În august 1933, de pe poarta fabricii Kirov, din Leningrad (Sankt Petersburg) ieșea prototipul unui tanc mediu destinat susținerii infanteriei cu foc: T-28. Deși intra la categoria (mediu), T-28 era mai greu decât orice alt tanc fabricat în lume la acea oră: avea 35 de tone. Pentru vremea sa, acest tanc era chiar o realizare deosebit de avansată.
Blindatul era conceput ca un “spărgător de fronturi”: avea foarte bune abilități de a depăși tranșee și a urca pante. Particularitatea sa neobișnuită era că fusese proiectat cu 3 turele: pe lângă cea principală, echipată cu tun scurt de calibrul 7,62 centimetri (76,2 mm) menit să distrugă forța vie a inamicului (infanteria), avea încă două turele înzestrate cu mitraliere poziționate în partea din față a caroseriei.
Tanc revoluționar pentru timpul său, echipat cu stație radio și dispozitive de produs fum, pentru camuflare
Toate tancurile erau echipate cu radio – încă o dovadă că mitul lipsei echipamentelor de comunicație pe tancurile sovietice nu are fundament.
Pe lângă stația de transmisiuni, tancul era echipat și cu dispozitive fumigene, de natură să-l mascheze.
Primele modele au avut montat, așa cum am scris mai sus, un tun de calibrul 7,62 cm cu țeavă scurtă (L/16,5). Ulterior, a fost montat un tun cu același calibru, dar o țeavă ceva mai lungă (L/26).
Marea slăbiciune a acestui tanc era însă armura. Blindajul prea subțire (până la 40 mm grosime) s-a dovedit inadecvat în confruntările cu japonezii, în Manciuria, și cu finlandezii, în debutul Războiului de Iarnă (1939).
Majoritatea tancurilor T-28 au fost abandonate de echipaje în primele săptămâni ale războiului
De aceea, sovieticii au dezvoltat rapid o nouă versiune a tancului: T-28 M, cu armură excelentă de 80 mm grosime în față și 40 mm în lateral și spate.
Această modificare i-a mărit tancului greutatea cu 4 tone, dar excelenta sa proiectare inițială și motorul foarte puternic au făcut ca mobilitatea lui T-28 M să nu fie afectată.
După această îmbunătățire, T-28 M și-a câștigat o excelentă reputație în ultima fază a războiului cu Finlanda (1940), când a contribuit masiv la străpungerea liniei Mannerheim.
În total, s-au construit aproximativ 600 de T-28. În momentul invaziei germane din 1941, Armata Roșie avea în componență peste 400 de astfel de tancuri, dar majoritatea au fost pierdute în primele 2-3 săptămâni, în general abandonate de echipajele lor.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
