Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Oameni care au schimbat istoria

Chipurile diavolului: „El e Beria. Himmler al meu”. Geniul malefic din spatele lui Stalin a rafinat teroarea în URSS, a gândit exportul modelului sovietic și a făcut spionajul politică de stat

Nestor Lakoba (stânga), Iosif Stalin (centru, în alb) și Lavrenti Beria (al doilea din dreapta, cu ochelari și topor la brâu) în vara lui 1932, în vacanță în Caucaz. Lakoba, prietenul și protectorul lui Beria, a fost otrăvit de acesta din urmă, care apoi i-a ucis toată familia și toți prietenii

Portretul lui Lavrenti Pavlovici Beria (1899-1953), șeful psihopat, violator și sadic al poliției politice sovietice, poate fi oricând folosit ca imagine-simbol a monstruozității regimului comunist. Maniac amoral și incapabil de sentimente umane, acest personaj nu doar că a comandat și coordonat uciderea unui număr foarte mare de oameni, dar s-a și delectat personal cu torturarea victimelor.

Beria a fost o personificare a lui „homo sovieticus“ – omul nou construit și promovat de comunismul triumfător în Uniunea Sovietică și de care societățile est-europene nu reușesc nici azi, la trei decenii după eliberare, să scape ca model în societate.

Un personaj “foarte deștept, cu o energie supraomenească. Era în stare să lucreze o săptămână și să doarmă o singură noapte”

Lipsit de scrupule, cinic, brutal, specialist în comploturi, slugarnic cu șefii și odios cu subalternii, Beria era un criminal răzbunător și un bătăuș laș care și-a construit ascensiunea pe suferința și moartea celorlalți. Stalin l-a ales pentru toate aceste “calități”, dar și pentru că Beria era, în același timp, un intrigant deosebit de inteligent, organizator foarte eficient și competent în misiunile încredințate.

Tot mai gras odată cu trecerea anilor, obsedat sexual cu fața plată și buze mari, chel, mic și îndesat, Beria avea niște ochi cenușii, “de șarpe”, și purta monoclu. Era extrem de energic, iute la decizie și în gândire, citea foarte multă istorie și avea calitatea de a fi foarte curios. Viaceslav Molotov, prim-ministrul și ministrul de Externe al lui Stalin, îl descria ulterior ca pe un personaj “foarte deștept, cu o energie supraomenească. Era în stare să lucreze o săptămână și să doarmă o singură noapte”.

Organizatorul agențiilor de spionaj și creierul strategiei de furt industrial al URSS, Beria a pus la cale în detaliu distrugerea societăților din țările ocupate

Potrivit generalului Ion Mihai Pacepa, fost șef al spionajului românesc fugit la americani în 1978, Beria a jucat un rol-cheie în organizarea agenturilor de spionaj și furt de tehnologie industrială ale Uniunii Sovietice, dar și în organizarea noilor state-marionetă ocupate de Armata Roșie în Estul Europei în 1944-1945.

Strategiile de exterminare a vechii clase politice, a intelectualității, clerului și clasei întreprinzătorilor au fost stabilite tot de Beria. Un document ieșit la iveală din arhivele serviciilor secrete poloneze și cehoslovace după căderea comunismului confirmă afirmațiile lui Pacepa: directiva secretă semnată de Beria prevedea pe puncte, în cele mai mici amănunte, destructurarea societăților din țările respective și implementarea acolo a principiilor după care era ținută sub control, prin teroare, populația Uniunii Sovietice.

Culmea e că Beria, deși și-a datorat ascensiunea în vârful statului datorită sistemului inversat de valori promovat de comunism, nu credea în această doctrină. El considera că renunțarea la marxism și trecerea la un program liberal era calea spre succes a Uniunii Sovietice.

