“Șarja cavaleriei poloneze, înarmată cu lănci și săbii, asupra tancurilor germane” este unul dintre cele mai durabile mituri din Al Doilea Război Mondial. E greu, pentru un pasionat de istorie, să nu fi auzit povestea asta măcar o dată, ca dovadă supremă a înapoierii polonezilor în fața atacului brutal al armatelor germane înarmate până-n dinți în septembrie 1939.
La propagarea falsului au pus umărul, voluntar sau nu, inclusiv generali și politicieni celebri contemporani cu evenimentele. Winston Churchill avea să scrie în Al Doilea Război Mondial: „(…) Polonezii s-au aflat în faţa unei armate de două ori mai puternice, înşiraţi pe un perimetru lung şi fără să aibă nimic în spatele lor. Ei nu erau inferiori doar ca număr. Erau foarte mult depăşiţi în artilerie şi aveau o singură brigadă blindată care să facă faţă celor nouă brigăzi de Panzer, cum se numeau deja. Cavaleria, care număra douăsprezece brigăzi, a luptat cu vitejie împotriva tancurilor şi a maşinilor blindate, dar nu le puteau face nimic cu săbiile şi lăncile lor“.
Însuși Heinz Guderian, celebrul general german promotor al Blitzkrieg, urma să scrie în memoriile sale: “Brigada Pomorska de cavalerie poloneză, ignorând natura tancurilor noastre, le-a atacat cu lănci și săbii (…)”.
Așadar, sursele acestei scene sunt cât se poate de serioase.
Numai că toată povestea este doar o născocire a propagandei căreia i-au căzut victimă chiar și celebrele personaje citate mai sus.
Mitul omite faptul că Polonia era în mijlocul Europei și confundă curajul cu prostia
Aceste așa-zise atacuri cu lănci și săbii asupra tancurilor nu au existat niciodată – cel puțin, nu în 1939, în bătălia pentru Polonia.
Clișeu ușor de propagat și cu puternic impact vizual, întreaga scenă se destramă atunci când ne apropiem de subiect și ne informăm.
În 1939, polonezii nu erau nici pe departe atât de înapoiați așa cum ne sugerează scena de mai sus. La momentul atacului german, armata poloneză avea, într-adevăr, 12 brigăzi de cavalerie, dar acestea erau înarmate cu puști, mitraliere, tunuri antitanc. Mai mult, fiecare dintre ele avea în componență și câte o unitate de vehicule blindate (tanchete).
Aici ajungem în alt punct care contestă autenticitatea acestui clișeu: soldații polonezi erau ei înșiși familiarizați cu tehnica blindată modernă, pentru că armata lor deținea o brigadă de tancuri ușoare (7TP) și sute de tanchete (TK3) relativ performante, care aveau să le și dea mari bătăi de cap blindatelor germane în confruntări.
Polonezii trăiau, totuși, în inima Europei, și nu a Africii. Își echipau armata cu tehnică militară britanică și franceză, dezvoltaseră propriile tancuri și avioane, inventaseră niște puști antitanc foarte performante pentru acele vremuri și nu se poate vorbi despre “ignorarea naturii tancurilor”, cu care erau foarte la curent în urma numeroaselor manevre militare și simulări de luptă din anii precedenți.
Nu în ultimul rând, soldații polonezi au fost, în septembrie 1939, curajoși, nu idioți.
Toate armatele lumii aveau calvalerie în 1939. Numai că rolul acesteia se schimbase. Era folosită pe post de rezervă de infanterie mobilă
La sfârșitul anilor 1930, cavaleria armatelor europene nu mai avea demult nimic în comun că ceea ce sugerează numele acestui tip de armă. Odată cu apariția puștilor și a tunurilor, cavalcadele cu lănci și săbii și-au pierdut progresiv sensul.
Șarja cavaleriei ușoare britanice contra tunurilor rusești, în Războiul Crimeei din 1853-1856, a pus punct definitiv acestui tip de strategie.
În deceniile care au urmat, soldații călare au fost folosiți pe post de infanterie ușoară. Erau înarmați cu puști, pistoale, mitraliere, transportau și baterii de artilerie de calibru mai mic și erau folosiți pe post de trupe rapide.
Mai târziu, după apariția camioanelor, și acest rol al cailor s-a pierdut treptat.
La startul celui de-Al Doilea Război Mondial, toate armatele aveau cavalerie. Germanii, sovieticii și francezii au folosit-o în luptă. Polonezii, de asemenea.
Bătălia de la care a plecat mitul cavaleriei medievale poloneze șarjând cu lănci și săbii contra tancurilor germane
Cel mai probabil, mitul își trage rădăcinile de la o mică bătălie petrecută chiar în prima zi de război, pe 1 septembrie 1939. Steven Zaloga și Victor Madej au sintetizat destul de bine scena în cartea “Campania poloneză”, scrisă în 1991.
Regimentul 18 de lăncieri (parte din Brigada Pomorska de cavalerie) a atacat o poziție a infanteriei germane în apropierea orașului Krojanty, din Pomerania.
