Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Istoria României

De ce n-au învățat românii nimic din administrația nemților în cei doi ani de ocupație a țării, în Primul Război Mondial

Intrarea trupelor germane în București, pe 6 decembrie 1916

Pe lângă nenumăratele neajunsuri și samavolnicii, ocupația germană a Țării Românești între decembrie 1916 – noiembrie 1918 a adus și lucruri care ar fi fost de mare folos dacă populația și conducătorii țării și le-ar fi însușit. Dar nu s-a întâmplat așa cu cele mai multe dintre acestea, iar locuitorii, în special bucureștenii, au revenit rapid, după decembrie 1918, la obiceiurile și stilul de viață de dinainte.

După înfrângerea României în toamna lui 1916, două treimi din Regat au intrat sub ocupație inamică. Pentru că jucaseră rolul determinant în campanie, germanii au preluat conducerea administrației de ocupație în Oltenia și Muntenia.

Când germanii au intrat în București, pe 6 decembrie 1916, au găsit orașul în pragul unei crize majore, complet nepregătit de iarnă. În doar câteva zile, au rezolvat problema

Soldaţi bulgari în Bucureştiul ocupat, în curtea Guvernământului Imperial german.

La început, acesta a fost un noroc, pentru că bulgarii erau puși pe jaf, violuri și omoruri, iar prăpădul făcut de bandele de comitagii și de soldați a fost teribil. Armata bulgară se transformase, după trecerea Dunării, într-o ceată de tâlhari. Germanii au intervenit acolo unde s-a putut, oprind samavolniciile, dar în multe localități, mai ales în Dobrogea și în lunca Dunării, ceea ce au făcut bulgarii în acei ani a rămas vreme de generații în memoria locuitorilor.

Germanii au adus nu doar disciplina, dar și eficientizarea tuturor activităților în care se implicau.

Pe 6 decembrie 1916, când armata generalului August von Mackensen a intrat în București, a găsit orașul în pragul unei crize majore. Din cauza incompetenței și a corupției, dar și a haosului și a panicii provocate de apropierea inamicului, vechea administrație românească nu făcuse nicio pregătire de iarnă pentru Capitală.

Jurnalistul Constantin Bacalbașa, care a ținut un foarte interesant jurnal în timpul ocupației germane a Bucureștiului, nota în memoriile sale că invadatorii au găsit orașul neaprovizionat, “fără lemne, fără zahăr, fără făină” dar “totuși au putut organiza repede toate serviciile, iar populația Capitalei n-a fost lipsită o singură zi de pâine“.

Vaccinarea populației și instituirea actelor de identitate pentru toată lumea au fost printre primele măsuri ale administrației germane

În aceeași iarnă, apariția epidemiilor în București a fost rapid stopată prin dispoziția comandamentului ca toți locuitorii să fie vaccinați. „De îndată, cu hotărârea lor repede, germanii au dat ordin de vaccinare generală a populației. Toată lumea, vrând-nevrând, a trebuit să se vaccineze. Măsura a fost foarte bună”, povestea același Bacalbașa.

Printre primele măsuri luate de noua administrație a fost aceea de a se întocmi acte de identitate, numite ausweis, fără de care niciun locuitor peste 15 ani nu-și putea părăsi locuința.

Pentru a gestiona eficient situația de război și penuria de alimente, dar și ca să poată exploata mai bine resursele țării ocupate, germanii au înființat cartelele. Întâi s-au emis cartelele de pâine, apoi de carne, de petrol, de combustibil.

Fiecare proprietar era obligat să-și scoată gunoiul în stradă, să-și măture și să-și spele trotuarul vara. Când bucureștenii nu și-au dat zăpada iarna, nemții i-au dus pe câțiva în afara orașului, lăsându-i să se întoarcă pe jos

În primăvara lui 1917, germanii au început să ucidă câinii din București. Au impus restricții foarte severe, proprietarii nu-și puteau scoate animalele din casă decât cu botniță. Dar abuzurile comise (au fost împușcate animale aflate în curți pentru simplul motiv că lătraseră la un ofițer german) i-au ostilizat pe români

Administrația civilă a Bucureștiului, condusă de generalul Erich Tulff von Tscheppe und Weidenbach, a luat și măsuri care au provocat vii nemulțumiri printre locuitori, care au opus o mare rezistență.

Fiecare proprietar era obligat să-și scoată gunoiul în stradă, pentru a fi strâns ulterior de serviciul de salubritate.

S-a dat ordin ca toată lumea să-și măture și să-și spele vara trotuarul din fața curții de mai multe ori pe zi cu apă. Pia Alimăneștianu, sora lui Ionel Brătianu, a rămas în Capitala ocupată și relata în jurnalul său, pe 27 aprilie 2017: “Cine nu-și stropește trotuarul și jumătate de stradă, de 4 ori pe zi, este condamnat la 100-200 de lei amendă“. Măsura a fost întâmpinată cu o asemenea ostilitate, încât nu s-a putut aplica decât parțial în vara lui 1917, iar în 1918 germanii au renunțat să mai lupte pentru a se respecta.

Iarna, un alt ordin al comandamentului a fost acela ca fiecare locuitor să-și dea zăpada de pe trotuarul din dreptul curții. Când bucureștenii n-au făcut-o, germanii i-au luat pe câțiva și i-au scos în afara orașului, lăsându-i să se întoarcă pe jos prin zăpada mare de un metru. Populația s-a indignat teribil.

Toate terenurile virane trebuiau cultivate cu legume. Toate fructele – culese și transformate în marmeladă. Nimic nu avea voie să se piardă

S-a dat ordin ca locuitorii să cultive legume pe absolut toate terenurile virane. A fost valabil și pentru curți și grădini, dar chiar și pentru parcuri. Așa s-a ajuns ca în Cișmigiu să se cultive varză. Această măsură are mai multe rațiuni. În cei doi ani de ocupație, Germania a jefuit sistematic și barbar România de cam tot ce se putea jefui, așa că în țara a ajuns, dintr-un corn al abundenței, una săracă lipită, unde pândea pericolul foametei. Pe de altă parte, administrația germană a sesizat foarte rapid risipa nemaipomenită, dezorganizarea și nepăsarea românilor, care nu prețuiau cum se cuvine ceea ce le dăruise natura.

O mare lecție dată de nemți a fost în privința fructelor. Niciuna n-a fost irosită. Produsele pământului erau prelucrate. Cea mai mare parte au fost transformate în marmelade, gemuri, dulcețuri. Constantin Bacalbașa remarca: “Au arătat că se pot câștiga averi transformând o bună parte din fructe în marmeladă”. S-a dat dispoziție ca până și pomii fructiferi de pe străzile și din parcurile Bucureștiului să fie culeși. Nici măcar corcodușele n-au fost lăsate să cadă din pomi. La fel s-a întâmplat cu castanele de pe bulevarde.

S-a interzis consumul de cartofi noi și animale tinere. Totul trebuia lăsat să ajungă la maturitate, pentru a se obține profit maxim

Românilor li s-a interzis să mai taie mieii, vițeii și puii, precum și să scoată cartofii din pământ înainte să ajungă la maturitate, pentru ca beneficiul economic să fie maxim. Așa s-a ajuns ca, de Paște, în 1917 și 1918, să nu se găsească miel pe piață

În primăvara lui 1917 a venit un alt ordin care i-a surprins pe români: s-a interzis consumul de legume și animale tinere. “Au interzis să se mănânce cartofii prea noi, puii, vițeii și mieii prea tineri, demonstrând cât am câștiga dacă am lăsa ca toate aceste produse ale naturii să ajungă la maturitate”, arăta același Bacalbașa.

Când au intrat în București, germanii au declarat război câinilor. Au început să-i împuște pe stradă și au stabilit reglementări foarte stricte în ceea ce privea aceste animale. Stăpânii n-aveau voie să-i scoată pe stradă decât cu botniță.

În 1917 s-a făcut recensământul populației. Treaba a mers ca unsă și în doar câteva zile s-a stabilit cu mare precizie câți locuitori sunt în România ocupată.

În mod incredibil, deși pe parcursul campaniei din 1916 fuseseră distruse căile ferate, apoi invadatorii au jefuit cea mai mare parte a materialului rulant găsit intact, totuși în 1917 și 1918 nemții au reușit să repună în funcțiune trenurile. Bacalbașa remarca: “Un exemplu îl avem cu căile ferate. Deși nu prea era material rulant, totuși au organizat un număr de trenuri în care lumea putea circula cuviincios, pe când trenurile din Moldova erau într-un hal de mizerie fără nume”.

Iar exemplele pot continua.

Toate aceste lecții de administrație s-au irosit pentru că germanii le-au impus brutal, laolaltă cu numeroase alte ordine abuzive. Populația le-a perceput ca fiind urmările ocupației și nu măsuri de gospodărire

Mareșalul August von Mackensen și-a făcut reputația unui om corect. Dar cei mai mulți dintre subordonații săi s-au dovedit corupți și abuzivi, motiv pentru care românii au respins tot ceea ce venea de la administrația germană

Autorii acestor cărți de memorialistică, dar și mulți alții, afirmă că, după război, nimic din toate cele de mai sus nu s-a păstrat ca obicei în administrația românească și nici în rândurile populației.

Explicațiile sunt mai multe.

În primul rând, germanii și-au impus brutal toate aceste măsuri, însoțite de amenzi foarte mari, iar populația le-a perceput ca pe niște consecințe ale înfrângerii și ale ocupației, nu ca pe niște decizii care organizează și îmbunătățesc viața.

Bacalbașa acordă un capitol special acestei situații: “Orice măsură administrativă impusă e considerată ca o constrângere, deci ca o atingere a libertății și demnității omenești. Pentru o societate destrăbălată cum e societatea noastră, orice măsură de ordine va fi rău primită. Darmite când vine în numele unui stăpân care vrea să umilească?
Măsurile de administrare ale germanilor erau toate însoțite de sancțiuni umilitoare, toate erau condiționate de amenzi mari și închisoare. Erau niște brutale amenințări față de o populație care prin nimic nu meritase acest tratament. Măsurile administrative germane erau, prin faptul acesta, privite ca niște atentate la libertate și nu puteau fi primite de judecata rece și imparțială.

Ausvaisul, cartelele de pâine, carne, combustibil, petrol, obligația de stropi trotuarele, de a scoate gunoiul în stradă, de a declara numărul oamenilor dintr-o locuință, de a te vaccina, de a pune botniță la câini etc au fost privite drept pedepse, iar nu măsuri înțelepte de bună gospodărie. Mai toate aceste măsuri erau bune, dar calea pe care au fost introduse era vexatoare“.

Un alt motiv pentru care nu s-a “prins” nimic de români a fost perioada foarte scurtă petrecută sub administrație germană. În doi ani, oamenii n-au avut timp să se obișnuiască și să înțeleagă.

Obligațiile românilor nu erau valabile pentru germani. Dubla măsură a acestora a subminat încrederea și autoritatea administrației

Mult mai important, în acest eșec al civilizării administrației românești, a fost faptul că oamenii au văzut, în cei doi ani, că regulile nu erau pentru toți. Contrar așteptărilor, memorialiștii semnalează că germanii s-au dedat la cele mai mari abuzuri și la o corupție teribilă. Totul se putea cumpăra, toată lumea putea fi mituită. Ofițeri germani au fost prinși că furau, mână-n mână cu morarii, cantități mari de făină, astfel că la populație ajungea pâine de foarte proastă calitate, din făină amestecată cu tot felul de mizerii, inclusiv rumeguș.

Cartelele nu garantau că un român apucă respectiva cantitate de alimente sau combustibil. La piață, peștele și carnea erau rezervate pentru numeroasa populație de origine germană și austro-ungară, în timp ce românii stăteau la o altă coadă, unde se vindeau, în cel mai bun caz, rămășițe.

Ofițerii germani jefuiau după bunul plac magazinele, obligând proprietarii să accepte pentru produse de lux bonuri de rechiziție sau chiar luând cu de-a sila marfa.

Jaful sistematic al populației, obligată să predea zahărul, băuturile spirtoase, păsările, bicicletele, obiectele din cauciuc, apoi lemnele de foc, hainele călduroase, chiar și plapumele (lista e nesfârșită) a aruncat în derizoriu autoritatea administrației germane, ale cărei măsuri bune au fost percepute “la pachet“ cu toate abuzurile.

Pia Alimăneștianu făcea observația că stropirea trotuarelor ar fi fost o măsură foarte bună, dacă nemții n-ar fi profitat de ocazie pentru a-i amenda samavolnic pe cei care nu se supuneau la pachet cu cei care își îndeplineau obligația. În goana lor după spolierea populației, ocupanții au ajuns să amendeze fără discriminare cartiere întregi ale Bucureștiului, de-a valma, fără să țină cont de dreptate.

Acestea și multe altele, alăturate observației pertinente a lui Bacalbașa că „populația noastră este, printr-o lungă deprindere, refractară la orice măsură impusă și, trebuie s-o spun cu părere de rău, la orice muncă”, au făcut ca lecțiile de administrație predate de germani în perioada 1916-1918 să nu fie învățate de români.

CITIȚI ȘI:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoria României

100 de ani de propagandă ascund poporului nostru faptul că România a pierdut, de fapt, Primul Război Mondial. Acesta este unul dintre cazurile în...

Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial

„La 12 iulie 1943, Corpul Panzer SS a ajuns într-un marş greoi la gara Prohorovka, la 34 km dincolo de punctul iniţial de atac....

Istoria lumii

Marea epidemie de ciumă care a răvășit Rusia între 1770 și 1772, pornită de la Focșani și răspândită în tot Estul Europei, arată că,...

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate