Bazooka este prima armă antitanc din lume cu adevărat eficientă pusă la dispoziția infanteriștilor. Principiul după care funcționează, extrem de simplu, a revoluționat pur și simplu confruntările armate, oferindu-le chiar și luptătorilor sumar instruiți un mijloc foarte eficient de a scoate din luptă vehicule blindate altfel aproape invincibile.
În 1942, după intrarea SUA în Al Doilea Război Mondial, armata americană a declanșat căutarea unei noi arme antitanc moderne și performante pentru echiparea infanteriei.
Principiul folosit de Bazooka era șocant de simplu și de eficient, conferind pentru prima oară infanteristului șanse reale de a distruge un tanc de la distanță mare
La unul din trialuri, în care se făceau demonstrații cu puști antitanc clasice, expertul Leslie Skinner a venit însă cu un nou tip de armă care s-a dovedit pur și simplu fără rival, surclasând toate celelalte competitoare: Bazooka.
În esență, aceasta nu era nimic altceva decât o țeavă deschisă la ambele capete în care era încărcată o rachetă cu cap exploziv. Proiectilul, de calibrul 60 mm, era lansat prin intermediul unei scântei electrice, la fel cum se întâmplă cu artificiile. Tot ceea ce avea de făcut infanteristul era să se proptească bine pe picioare, să îndrepte țeava către tancul care venea spre el și să apese pe trăgaci.
Jetul propulsor al rachetei ieșea prin partea din spate a tubului lansator, ceea ce făcea ca reculul să fie foarte redus și permitea, în același timp, folosirea unei țevi de lansare cu pereți foarte subțiri. Se reducea astfel greutatea lansatorului și îi permitea soldatului care-l folosea să-l controleze mai bine.
Pe cât de simplu era întregul dispozitiv, pe atât era de revoluționar. Armata a lansat imediat o comandă fermă, botezând lansatorul cu indicativul M1. Soldații l-au apreciat în cel mai înalt grad, poreclindu-l afectuos „Bazooka”, după un instrument muzical în vogă la vremea respectivă.
Germanii au copiat Bazooka imediat și au produs propriul lansator – Panzerschreck
Bazooka a fost folosită pentru prima oară de americani în Africa de Nord, împotriva blindatelor din Afrikakorps.
Câteva dintre ele au fost capturate de germani, care le-au trimis rapid să fie studiate de propriii experți. În cel mai scurt timp, specialiștii germani dezvoltau propria lor versiune, celebrul Panzerschreck.
În 1943, americanii introduceau în luptă o nouă versiune de Bazooka: M1A1, cu un sistem îmbunătățit de țintire. În 1944 a apărut o altă îmbunătățire, Bazooka M9, la care tubul lansator se putea desface în două bucăți, ceea ce a îmbunătățit substanțial transportul și manevrarea armei.
Lansatorul Bazooka este părintele tuturor tipurilor de arme antitanc pentru infanterie folosite în zilele noastre
Pe lângă versiunea inițială de proiectil cu cap exploziv pentru penetrarea blindajului tancurilor au apărut și alte tipuri de rachete, cu încărcătură înalt explozivă sau cu fosfor, destinate luptei cu infanteria sau străpungerii buncărelor.
Până la sfârșitul războiului, Bazooka s-a produs în cantități uriașe – aproape 500.000 de bucăți de toate tipurile și variantele. Arma s-a bucurat de un succes uriaș printre combatanți.
Se poate spune, fără nicio reținere, că Bazooka stă la baza tuturor armelor de acest tip apărute ulterior, inclusiv a lansatoarelor de rachete individuale sol-sol sau sol-aer produse până în ziua de azi – cum ar fi cele Javelin, livrate de britanici armatei ucrainene.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
