Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: mărturia lui Pacepa. Primul lider comunist al României ar fi fost iradiat de ruși pentru că i-a evacuat pe „consilierii” sovietici din țară. Furia KGB-ului: „Semiceastnîi a făcut spume la gură. Omul de Fier e și mai furios“

Vestea morții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dictatorul comunist al României, a căzut ca un trăsnet pe 19 martie 1965. Nu se știuse ca acesta să fie bolnav de ceva, iar cu doar o săptămână înainte, la alegerile pentru Marea Adunare Națională (Parlamentul din perioada comunistă), secretarul general al PartiduluI Comunist Român nu dăduse vreun semn că ar fi suferind. Acest eveniment neașteptat, care a debusolat total conducerea statului român, a născut ulterior nenumărate speculații – multe dintre ele, plecate chiar de la vârful puterii comuniste.

Dej fusese comunistul căruia rușii i-au dat pe mână România începând cu 1944, cu misiunea de a o sovietiza după modelul conceput de Stalin și de Beria. S-a achitat de sarcină cu entuziasm și devotament. A lichidat regalitatea, intelectualitatea și generația care făcuse Marea Unire, a patronat mână-n mână cu ocupanții sovietici procesele-spectacol împotriva elitelor și, apoi, împotriva propriului partid.

În 1964, la schimbarea lui Hrușciov cu Brejnev, România a profitat de ocazie și a cerut plecarea „consilierilor” sovietici. KGB-ul a luat foc

Dar după moartea lui Stalin a început o surprinzătoare politică desprindere treptată față de Moscova. Dej era un comunist din aripa naționalistă și nu internaționalistă. Transformarea țării o făcuse pentru sine însuși, nu pentru ruși. În 1958 a obținut de la Hrușciov retragerea trupelor sovietice din țară. Pacepa scrie în cartea sa că aceasta a fost doar o diversiune pentru a câștiga încrederea Occidentului, miza fiind obținerea secretelor industriale de către Direcția de Informații Externe a Securității Statului și livrarea lor către Uniunea Sovietică. Dincolo de controverse, scoaterea armatei sovietice din România poate fi considerată un succes epocal, singular până în 1990 în Europa de Est.

În 1964, când la Moscova s-a produs un nou seism, iar Hrușciov a fost înlocuit de Brejnev, liderul comunist de la București a mai făcut un pas și a cerut retragerea „consilierilor” prin care Rusia comunistă controla, de fapt, România.

Martor ocular la acele evenimente, generalul Ion Mihai Pacepa, adjunctul Direcției de Informații Externe (DIE), avea să relateze mai târziu, în cartea sa „Moștenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare”, că această ultimă măsură avea să-i fie fatală lui Dej.

După solicitarea lui Dej, pe la București s-au perindat toți șefii serviciilor secrete rusești. „Negocierile” au constat în amenințări cu represiuni care mai de care mai înspăimântătoare

Pacepa a fugit în 1978 în Statele Unite – cea mai importantă defecțiune a unul șef de serviciu secret comunist din istoria Războiului Rece. De acolo a scris două cărți importante: „Orizonturi roșii”, în care descria structura de putere a regimului Ceaușescu și crimele acestuia atât împotriva propriului popor, cât și pe plan internațional, și „Moștenirea Kremlinului”, dedicată serviciilor de spionaj comuniste.

Momentul morții lui Dej, descris de Pacepa (care a decedat pe 14 februarie 2021, la 93 de ani, răpus de Covid), este deosebit de interesant. DIE fusese inventat de ruși după 1945 și KGB-ul n-a acceptat să renunțe la România – despre care avea percepția că-i aparține – fără luptă, spune fostul adjunct al serviciului de spionaj extrern.

Între luna octombrie 1964, când Dej a convocat ambasadorul sovietic pentru a-i cere retragerea „consilierilor”, și momentul îmbolnăvirii acestuia au trecut numai 4 luni, interval în care pe la București s-au perindat șefii KGB-ului și „Omul de Fier”, cum era poreclit Aleksandr Șelepin, fostul director al temutei agenții devenit între timp membru în Politburo, organul conducător al URSS.

După moartea bruscă a lui Dej, Ceaușescu a cerut de urgență achiziționarea din Occident a celor mai bune aparate de detectat radiațiile

După ce aceste eforturi prea puțin diplomatice de a-l face pe Dej să se răzgândească (Pacepa spune că rușii au amenințat permanent, într-o manieră brutală, cu represalii dure), șeful statului român a fost invitat la Moscova în februarie 1965. Câteva săptămâni mai târziu, după revenirea în țară, murea pe neașteptate după un cancer galopant.
La revenirea din Uniunea Sovietică, Pacepa afirmă că, atunci când l-a vizitat pe Dej, acesta se plângea de grețuri și amețeli – simptome ale bolii de iradiere. Conform generalului de Securitate, șeful statului român a bănuit că e posibil ca să-i fi făcut ceva rușii.

După decesul brusc al lui Dej, urmașul său, Nicolae Ceaușescu, a cerut de îndată să fie procurate din Occident cele mai bune aparate de detectare a radiațiilor, afirmă Pacepa. Acesta pretinde că tot Ceaușescu i-ar fi spus despre faptul că autopsia a confirmat iradierea lui Dej. Pare însă doar o înfloritură stilistică acest detaliu: general de Securitate și adjunct al DIE, Pacepa nu avea, fără îndoială, nevoie de confesiunile lui Ceaușescu pentru a afla rezultatul autopsiei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Pacepa: „Dispariția lui Dej face parte din stilul PGU de a se debarasa de o persoană incomodă. Ca o ironie a soartei, peste câțiva ani, PGU i-a instruit pe colegii săi români în tehnica utilizării iradierii radioactive pentru a provoca forme galopante de cancer unor emigranți români din Occident“

„La 14 octombrie 1964, Hrușciov a fost detronat pe neașteptate de propriul său adjunct, Leonid Brejnev. Trei zile mai târziu, Pravda(Adevărul – ziarul de propagandă al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică – n. red.) scria că Hrușciov se făcuse vinovat de acțiuni descreierate, decizii pripite, măsuri rupte de realitate, supraapreciere personală și conducere prin dictat. Dej era convins că Kremlinul era în derută și nu a vrut să scape momentul.

La 21 octombrie, el l-a convocat pe ambasadorul sovietic la București și i-a cerut să-i retragă pe consilierii PGU (Pervoe Glavnoe Upravlenie – Direcția Generală I, principala organizație de spionaj extern din URSS specializată în principal în furtul de tehnologie militară și civilă, azi rebotezatăSlujba VneșneiRazvedki Rossiiskoi Federații, adică SVR RF – n. red.) din România.

În ultimii săi ani, Dej a fost tot mai obsedat de ideea că acești ofițeri PGU pregăteau o lovitură de stat prin care să fie înlocuit cu o marionetă a Moscovei. Acum însă Dej se temea de ei mai mult decât oricând: cât fusese prim-secretar al Republicii Moldovenești, Brejnev a deportat în Siberia peste un milion de români din Basarabia și Bucovina de Nord, ducând o politică violentă de rusificare a organelor moldovenești de partid și de stat.

„Moscova a reacționat mai virulent decât oricând. Șeful KGB, generalul Semiceastnîi, i-a trimis o telegramă furioasă omologului său român, în care îi amintea cu brutalitate că România trăia sub «umbrela protectoare» sovietică și îl amenința că va regreta“

Moscova a reacționat mai virulent decât oricând. În ziua următoare, șeful KGB, generalul Vladimir Efimovici Semiceastnîi, i-a trimis o telegramă furioasă omologului său român, în care îi amintea cu brutalitate că România trăia sub «umbrela protectoare» sovietică și îl amenința că va regreta dacă nu-i va menține pe consilierii PGU pe pozițiile lor.

O telegramă similară, semnată de generalul Saharovski (șeful PGU – n. red.), a aterizat pe biroul lui Doicaru (șeful Direcției de Informații Externe – DIE –, spionajul extern al României comuniste – n. red.). În noiembrie (1964 – n. red.), Saharovski a sosit pe neașteptate la București. Apoi a apărut Semiceastnîi în persoană.

Discuțiile dintre București și Moscova în legătură cu retragerea consilierilor PGU din DIE s-au lungit până la sfârșitul lui noiembrie. «Noi am creat DIE!», a fost refrenul lui Saharovski. Potrivit lui, cererea română a stârnit un lanț de explozii atât în KGB cât și în aparatul sovietic de partid. «Semiceastnîi a făcut spume la gură», a spus Saharovski.

«E în stare să îl facă praf.» Am înțeles că «îl» însemna Dej și, încă o dată, am fost înclinat să îl cred pe Saharovski. «Omul de Fier e și mai furios», a adăugat bătrânul general, referindu-se la Aleksandr Șelepin, fostul șef al KGB, care devenise membru al Biroului Politic și secretarul Comitetului Central (al PCUS, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice – n. red.) responsabil cu forțele armate și de securitate.

În decembrie 1964, DIE a devenit primul serviciul de informații externe din cadrul Pactului de la Varșovia care se debarasa de consilierii PGU și, din câte știu, a rămas singurul până în 1989, când valul revoluționar a schimbat înfățișarea Europei de Est.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, l-am condus pe Boris Alekseevici (consilierul sovietic din DIE specializat pe probleme de spionaj industrial și economic – n. red.) la Gara de Nord. Acolo i-am întâlnit pe Alexandru Drăghici (ministrul de Interne din Guvernul de la București – n. red.) și pe Nicolae Doicaru, care își luau rămas-bun de la șeful consilierilor PGU.

„Sâmbătă, 21 februarie 1965, l-am vizitat pentru ultima oară pe Dej la reședința sa din Predeal. De-abia revenise din Moscova și se plângea de amețeli și grețuri. «M-a otrăvit KGB-ul», a spus, numai pe jumătate în glumă”

Sâmbătă, 21 februarie 1965, l-am vizitat pentru ultima oară pe Dej la reședința sa din Predeal. De-abia revenise din Moscova și, ca de obicei, era împreună cu prietenul său nedespărțit, Chivu Stoica (fost premier al României între 1958 și 1961 – n. red.). Dej s-a plâns de amețeli și grețuri.

– M-a otrăvit KGB-ul, a spus, numai pe jumătate în glumă.

– Ei l-au terminat și pe Togliatti! Asta e sigur, a sărit Chivu cu vocea lui scârțâită.

Pe vremea aceea circula insistent zvonul că liderul Partidului Comunist Italian, Palmiro Togliatti, care murise de curând, ar fi fost iradiat în timpul vacanței pe care a petrecut-o la Ialta, în august 1964. Ca și Dej, el criticase cu oarecare vehemență politica internă și externă a Uniunii Sovietice.

Dej s-a cutremurat. Să fi fost oare pentru că și-a amintit de toți acei lideri est-eurpoeni care au fost eliminați, într-un fel sau altul, de către PGU în ultimii 20 de ani?

La alegerile pentru Marea Adunare Națională, din 12 martie 1965, Dej arăta viguros și plin de viață. Peste o săptămână a murit de o formă de cancer galopant. «Asasinat de Moscova!», mi-a strecurat în ureche Nicolae Ceaușescu, câteva luni mai târziu, când mi-a ordonat să procur detectoare de radiații din Occident și să le instalez în birouri și în locuința lui. Teama pe care i-am citit-o pe față m-a convins că nu glumea. «Iradiat de PGU», mi-a explicat Ceaușescu. «S-a stabilit la autopsie.»

„Doctorul Abraham Schechter și-a exprimat acordul total cu concluzia că Dej a fost iradiat. Un an mai târziu «cădea» de la fereastra apartamentului său”

Când am antamat acest subiect cu medicul personal al lui Ceaușescu, doctorul Abraham Schechter, el și-a exprimat acordul total cu această concluzie. Un an mai târziu, doctorul a «căzut» de la fereastra apartamentului său și a murit pe caldarâm. Să fi fost întâmplător? (Abraham Schechter s-a „sinucis” în 1973, dar și moartea acestuia e controversată. Există speculații că ar fi fost racolat de Mossad, dar și că ar fi avut o aventură cu Elena Ceaușescu, nesăbuință pe care ar fi plătit-o cu viața – n. red.)

Probabil nu vom avea niciodată dovezi concrete că Dej a a fost omorât, deși dispariția sa face parte din stilul PGU de a se debarasa de o persoană incomodă. PGU considera că DIE este propriul său teren de lucru, și era normal să recurgă la violență ca să și-l păstreze. Ca o ironie a soartei, peste câțiva ani, PGU i-a instruit pe colegii săi români în tehnica utilizării iradierii radioactive pentru a provoca forme galopante de cancer unor emigranți români din Occident care desfășurau o intensă activitate anticomunistă.“

CITIȚI ȘI:

• Cum au condus politicienii și generalii România în Primul Război Mondial. „Reprezentanții la vârf ai românilor sunt insuportabili. Indivizi fără caracter. Nu-i unul într-adevăr demn să comande. Guvernul – deplorabil, sentimentul datoriei – o necunoscută“
  
• Bătălia de la Sibiu: prima înfrângere a României pe frontul din Transilvania. Cum pot duce la pieire niște generali slabi o armată vitează
  
• Chipurile diavolului: „El e Beria. Himmler al meu”. Geniul malefic din spatele lui Stalin a rafinat teroarea în URSS, a gândit exportul modelului sovietic și a făcut spionajul politică de stat
  
• Ziua în care BOR și-a trădat poporul. Cum le-a cerut Biserica Ortodoxă românilor să se predea în bătălia de la Mărășești: “Fraților, a venit sfârșitul! Puterile noastre s-au surpat!”

• Cum a ajuns România să intre în Primul Război Mondial alături de Antantă, deși era cu Puterile Centrale. Premierul Brătianu și delegații Aliaților au venit pe furiș într-o casă, au scris tratatul de mână și au plecat câte unul, pe jos
  
• 8 motive pentru care România a pierdut Primul Război Mondial. Cauzele înfrângerilor dezastruoase din 1916
  
• Bătălia de la Turtucaia: povestea “capului de pod fără pod”, examenul de Bacalaureat al prostiei și incompetenței din armata română
  
• De ce n-au învățat românii nimic din administrația nemților în cei doi ani de ocupație a țării, în Primul Război Mondial
  
• Chipurile diavolului: Regele Leopold al II-lea al Belgiei, călăul pervers și ipocrit care a ucis 10 milioane de congolezi în numele civilizației
  
• Chipurile Diavolului: Mao, monstrul chinezesc – cel mai mare criminal din istoria planetei
  
• Chipurile diavolului: Ivan cel Groaznic. Primul dintre tiranii monstruoși ai Rusiei a devenit, peste secole, „învățătorul” lui Stalin în politici de teroare, iar opricinikii – modelul pentru NKVD
  
• Chipurile diavolului: Hitler, “geniul feroce” cu “cele mai virulente sentimente de ură care au ros vreodată pieptul omenirii”
  
• Chipurile Diavolului: Stalin, cumplitul creator al lui “homo sovieticus”, omul nou
  
• Cum au apărut banii în istoria omenirii: de la sila de orz la monedele virtuale. Castelul de nisip al încrederii într-o ficțiune
  
• Cumplitul sfârșit al lui Ambrozie, Arhiepiscopul Moscovei acuzat de conspirație și linșat de popor pentru că a interzis pelerinajul religios în timpul marii epidemii de ciumă
  
• Primul genocid din istorie: cum a fost șters de pe fața pământului cel mai bogat oraș din lume
  
• Bătălia de la Kursk. Prohorovka, 12 iulie 1943 – cine a câștigat, de fapt, „cea mai mare luptă cu tancuri din istorie”
  
• 22 iunie 1941. Cursa contracronometru: a devansat Operaţiunea Barbarossa atacarea Europei de către Armata Roşie?
  
• Cum l-au furat bulgarii pe Sfântul Dumitru din Dealul Mitropoliei în 1918
  
• Doctori fugiți din spitale, bolnavi abandonați în gări, antivacciniști avant la lettre. Cum a înfruntat România tifosul în 1917
  
• De ce a ajuns Hiter la putere – drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial. Partea I (1918-1930): cum să stârnești un monstru
  
• De ce a ajuns Hiter la putere – drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial. Partea II (1931-1935): furtunoasa ascensiune a „Călugărului războinic“
  
• De ce a ajuns Hitler la putere – drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial. Partea a III-a (1935-1937): sfidarea mondială. Cum au asistat Anglia, Franța și SUA la răspândirea războiului pe trei continente
  
• Drumul Europei spre Al Doilea Război Mondial (1937-1938): München, „Pacea timpurilor noastre”. Înghițirea Austriei și Cehoslovaciei. De ce o dictatură nu poate fi oprită niciodată cu compromisuri și negocieri