Operațiunea a făcut parte din bătălia mai amplă din Pădurea Tuchola.
În zorii zilei de 1 septembrie, Regimentul 76 de infanterie al armatei germane și Divizia 20 motorizată au trecut frontiera. Cavaleria poloneză a interceptat infanteria germană, angajând-o în luptă și frânându-i înaintarea spre Dantzig (Gdansk).
La ora 8 dimineața, grănicerii polonezi, după o ciocnire cu germanii, s-au retras spre râul Brda. Regimentul 18 de ulani din Pomerania acoperea ariergarda.
Mai târziu, cavaleriștii au descoperit un grup de infanteriști germani care se odihneau într-un luminiș din Pădurea Tuchola.
Colonelul Kazimierz Mastalerk i-a ordonat lui Eugeniusz Swiesciak, comandantul escadronului 1, să lanseze un atac surpriză cu două escadroane, în timp ce tanchetele TK erau ținute în rezervă.
Operațiunea a reușit, infanteriștii nemți au fost luați prin surprindere. O parte au fost uciși, ceilalți s-au risipit care-ncotro. Însă, imediat, pe câmpul de luptă au apărut vehicule blindate ușoare germane și tancuri Panzer II care au deschis focul cu mitralierele MG-34 și cu tunuri de 20 mm. Cavaleria poloneză, surprinsă la rândul ei, a fost învinsă rapid. Circa 20-25 de oameni au fost uciși, ceilalți s-au împrăștiat, galopând să se pună la adăpostul pădurii sau al dealului din apropiere. O a doua ciocnire a dus la uciderea comandantului Swiesciak și a aproximativ o treime din efective.
Operațiunea și-a atins însă scopul, pentru că forțele germane s-au oprit, iar batalionul de pușcași 1 și batalionul de gărzi naționale poloneze au reușit să se retragă netulburate. După această ciocnire, Divizia 20 de infanterie motorizată germană a luat în calcul o retragere tactică.
Cum se fabrică o minciună credibilă cu ajutorul imaginilor
Germanii au adus la fața locului corespondenți de război ai presei din țară, dar și italieni. Între timp, pe câmpul de luptă ajunseseră și tancurile. Ziariștilor li s-a spus că polonezii nebuni au șarjat contra tancurilor germane. Fotografiile făcute la fața locului, cu cadavre de cai și cavaleriști, săbii și lănci aruncate pe jos, iar lângă ele tancurile, au certificat spusele ofițerilor germani.
Unul dintre corespondenți, Indro Montanelli, a făcut restul, descriind bătălia așa cum e cunoscută azi: cavaleria poloneză rămasă în Evul Mediu s-a repezit asupra tancurilor germane cu săbii și sulițe, asemenea sălbaticilor ieșiți din junglă.
Fake-ul a fost ca la carte și vorbește de la sine despre felul în care o imagine poate distorsiona adevărul. Pozele făcute după luptă au convins o lume întreagă de veridicitatea poveștii. Nimeni nu s-a gândit că tancurile au venit după bătălie, iar că acolo se înfruntaseră inițial, de fapt, cavaleria poloneză și unități ale infanteriei germane.
Mare parte a tehnicii de luptă germane din 1939 era foarte departe de imaginea clasică fabricată de-a lungul timpului: vehicule ușoare, tanchete cu mitraliere și tancuri cu tunuri de calibru foarte mic
Dincolo de această poveste de război, merită spus că, la acea oră (dar și mult mai târziu), blindatele germane nu erau ceea ce știm din pozele de propagandă, niște coloși de zeci de tone cu blindaj gros și tunuri cu calibrul 75 și 88 de milimetri. Majoritatea zdrobitoare a forțelor mecanizate ale Wehrmachtului erau mașini blindate, tanchete (Panzer I) dotate cu mitraliere și tanchete Panzer II cu tun de 20 de milimetri.
Chiar și vârful tehnologiei germane din 1939, tancurile cehești Skoda (rebotezate Panzer 35 t și Panzer 38 t), precum și tancurile Panzer III și Panzer IV, erau destul de modeste și departe de a fi invulnerabile.
Doi ani mai târziu, în primele luni ale atacului asupra URSS, propaganda sovietică avea să mediatizeze cazul unui soldat rus care, înarmat cu un topor, s-a urcat pe un tanc german și a ucis tot echipajul. Nu știm despre ce fel de “tanc” era vorba (poate un autotun Marder, care consta dintr-un tun instalat pe șasiul unui vehicul și unde echipajul era protejat doar de un blindaj subțire în partea din față, deschis în spate și fără plafon), dar asta ne arată cât de “invulnerabilă” era tehnica de luptă germană.
Ulanii polonezi erau echipați, în 1939, cu artilerie, mitraliere, puști, mortiere și aveau în componența brigăzilor unități blindate
În ceea ce privește brigăzile de cavalerie poloneze, ele constau, în 1939, din câte 3-4 regimente care erau echipate și cu artilerie, vehicule blindate și un batalion de infanterie. Erau considerate “rezervă mobilă” și erau folosite ca infanterie rapidă, care se putea deplasa în timp scurt acolo unde era nevoie. Soldații ajungeau în zona unde urma să se dea lupta, descălecau, își lăsau caii în spatele frontului și intrau în luptă ca infanteriști. Erau echipați cu armament variat, inclusiv mitraliere, carabine, mortiere și puști antitanc. Polonia dezvoltase chiar niște modele performante de puști antitanc, care reușeau să penetreze blindaj de până la 15 mm grosime.
Pentru a înțelege ce înseamnă asta, e suficient să spunem că armura mașinilor blindate germane SD.KFZ 222 era de 7,5-15 mm, cea a tanchetelor Panzer I – de 5-12,5 mm, iar cea a tancurilor Panzer II – de 5-30 mm. Lovite unde trebuie, chiar și Panzer 35 (t) și Panzer 38 (t) puteau fi străpunse de puștile antitanc poloneze.
Brigăzile de cavalerie poloneze aveau în dotare tunuri de calibrul 75 mm, tanchete, tunuri antitanc calibrul 37 mm și tunuri antiaeriene calibrul 40 mm. Săbiile încă mai existau, dar erau apanajul ofițerilor și țineau mai degrabă de atestarea statutului lor, decât de echiparea cu armament pentru luptă. Acolo unde încă mai existau, lăncile erau folosite ca armă pentru luptele de aproape.
Pe parcursul campaniei poloneze, unitățile cavaleriei din această țară s-au dovedit deosebit de utile intervenind în repetate rânduri pentru a acoperi găuri în front sau ca unități de cercetare, avangardă și ariergardă.
În timpul campaniei din septembrie 1939 au existat numeroase acțiuni ale cavaleriei poloneze împotriva infanteriei și cavaleriei germane. Destule au avut succes
Au existat totuși, ocazional, și lupte în care cavaleria a șarjat – de cele mai multe ori cu succes, pentru că, așa cum am scris mai sus, polonezii știau la acea oră foarte bine ce se poate și ce nu, iar atacurile n-au avut loc niciodată contra tancurilor.
Jurnalele de luptă atestă câteva astfel de încleștări care aveau, probabil, să consolideze mitul.
Tot pe 1 septembrie 1939, spre după-amiază, Regimentul 19 Volhynian de ulani a atacat la Mokra soldați ai Diviziei 4 de Tancuri, provocând panică și haos. Din nou, merită făcută aici o precizare: în diviziile de tancuri germane existau doar câteva sute de vehicule pe șenile (tancuri și alte mașini). Restul erau “pe roți”. Oamenii se deplasau pe jos, cu camioanele sau cu căruțele. Atacul Regimentului 19 n-a avut loc asupra unor unități de tancuri, ci asupra unor trupe pe jos surprinse într-o poziție vulnerabilă.
În aceeași zi, în Bătălia de la Janow, s-a consemnat și prima ciocnire între cavaleriile poloneză și germană, mai precis între Regimentul 11 de ulani și un escadron de recunoaștere. Lupta a fost scurtă și ambele unități s-au retras. Tot pe 1 septembrie a existat și o altă ciocnire între cavalerii, de data asta mult mai violentă. Regimentul 19 Volhynian de Ulani a nimicit o unitate călare germană în bătălia de la Borowa Gora.
Pe 11 septembrie, în preajma localității Osuchowo, escadronul 1 al Regimentului 20 de ulani Regele Jan III Sobieski a străpuns liniile infanteriei germane. În noaptea următoare, escadronul 4 al Regimentului 11 de ulani a contribuit, printr-o șarjă surpriză, la recapturarea localității Kaluszyn.
Exemplele pot continua cu acțiuni reușite sau nu ale cavaleriei poloneze în timpul campaniei din septembrie.
Povestea de propagandă a prins atât de bine pentru că toate taberele aflate în conflict au folosit-o în propriile scopuri
Versiunea senzaționalistă a ciocnirii petrecute pe 1 septembrie, la Krojanty, a devenit atât de puternică pentru că, în final, le-a folosit tuturor.
Propaganda germană a adus-o ca argument ca să spună că polonezii au subestimat grav forța armelor Wehrmachtului.
Propaganda sovietică a dat-o ca exemplu pentru a arăta prostia și ticăloșia clasei exploatatoare poloneze, căreia nu îi păsa de oamenii muncii și de țărani, trimițându-i neînarmați contra mașinăriilor de război moderne.
Britanicii și francezii au justificat înfrângerea rapidă a polonezilor prin lipsa armelor moderne. În paralel, opinia publică a fost sensibilizată de povestea bieților polonezi, neînarmați, atacați de trupele germane înarmate până-n dinți. La acea oră, Franța și Marea Britanie declaraseră deja război Germaniei și era necesar ca opinia publică să fie convinsă de justețea cauzei.
CITIȚI ȘI:
