Nikolai Ivanovici Ejov (1895-1940) este încă unul din nesfârșitul șir de criminali odioși pe care comunismul i-a scos din mâlul omenirii pentru a-i propulsa, monstruos, în vârful lanțului trofic. Fiu al unui pădurar și al unei servitoare dintr-un oraș lituanian (originea exactă nu se știe – Veiveriai, Marijampolė sau Kaunas), Ejov a devenit șeful poliției politice a lui Stalin, postură din care a coordonat cu satisfacție și eficiență birocratică un genocid împotriva poporului rus: Marea Teroare din 1937-1938, pe parcursul căreia au fost uciși 1.000.000 de oameni și alte milioane au murit după ce au fost deportați în lagăre de muncă, în condiții inumane.
Delirul criminal comandat de Stalin a fost executat cu exces de zel de Ejov, care a impulsionat în așa măsură campania de teroare încât această perioadă petrecută de el în fruntea aparatului represiv a devenit cunoscută drept “mașina de tocat carne”.
Un „om nou” adevărat, cum doar comunismul știe să producă: fără școală, dar viclean, lipsit total de scrupule și foarte ambițios
Copilăria “piticului sângeros” a fost scurtă. După câțiva ani de școală, s-a angajat într-o fabrică. Revoluția din februarie 1917 și lovitura de stat bolșevică din 25 octombrie/7 noiembrie același an l-au găsit în chiar inima evenimentelor, capitala Sankt Petersburg. După ce comuniștii lui Lenin au preluat puterea în Rusia, Ejov s-a înrolat în Armata Roșie și a luptat în Războiul Civil contra Albilor.
S-a făcut rapid remarcat ca un bun organizator, viclean, inteligent, foarte ambițios și, mai ales, lipsit de scrupule – exact profilul căutat și favorizat în “noua eră“.
Trăsăturile sale l-au apropiat de Stalin, personaj la fel de crud, fără scrupule, inteligent și abil. Așa a ajuns, la începutul anilor 1930, să se ocupe de politica de cadre a Partidului. Ejov făcea numirile în funcții și era, de asemenea, secretar al Comitetului Central.
Din această poziție a favorizat imprimarea unei piramide inversate a valorilor specifică tuturor regimurilor comuniste. Cu cât erai mai amoral, mai supus conducerii Partidului, mai lipsit de pregătire și mai dispus să comiți atrocități, cu atât mai mari erau șansele să urci în ierarhie.
Stalin era încântat de omul său, pe care-l numea, într-un joc de cuvinte grețos, “Ejevika” (“Mura mea”).
Complexat de înălțimea sa, Ejov era plăcut de femei, dar atras de bărbați, bețiv, bolnăvicios și labil psihic
Dar, în același timp, Ejov era complexat de înălțimea sa (măsura doar 1,5 metri), labil, bolnăvicios, bețiv. Avea trăsături frumoase ale chipului, cânta la chitară și dansa, reușind să se facă plăcut femeilor, dar asta nu-l împiedica să fie bisexual și să aibă “în program” glume penibile, precum concursuri de tras pârțuri.
În 1934 a survenit un eveniment și azi controversat, asasinarea lui Serghei Kirov, colaborator apropiat al lui Stalin care însă uneltea să-i ia locul acestuia. După toate indiciile, crima n-a fost motivată politic: Kirov “se dăduse” la nevasta altuia, care se răzbunase.
Dar Stalin, fie că știa sau nu despre intențiile colaboratorului de a-i lua locul, s-a folosit de prilej pentru a-și pune în practică unul din diabolicele sale planuri, la care s-a priceput atât de bine: exterminarea tuturor dușmanilor, reali sau închipuiți, plus traumatizarea întregului popor printr-o campanie de teroare.
Așa că, pentru această misiune îngrozitoare, în 1935 l-a numit supervizor al NKVD pe omul potrivit: Nikolai Ejov.
Prima mare misiune a Piticului Sângeros: lichidarea lui Zinoviev și Kamenev. Cei doi au fost torturați și obligați să recunoască fapte imaginare în schimbul eliberării. După mărturisirile din procesul-spectacol, au fost însă executați
Precedentul șef al poliției politice, un alt criminal psihopat, Enoh Gherșevici Iagoda (cel care executase Holodomorul – uciderea prin înfometare a peste 10 milioane de locuitori din Ucraina și Caucaz), fusese luat la ochi de Stalin, iar Ejov s-a folosit de prilej pentru a-l „săpa” ca să-i ia locul. Iagoda însuși ajunsese în fruntea NKVD asasinându-l prin otrăvire lentă pe șeful său, Viaceslav Mezinski.
Prima mare misiune primită de Ejov de la Stalin a fost lichidarea vechilor ciraci, tovarăși de luptă în ilegalitate ai lui Lenin și lideri ai bolșevicilor: Grigori Evseevici Zinoviev și Lev Borisovici Kamenev – Rozenfeld.
Cunoscut și sub porecla alternativă “Piticul otrăvit” (Ejov măsura doar 1,5 metri), pe lângă cea de “Piticul sângeros”, Ejov s-a ocupat personal de procesul și de anchetarea celor doi vechi lideri bolșevici. Cruzimea metodelor folosite pe durata interogatoriilor a fost de o varietate pe care numai un psihopat o poate imagina. Terorizați și extenuați, amenințați că li se vor ucide familiile, nelăsați să doarmă, cu căldura dată la maximum în celule pe timp de vară, cei Zinoviev și Kamenev au cedat.
Ejov le-a promis că-i lasă în viață dacă recunosc fapte imaginare, de-a dreptul absurde. Cei doi s-au conformat și, în cadrul unui proces-spectacol cunoscut, prin grija propagandei, de întreaga națiune, au mărturisit tot ce li s-a cerut.
Doar că, la final, în loc să fie lăsați liberi, Kamenev și Zinoviev au fost executați. Șeful NKVD, Iagoda, a scos gloanțele din creierul lor și le-a pus într-o cutie, pe birou, ca trofee. Când avea să-i ia locul, mai târziu, Ejov le-a păstrat cu aceeași plăcere.
În septembrie 1936, conform obiceiului său, Stalin a “schimbat garda” la NKVD: l-a demis pe Iagoda și l-a numit în loc pe Ejov – Comisar al Poporului pentru Afaceri Interne.
Ejov l-a arestat și executat pe predecesorul său, apoi a instrumentat personal torturarea și masacrarea vechilor ofițeri ai Armatei Roșii, pe care Stalin nu-i putea controla
Campania de teroare orchestrată de Ejov a fost concertată, complexă și de proporții gigantice. Presa întărâta populația încurajându-i pe oameni să se toarne între ei ca spioni, teroriști, agenți ai germanilor, britanicilor sau troțkiști (fideli ai liderului bolșevic Lev Troțki, exilat de Stalin). Era o fantasmă, așa ceva neexistând, dar propaganda era necesară pentru a justifica valul arestărilor, al proceselor, al anchetelor bestiale, cu torturi inimaginabile, pentru a sili un număr uriaș de oameni să recunoască fapte pe care nu le comiseseră.
În orânduirea comunistă, unde puterea e “a poporului”, nu există milă, iar acest lucru se aplică de la vârful statului până la ultimul “om al muncii”. Criminalul Ejov l-a acuzat pe predecesorul său în fruntea NKVD, la fel de criminalul Iagoda, că ar fi încercat să-l asasineze stropindu-i perdelele cu cianură. I-a arestat pe toți ofițerii NKVD din mandatul lui Iagoda (de asemenea, toți niște bestii care comiseseră cele mai mari atrocități împotriva popoarelor aflate sub control bolșevic) și i-a împușcat.
A fost arestat și Iagoda, judecat, condamnat pentru trădare și conspirație și executat în 1938.
Ejov l-a săltat apoi, din ordinul lui Stalin, și pe Mihail Tuhacevski, mareșal și erou al Armatei Roșii, promotor al războiului modern cu tancuri. Alături de Tuhacevski au fost arestați și alți generali, mulți din vechea gardă, participanți la războiul civil din 1918-1922, asupra cărora Stalin n-avea un ascendent moral și nici control total.
În general, calitatea acestor ofițeri nu era deosebită nici în raport uman, nici profesional – adesea era vorba despre niște analfabeți bețivi, brute ridicate, la fel ca Stalin și toți ceilalți lideri comuniști, din straturile de jos ale societății, și a căror singură mare calitate era aceea de “tovarăși vechi, de nădejde”.
Dar nu asta li s-a reproșat, ci faptul că ar fi fost și ei spioni germani, agenți ai unor puteri străine, complotiști, trădători etc. Totul nu era decât o răfuială la vârful conducerii comuniste a Uniunii Sovietice.
Ejov a coordonat și supravegheat cu atenție și plăcere anchetele în care ofițerii superiori ai Armatei Roșii au fost torturați cu sălbăticie. După căderea comunismului, în arhive s-a descoperit, de exemplu, că declarația lui Tuhacevski era stropită cu sângele unui corp omenesc în mișcare.
Ejov personal a ținut să fie de față la executarea tuturor generalilor, după ce li se smulseseră declarațiile prin care recunoșteau cele mai variate crime.
Au fost executați 40.000 de ofițeri.
Cum să înnebunești și să schimbi pentru totdeauna un popor de 160 de milioane de oameni: psihoză în masă, cote de crime pe raioane, arestări în miezul nopții, execuții și deportări la întâmplare
Într-o frenezie a crimei și a terorii împotriva propriului popor – parte a strategiei de a făuri “omul nou” –, Ejov a extins vânătoarea de spioni și trădători prin toate cotloanele URSS. Le-a stabilit organelor locale NKVD cote de oameni uciși și exilați pentru fiecare raion, exact așa cum țăranilor li se puneau cote de alimente pe care trebuia să le livreze statului. „Mai bine să sufere 10 oameni nevinovați decât să scape un spion”, explica Piticul Otrăvit. Cu un cinism caracteristic personajelor ajunse la putere în comunism, Ejov remarca: “Când tai lemne, sar așchii!”.
Cotele de crime pe raioane au crescut constant, așa că, în final, s-a ajuns la uciderea a 1.000.000 din cei aproximativ 160.000.000 de locuitori ai Uniunii Sovietice. Așadar, pe timp de pace și în doar un an, conducerea comunistă a țării ucisese propriii cetățeni într-un măcel rar întâlnit chiar și în războaie.
Pe lângă cei executați, alte milioane au fost deportate în Siberia, la tot felul de șantiere megalomanice (Canale, construcții de fabrici etc). Mulți mureau pe drum, din cauza condițiilor inumane de transport. Mulți alții mureau la fața locului, în taberele de muncă, unde erau lăsați fără locuințe, unelte ca să și le poată face, mâncare, apă și îngrijire medicală.
Cei decedați în aceste condiții nu intră în statisticile care contabilizează milionul de victime de mai sus.
În 1938, URSS era deja o țară în care 160 de milioane de locuitori își pierduseră mințile, schimbați pentru totdeauna. Ejov era mâna paranoică și criminală a lui Stalin, care instaurase teroarea fără margini. Oamenii erau săltați aleator, noaptea, din case. Mașini negre circulau pe străzi, în crucea nopții, operând arestări. Nimeni nu era în siguranță. Simplul denunț al unui vecin răzbunător era îndeajuns ca să semneze condamnarea la moarte a unei familii întregi.
Nu scăpa nimeni. “Bateți, distrugeți fără să țineți cont! Mai bine prea departe decât nu îndeajuns de departe”, își îmboldea Ejov subalternii. Soțiile celor arestați erau și ele omorâte, la fel și copiii ceva mai mari. Copiii între 1 și 3 ani ai victimelor erau trimiși la orfelinate.
Toată lumea tremura literalmente de frică, iar în societate se instaurase psihoza. Aceste scene l-au inspirat pe George Orwell pentru celebra sa carte “1984”, care a consacrat termeni precum “dublu-gânditul” și scene precum supravegherea prin televizor și exercițiile de idolatrie publică la oră fixă.
În societatea sovietică de la sfârșitul anilor 1930, dușmanii închipuiți erau pretutindeni. Lumea se ferea, nu se știa niciodată dacă prieteni sau rude apropiate nu vor fi arestate în noaptea următoare, ceea ce putea atrage moartea sau deportarea tuturor celor care făceau parte din anturajul lor.
„Al doilea după Stalin.” La Ljubianka, Ejov construise camere de tortură cu podele înclinate, ca la abatoarele de vite, cu pereți antiglonț și sistem de spălare a sângelui cu jet de apă
În acest timp, puterea lui Ejov creștea. Stalin stătea în umbră, lăsându-l pe Piticul Sângeros să-i facă treaba, dar asta însemna și că notorietatea dementului din fruntea NKVD prindea aripi. Apăruseră poezii și cântece cu Ejov, idolatrizat pentru lupta sa neobosită împotriva dușmanilor poporului. Se ajunsese ca denumirile unor orașe să fie schimbate și numite după numele său.
La Ljubianka, în sediul central al NKVD din Moscova și simbolul terorii bolșevice, Ejov dăduse ordin să se construiască încăperi de tortură speciale, cu podea de beton înclinată, pereți care să oprească gloanțele și furtun pentru spălarea sângelui. Dar, exact așa cum îl caracterizase cândva un acolit, Piticul Sângeros nu știa când să se oprească. Era de o eficiență înspăimântătoare și îl luase, efectiv, valul atrocităților. Bea enorm, era permanent în mișcare, prin țară, unde tortura, omora sau aresta, nopțile și le petrecea în beciurile Ljubiankăi, unde schingiuia diverse persoane.
Piticul Sângeros și-a omorât fostele iubite, nașul și toți prietenii. Apoi a fost luat el însuși la ochi de Stalin
Totul se transformase într-un coșmar, într-un vârtej diavolesc, precum patimile condamnaților din Infernul lui Dante: Ejov, paranoic, a început să bănuiască (justificat) că Stalin urma să-l ucidă. Și-a omorât prietenii, fostele iubite și nașul. Pierduse controlul și măsura, ajunsese să se laude că, dacă vrea, îl poate aresta și pe însuși Stalin.
Dar dictatorul sovietic își făcuse treaba, noua societate sovietică fusese modelată așa cum dorise, iar Piticul Sângeros începuse să devină o povară. Spionii lui Stalin îl informau pe acesta despre delirul de putere al lui Ejov, despre faptul că acesta se lăuda că-l poate aresta chiar și pe liderul sovietic. Așa că a început o nouă operațiune de “remaniere” la vârful NKVD, în cel mai pur stil comunist.
I-a dat ordin lui Ejov să-și ucidă, unul câte unul, toți oamenii de încredere. Principalul colaborator al lui Ejov a fost adormit cu cloroform în biroul șefului său și, apoi, injectat cu otravă.
Însă Piticul Sângeros simțea că se apropie momentul scadenței și, în nebunia formidabilă la care ajunsese, a început să ordone, din proprie inițiativă, asasinarea tuturor celor care, la un proces, ar fi putut să depună mărturie împotriva lui. În doar 5 zile, 1.000 de persoane au fost ucise la ordinul său direct.
În 1938, Stalin a făcut cu Ejov exact cum făcuse cu Iagoda, în urmă cu doar câțiva ani. Dictatorul sovietic l-a promovat adjunct al NKVD pe noul său favorit, Lavrenti Beria – un personaj genial, dar la fel de diabolic precum predecesorii săi în funcție.
La foarte scurt timp după această mutare, Politburo l-a acuzat pe Ejov că nu conduce bine NKVD și că a comis erori.
După îndepărtarea sa, regimul comunist s-a străduit să îndepărteze orice semn al existenței lui Ejov. Pe cât de zgomotoase fuseseră cultul personalității și odele aduse șefului NKVD, pe atât de grabnic au fost eliminate urmele. Este celebră fotografia în care apar Stalin și Ejov, la plimbare pe malul unui râu, din care propaganda l-a șters pe Piticul Otrăvit după arestarea acestuia. Episodul a fost, de asemenea, transpus de Orwell în cartea „1984”, în celebra scenă de la Ministerul Adevărului, unde erau rescrise articolele din ziarele vechi în funcție de întorsăturile pe care le luau evenimentele.
Ejov a murit ca un vierme, în sala de execuții pe care chiar el o inventase. După ce coordonase sadic uciderea a 1.000.000 de oameni, a fost târât spre moarte în timp ce se tăvălea pe jos, urlând, implorând și plângând cu sughițuri
Ejov simțise de ceva vreme că vine acest moment și încercase o ultimă tentativă de a se salva. A încercat să divorțeze de a doua sa soție, Evghenia, o evreică frumoasă și infidelă, care deținea un salon freventat de scriitori și actori. Însă a fost zadarnic, când Ejov a căzut, a căzut și Evghenia. Femeia s-a sinucis, iar Beria i-a împușcat pe numeroșii ei amanți.
În noiembrie 1938, Ejov și-a făcut ultima apariție în public, la parada care sărbătorea Revoluția, lângă Mausoleul lui Lenin din Piața Roșie.
Pe 23 noiembrie a fost schimbat din fruntea NKVD și mutat Comisar al Poporului pentru Transporturile de Apă – funcție nesemnificativă. Nu venea însă la slujbă, așteptând să fie arestat în timp ce se îneca în alcool și făcea orgii homosexuale.
Nikolai Ejov, Piticul Sângeros care a transformase, pentru prima oară în istorie, crima în masă într-o operațiune birocratică, sistematică, industrială, impersonală, stabilind cote de asasinate și coordonând cu zel și satisfacție psihopată un genocid împotriva propriului popor, a murit ca un vierme pe 4 februarie 1940. Pe drum spre sala de execuții concepută chiar de el, s-a aruncat la podea, a plâns cu sughițuri, a implorat și s-a văitat. Călăii au fost nevoiți să-l târască până la locul unde avea să fie ucis.
CITIȚI ȘI:
