-a lăsat urmașilor săi o construcție care nu mai era guvernabilă. Uriașul stat s-a dezmembrat rapid, în următorii 20 de ani, în ciuda eforturilor făcute de Bahadur Șah I, fiul și succesorul lui Aurangzeb, de a remedia situația. Dinastia s-a cufundat în haos și răfuieli violente, moștenirea hidoasă a lui Aurangzeb bântuindu-i urmașii. În 1719, spre exemplu, s-au perindat pe tron nu mai puțin de 4 împărați. Începând din 1720, Imperiul Mogulilor a început să se fragmenteze.
Când britanicii și-au făcut mai puternic simțită prezența în India, statul era deja în plin declin.
O figură controversată: erudit și competent militar, împăratul a făcut din Imperiul Mogul prima putere economică a lumii. Fundamentalismul islamic a dinamitat însă construcția din interior
Azi, figura lui Aurangzeb este controversată și disputată. Există istorici, chiar în lumea occidentală, care invocă înalta sa erudiție, victoriile militare, expansiunea teritorială – la apogeu, împăratul a stăpânit 158 de milioane de oameni care locuiau pe 4 milioane de kilometri pătrați! Aurangzeb memorase tot Coranul, studiase și observase ritualurile Islamului și încurajase lucrările și caligrafia islamică și arabă. În timpul său, Imperiul Mogul a depășit China, devenind cea mai mare economie din lume și cea mai mare putere manufacturieră, generând 25% din PIB-ul mondial. Susținătorii săi spun că a interzis jocurile de noroc, narcoticele și alcoolul și că, de fapt, n-a fost chiar atât de rău cu non-musulmanii, n-a distrus chiar atât de multe temple hinduse și că a construit mai multe lăcașuri de cult decât a demolat.
Istoricii indieni invocă un genocid al hindușilor în timpul îndelungatei domnii a lui Aurangzeb – cu circa 4,6 milioane de victime estimate. Cei pakistanezi contestă această cifră, iar unii istorici occidentali se îndoiesc că ar fi reală.
Indiferent însă de aceste polemici, rămâne realitatea cruzimii față de propria familie și față de non-musulmani, persecutarea acestora – care au dus la ostilizarea a milioane de hinduși și nu numai. În locul templelor budiste, Aurangzeb a construit – uneori folosind chiar pietrele obținute prin demolarea acestora – moschei. Fundamentalismul său islamic a șubrezit, în final, cea mai mare putere economică și cel mai populat stat al lumii la începutul Secolului al XVIII-lea.
CITIȚI ȘI:
- Cum au condus politicienii și generalii România în Primul Război Mondial. „Reprezentanții la vârf ai românilor sunt insuportabili. Indivizi fără caracter. Nu-i unul într-adevăr demn să comande. Guvernul – deplorabil, sentimentul datoriei – o necunoscută“
- Bătălia de la Sibiu: prima înfrângere a României pe frontul din Transilvania. Cum pot duce la pieire niște generali slabi o armată vitează
- Chipurile diavolului: „El e Beria. Himmler al meu”. Geniul malefic din spatele lui Stalin a rafinat teroarea în URSS, a gândit exportul modelului sovietic și a făcut spionajul politică de stat
- Ziua în care BOR și-a trădat poporul. Cum le-a cerut Biserica Ortodoxă românilor să se predea în bătălia de la Mărășești: “Fraților, a venit sfârșitul! Puterile noastre s-au surpat!”
- Cum a ajuns România să intre în Primul Război Mondial alături de Antantă, deși era cu Puterile Centrale. Premierul Brătianu și delegații Aliaților au venit pe furiș într-o casă, au scris tratatul de mână și au plecat câte unul, pe jos
- 8 motive pentru care România a pierdut Primul Război Mondial. Cauzele înfrângerilor dezastruoase din 1916
- Bătălia de la Turtucaia: povestea “capului de pod fără pod”, examenul de Bacalaureat al prostiei și incompetenței din armata română
- De ce n-au învățat românii nimic din administrația nemților în cei doi ani de ocupație a țării, în Primul Război Mondial
- Chipurile diavolului: Regele Leopold al II-lea al Belgiei, călăul pervers și ipocrit care a ucis 10 milioane de congolezi în numele civilizației
- Chipurile Diavolului: Mao, monstrul chinezesc – cel mai mare criminal din istoria planetei
- Chipurile diavolului: Ivan cel Groaznic. Primul dintre tiranii monstruoși ai Rusiei a devenit, peste secole, „învățătorul” lui Stalin în politici de teroare, iar opricinikii – modelul pentru NKVD
- Chipurile diavolului: Hitler, “geniul feroce” cu “cele mai virulente sentimente de ură care au ros vreodată pieptul omenirii”
- Chipurile Diavolului: Stalin, cumplitul creator al lui “homo sovieticus”, omul nou
- Cum au apărut banii în istoria omenirii: de la sila de orz la monedele virtuale. Castelul de nisip al încrederii într-o ficțiune
- Cumplitul sfârșit al lui Ambrozie, Arhiepiscopul Moscovei acuzat de conspirație și linșat de popor pentru că a interzis pelerinajul religios în timpul marii epidemii de ciumă
- Primul genocid din istorie: cum a fost șters de pe fața pământului cel mai bogat oraș din lume
- Bătălia de la Kursk. Prohorovka, 12 iulie 1943 – cine a câștigat, de fapt, „cea mai mare luptă cu tancuri din istorie”
- 22 iunie 1941. Cursa contracronometru: a devansat Operaţiunea Barbarossa atacarea Europei de către Armata Roşie?
- Cum l-au furat bulgarii pe Sfântul Dumitru din Dealul Mitropoliei în 1918
- Doctori fugiți din spitale, bolnavi abandonați în gări, antivacciniști avant la lettre. Cum a înfruntat România tifosul în 1917
- De ce a ajuns Hiter la putere – drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial. Partea I (1918-1930): cum să stârnești un monstru
- De ce a ajuns Hiter la putere – drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial. Partea II (1931-1935): furtunoasa ascensiune a „Călugărului războinic“
- De ce a ajuns Hitler la putere – drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial. Partea a III-a (1935-1937): sfidarea mondială. Cum au asistat Anglia, Franța și SUA la răspândirea războiului pe trei continente
- Drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial (1937-1938): München, „Pacea timpurilor noastre”. Înghițirea Austriei și Cehoslovaciei. De ce o dictatură nu poate fi oprită niciodată cu compromisuri și negocieri