Ascensiunea unui oportunist amoral. Agent dublu pentru bolșevici și inamicii lor, Beria s-a înscris în poliția politică după victoria primilor și a început să-și croiască drum spre șefie cu cruzime și dibăcie

După preluarea puterii, Stalin (dreapta) și-a vizitat foarte rar mama (stânga). De aceasta a avut grijă șeful Partidului Comunist Georgian, Lavrenti Beria (al doilea din stânga)

Ca și Stalin, Beria a fost georgian. Cei doi se asemănau și din alte puncte de vedere. S-a născut în 1899, mama sa fiind foarte credincioasă. În schimb, tatăl este necunoscut – se presupune că ar fi fost un nobil abhaz. În timpul Războiului Civil din 1917-1922, Beria a locuit în Baku (capitala Azerbaidjanului), fiind agent dublu. Lucra atât pentru bolșevici, cât și pentru opoziție.

Când, 1921, balanța a înclinat spre comuniști, iar Baku a fost cucerit de aceștia, Beria s-a orientat rapid și a intrat, la vârsta de 22 de ani, în noua poliție politică secretă, CEKA (viitorul KGB), înființată de Lenin. Inteligent, extrem de crud și fără niciun scrupul, a avansat foarte rapid în ierarhie, fiind numit șeful CEKA din Republica Sovietică Georgia – componentă a Uniunii Sovietice.

Pe Stalin l-a cunoscut în 1926. A fost momentul în care Beria și-a găsit domnul și stăpânul. Pe cât de nemernic era cu subalternii și cu toți oamenii asupra cărora statul sovietic îi dăduse putere de viață și de moarte, pe atât de slugarnic și lingușitor era în raport cu Stalin.

Obedient până dincolo de orice limită, dar și sesizând vigilent orgoliul dictatorului, Beria a scris o carte despre istoria comunismul în zona Caucaz în care a exacerbat rolul lui Stalin – care fusese în realitate un bandit și un criminal care jefuia bănci, împușca oameni la drumul mare și jefuia vapoare în Marea Neagră – în mișcarea bolșevică din zonă.

Pe prietenul său din fruntea Partidului Comunist Abhaz, care îl ajutase să urce în ierarhie, l-a otrăvit după un spectacol de operă, apoi i-a ucis toată familia, rudele și prietenii

Vasalitatea lui Beria față de Stalin mergea până la un servilism grețos, dar pe micul satrap nu-l incomodau mărunțișurile, el dorea doar să se facă remarcat, iar stăpânul să afle cât de devotat îi este. Într-o zi, Stalin a ieșit cu anturajul său în grădină, să îngrijească plantele. Beria a luat un topor, s-a dus la liderul Uniunii Sovietice și i-a spus că e gata să-l folosească pentru a stârpi buruienile care i se ordona să fie eliminate.

Mesajul a fost perceput corect, iar Stalin l-a pus pe Beria șef al partidului comunist georgian, spre disperarea vechilor comuniști, adevărații ilegaliști.

Beria călca pe cadavre cu o ușurință fără seamăn. Șeful Partidului Comunist din Abhazia, Nesto Lakoba, îi era prieten și-l ajutase să urce în carieră punându-i o vorbă bună la Stalin. Însă în 1936, după ce Beria a promovat în ierarhie și a intrat în conflict cu Lakoba, l-a otrăvit pe acesta (cu acordul lui Stalin) după un spectacol urmărit la Opera din Tbilisi.

Apoi, Beria i-a ucis pe frații, copiii și toți prietenii lui Lakoba, lichidându-i nu doar familia, ci și anturajul. Așa arăta „omul nou“, celebrul „homo sovieticus“ fabricat de comunism.

Ca să se remarce, Beria a depășit „cota“ de asasinate pentru regiunea Caucaz fixată de la Moscova

Pentru Beria, Marea Teroare dezlănțuită de Stalin, cu mâna Piticului Sângeros Nikolai Ejov, în perioada 1936-1938, a venit mănușă. Pornirile criminale și sadice ale liderului comunist în ascensiune s-au suprapus perfect pe ceea ce-și dorea Stalin de la oamenii săi.

De la centru, de la Moscova, se stabiliseră cote de oameni uciși pe orașe, regiuni și republici. Dornic, ca întotdeauna, să se facă remarcat de șefi, Lavrenti Beria și-a depășit cu mult “cota“ de crime fixată pentru Caucaz. A curățat partidul comunist din zonă de toate persoanele care puteau în vreun fel sau altul, la un moment dat, să-i facă o concurență sau să-i pericliteze postul. Pe lângă asta, mii de oameni au plătit cu viața, nevinovați, ambițiile liderului comunist din zonă.

În 1938, Stalin începuse să-l perceapă însă pe șeful poliției sale secrete, Nikolai Ejov, ca pe o amenințare. Piticul Sângeros coordonase uciderea a 1.000.000 de oameni în doi ani, pe întinsul URSS. Dar cultul personalității sale luase proporții și Ejov însuși, la petreceri, se lăuda că e atât de puternic încât ar putea ordona să fie arestat chiar Stalin. Șeful NKVD (fosta CEKA) întrecuse măsura.

Așa că Stalin l-a adus la Moscova, la sfârșitul anului, pe Lavrenti Beria, pe care l-a pus adjunct al lui Ejov, la NKVD.

Prietenos și umil cu Ejov cât timp acesta era puternic, Beria l-a curățat fără să clipească atunci când a primit ordin

Beria (al doilea din stânga) a fost prietenos cu Ejov (în mijloc) cât cel din urmă a fost puternic. Apoi a organizat eliminarea sa

În trecut, Beria se arătase prietenos și umil cu Ejov, dar acum primise mână liberă să-l sape. Luat de valul puterii și de frenezia criminală, Ejov comisese greșeli. Valurile de asasinate își atinseseră scopul, populația URSS fusese redusă la o masă amorfă, îngrozită, de indivizi care tremurau efectiv la gândul că oricând ei ar putea deveni următoarele victime. Dar, în același timp, imaginea lui Stalin fusese grav afectată.

Așa că dictatorul, din ordinele căruia se înfăptuiseră masacrele, l-a scos țap ispășitor pe Ejov, unealta sa excesiv de zeloasă. Pe 25 noiembrie 1938, Beria a fost numit în locul Piticului Sângeros în fruntea NKVD. Ejov a fost acuzat de trădare și de faptul că ar fi comis excesele fără aprobarea și știința lui Stalin. A fost torturat, judecat într-un proces-spectacol și a sfârșit mizerabil, zvârcolindu-se pe jos, implorând milă și plângând în hohote în timp ce era târât în fața plutonului de execuție.

Beria a mutat Marea Teroare din sălile tribunalelor în crucea nopții. Oamenii dispăreau fără urmă și nu mai știa nimeni nimic de ei

Rămas la „butoane“, noul psihopat pus de Stalin în fruntea NKVD s-a achitat cu eficiență și competență de misiunile încredințate. Marea Teroare, odată atinse scopurile, a fost încheiată – dar numai oficial. Beria a restabilit ordinea în aparatul represiv care scăpase de sub control și a continuat campania de crime împotriva popoarelor din compunerea imensului imperiu sovietic, dar a secretizat-o.

Oamenii nu mai erau uciși în procese-spectacol, arestați și prezentați publicului ca dușmani ai poporului. Ei dispăreau pur și simplu și nu se mai știa niciodată nimic de ei. Chiar și în ziua de azi se mai descoperă, pe întinsul fostei Uniuni Sovietice, gropi comune cu sute și mii de cadavre despre care nu se știe absolut nimic – cine au fost acei oameni, când au fost arestați, împușcați, de ce etc.

Beria și-a intrat în rol cu mare plăcere – Stalin avea mână bună la recrutarea șefilor poliției sale politice. Dictatorul selecta personaje de o brutalitate și eficiență criminală înspăimântătoare, se folosea de ele și apoi le lichida, înlocuindu-le cu altele după câțiva ani. Felix Dzerzinski (1923-1926), creatorul OGPU (precursorul NKVD), a murit în circumstanțe tulburi, Genrih Iagoda (1934-1936) și Nikolai Ejov (1936-1938) au fost uciși.

Lavrenti Beria (șeful NKVD în perioada 1938-1945) a scăpat pentru că i-a fost foarte folositor lui Stalin la „organizarea“ statelor cucerite, represaliile împotriva populațiilor care se aliaseră cu germanii în Al Doilea Război Mondial și creionarea strategiei de spionaj extern.

Își tortura victimele personal și cu plăcere. Pe un general l-a bătut până i-a sărit un ochi

Iosif Stalin (stânga) a avut în Lavrenti Beria (care în această imagine o ține în brațe pe Svetlana, fiica dictatorului) un locotenent malefic și genial

Revenind la momentul 1938-1939, imediat după venirea sa la comanda NKVD, Lavrenti Beria a continuat, la comanda lui Stalin, epurarea masivă a conducerii Armatei Roșii.

Pentru armată, uciderea generalilor nu era o mare pierdere – aceștia erau în bună măsură niște bețivi neisprăviți, analfabeți și incompetenți ajunși “pe funcție” pentru că participaseră la Războiul Civil sau pentru că se dovediseră slugarnici față de conducerea Partidului.

Însă modul în care decurgea epurarea acestora era specific regimului. Beria tortura el însuși cu plăcere multe dintre victime. Pe unul din generali l-a bătut până i-a sărit un ochi din cap. Șeful NKVD se întrecea cu Stalin la găsirea unor metode cât mai diabolice de terorizare sau ucidere a așa-zișilor inamici.

După otrăvirea prietenului său Lakoba, Beria a aflat că soția acestuia avea o fobie în privința șerpilor. Așa că i-a umplut celula cu șerpi, aducând-o în pragul nebuniei.

Să fii prieten cu Beria era un mare risc. Acesta se distra dând poruncă să fie ucise soțiile acestora, iar amicilor le înscena accidente de mașină.

Anul 1940 a fost unul mănos pentru Stalin și Beria. În baza pactului secret cu Hitler din 23 august 1939, Uniunea Sovietică s-a extins spre Vest, acaparând jumătate din Polonia, statele baltice, părți mari din Finlanda (în urma războiului de iarnă) și Basarabia de la România.

Șeful NKVD a coordonat asasinarea celor 28.000 de ofițeri polonezi în pădurea de la Katyn

În „noile teritorii“ a năvălit, în urma Armatei Roșii, poliția secretă a lui Stalin. Sute de mii de oameni au fost uciși sau deportați. Oricine dintre „noii cetățeni“ ai patriei „muncitorilor și țăranilor liberi“ putea fi un inamic al poporului care să aibă sentimente antisovietice. Beria personal, la ordinul lui Stalin, a coordonat în 1940, în pădurea Katyn, masacrarea a 28.000 de ofițeri polonezi capturați cu un an înainte, la invadarea Poloniei.

În teritoriile cucerite în 1939-1940, apropierea nopții era așteptată cu groază de oameni. Mii de persoane erau luate pe sus, din casele lor, încărcate în vagoane de vite și trimise, în călătorii care durau săptămâni în șir, către Est. Uneori, la destinație nu mai ajungea niciun om viu. Alții erau împușcați direct, fără alte complicații și formalități. Nu era nevoie de motive sau dovezi ca să intri în aceste categorii, adesea epurările făcându-se la întâmplare, doar pentru a băga groaza în restul locuitorilor.

Beria a organizat deportarea minorităților „indezirabile“

„El e Beria. Himmler al meu”, i-a spus zâmbind Stalin președintelui american, la Ialta, când a fost întrebat de acesta cine e personajul din spatele său

Aceste acțiuni ale comuniștilor și nu – așa cum s-a spus ulterior – simpatia pentru nazism au generat, de fapt, reacția inițială de mare bucurie a populației din Vestul URSS, care a întâmpinat cu ușurare și entuziasm armatele germane

În 1941, după ce Germania a invadat Uniunea Sovietică, Beria a fost avansat de Stalin în funcția de comisar general al Securității și mareșal al Uniunii Sovietice.

Deosebit de competent, acest criminal sadic a primit pe mână sistemul lagărelor de concentrare din URSS și producția industrială.

I-a spus lui Stalin că trebuie deportate populațiile „ostile“ ale Uniunii Sovietice. Primii vizați, chiar în 1941, au fost etnicii germani care locuiau în zona fluviului Volga. Ucrainenii erau și ei, ca întotdeauna, suspecții de serviciu, la fel ca și balticii proaspăt ocupați.
Dar marea furie s-a îndreptat spre popoarele din Sud. Au fost deportați, în 1944, cecenii, karaiacii, calmucii, balcarii și tătarii din Crimeea. Pe măsură ce Armata Roșie își continua înaintarea, au venit la rând, încă o dată, românii din Basarabia și polonezii din vestul Ucrainei.

Stalin era îndeajuns de cinic încât să nu mimeze că el sau Beria ar fi altceva decât în realitate. În primăvara lui 1945, când Churchill și Roosevelt l-au vizitat în celebra conferință de la Ialta, pe malul Mării Negre din Peninsula Crimeea, ultimul l-a întrebat pe dictatorul sovietic, la un moment dat, cine e persoana din spatele său. Stalin i-a răspuns zâmbind lui Roosevelt: „El e Beria. Himmler al meu”.

Un violator psihopat în fruntea serviciilor secrete

Latura civilă a funcționarului sovietic Beria nu face notă discordantă în tabloul general. Șeful NKVD și omul de încredere al lui Stalin era un psihopat afemeiat, căruia îi plăcea să violeze femeile. În timp ce mergea cu mașina pe stradă, urmărea persoanele de sex feminin. Pe cele care-i plăceau le indica gărzilor sale de corp, care i le aduceau la cină. Punea somnifere în băutură, apoi propunea un toast în cinstea lui Stalin. Fetele adormeau, iar Beria le viola. Apoi le trimitea acasă la ele cu mașina, împreună cu un buchet de flori.

Culmea e că, în același timp, șeful NKVD era însurat cu o femeie frumoasă, Nina, cu care avea un fiu. Pe amândoi îi iubea, însă asta nu-l împiedica să-și facă nenumărate amante pe lângă femeile pe care le viola. Ultima amantă din viața lui Beria a fost o adolescentă de 14 ani.

Stalin a aflat de aceste abuzuri ale lui Beria, dar i-a luat apărarea, spunând că bietul om e foarte stresat, lucrează sub o mare presiune.

După război, când președintele american Harry Truman l-a informat pe Stalin, în timpul Conferinței de la Potsdam, că SUA a obținut bomba nucleară, dictatorul i-a dat imediat lui Beria o nouă misiune: să fure tehnologia. În paralel cu febrila activitate de spionaj declanșată pentru obținerea datelor tehnice, Beria a pus la treabă și o gigantică armată de muncitori – peste 400.000 de oameni –, inclusiv cei mai buni specialiști și cercetători pe care-i avea URSS, dar și pe cei capturați din Germania, cu scopul ca și sovieticii să aibă, în cel mai scurt timp, bomba nucleară.

Beria nu era, însă, deloc prost. El înțelegea foarte clar supremația sistemului economic capitalist și își dădea seama că Uniunea Sovietică nu va putea ține pasul cu Vestul. Era tot mai sceptic privind principiile marxismului și își dădea seama că doar liberalizarea comerțului și a economiei ar putea face din URSS o țară competitivă.

Ultimul tun al „șarpelui cu ochi cenușii“: a furat secretul bombei atomice de la americani

Lavrenti Beria. FOTO: RIA Novosti

Stalin l-a mirosit și a început să-și piardă încrederea în el. Beria petrecuse oricum în fruntea poliției secrete prea mult timp, după standardele dictatorului sovietic – acesta nu-i lăsa pe șefii NKVD prea mult în funcție pentru a nu căpăta o influență periculoasă.

Așa că, deși în 1946 Beria a fost avansat în Politburo (Biroul Politic) ca membru cu puteri depline, Stalin l-a schimbat de la conducerea Ministerului de Interne și i-a eliminat din instituție pe toți oamenii acestuia. În fruntea Securității Statului a pus, după obiceiul său, un alt criminal maniac, pe Abakumov.

Spre deosebire de predecesorii săi, însă, Beria nu a fost asasinat la ordinul lui Stalin, pentru că se dovedise foarte util și în alte privințe. În 1949, spionajul sovietic a reușit să penetreze sistemul de securitate american și a furat secretul bombei atomice. Beria l-a anunțat triumfător pe Stalin că au arma.

Însă cei doi erau din ce în ce mai departe unul de altul. La începutul anilor ’50, Stalin era deja într-un accentuat declin fizic și mental. Începea să uite, paranoia care-i condusese acțiunile toată viața pusese definitiv stăpânire pe el. Dictatorul ajunsese să-l urască pe Beria, iar sentimentul era reciproc.

La moartea lui Stalin, locotenentul său s-a crezut noul stăpân al imperiului sovietic. Planul a dat greș

În martie 1953, când Stalin a murit, Beria – care era doar prim vice-prim-ministru – a preluat frâiele statului, dominându-l pe premierul Malenkov. Și-a asumat iar conducerea Ministerului de Interne – adevărata instituție de forță în statul sovietic. Se profila la orizont ascensiunea unui nou dictator la fel de odios precum defunctul.

Însă Beria s-a crezut prea repede câștigător. Îl disprețuia pe Hrușciov, un fost comisar politic al armatei grosolan, stângaci, dar deosebit de viclean.

Fidel viziunii sale asupra felului în care trebuia să arate comunismul ca să poată supraviețui, Beria a propus în 1953 o serie de măsuri care aveau să fie adoptate, până la urmă, cu 30 de ani mai târziu de Gorbaciov: slăbirea controlului asupra țărilor ocupate din Estul Europei, eliberarea a milioane de oameni din lagărele de concentrare, liberalizarea economiei, îmblânzirea regimului aplicat minorităților etnice etc.

Aceste măsuri revoluționare după mai bine de 3 decenii de teroare, dar și faptul că, revenit la conducerea Internelor, Beria își reluase campania de exterminare a rivalilor și inamicilor personali au dus la coalizarea tuturor celorlalți lideri sovietici.

Sfârșitul nedemn al unui criminal odios. Ca să nu-i mai audă urletele și văicărelile, generalul desemnat să-l execute pe Beria i-a îndesat o cârpă în gură și l-a împușcat în cap

Semnătura care a trimis la moarte sute de mii de oameni, a parafat strategiile de spionaj ale URSS și a girat distrugerea societăților est-europene

În iunie 1953, Nikita Hrușciov, sprijinit de mareșalul Victoriei, Gheorghi Jukov, a dat o lovitură de stat prin care a preluat puterea. Beria a fost acuzat din senin, în Politburo, că este spion britanic. Rând pe rând, toți participanții s-au ridicat după Hrușciov și au repetat acuzațiile. A fost destituit pe loc, arestat și închis într-un buncăr militar.

Omul care se delectase schingiuind personal oameni și jucându-se cu destinul unor populații întregi s-a prăbușit instantaneu. Din pușcărie, Beria a început să-i bombardeze pe puciștii care preluaseră puterea cu scrisori în care se milogea să fie cruțat.

Dar Moscova, după cum spune și titlul filmului celebru, nu crede în lacrimi. Beria a fost condamnat la moarte. Finalul acestui monstru născut de comunism a fost similar cu cel al lui Ejov, predecesorul său la cârma NKVD, pe care-l lichidase nemilos. În ziua stabilită pentru execuție, Lavrenti Beria a început să plângă și să se tăvălească pe jos. A continuat cu aceste crize până când generalul sovietic care a venit să-l execute i-a îndesat un prosop în gură și i-a zburat creierii.

Moștenirea lui Beria este una monstruoasă. În urmă a rămas un sistem opresiv dus până aproape de perfecție, o mașinărie de spionaj diabolică, o sistematizare și teoretizare a distrugerii societății omenești și transformare a acesteia într-o distopie cumplită, după chipul și asemănarea sa. Din “Raiul” lui „homo sovieticus”, popoarele URSS și țările unde aceasta a reușit să-și exporte ideologia încă se mai chinuie și azi să evadeze.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Istoria României

Despre impactul economic al tratatului de pace pe care România a fost forțată să-l semneze la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial se vorbește...

Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial

„La 12 iulie 1943, Corpul Panzer SS a ajuns într-un marş greoi la gara Prohorovka, la 34 km dincolo de punctul iniţial de atac....

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate