Tancul M 13/40 a fost principalul vehicul de acest fel din dotarea armatei italiene Al Doilea Război Mondial. Produs în cantități insuficiente, cu performanțe rezonabile la început, dar depășit ulterior, M 13/40 – la rândul lui, versiune îmbunătățită a unui alt tanc extrem de prost, M 11/39 – este simbolul și emblema gradului de nepregătire al Italiei la intrarea în război.
Acest lucru nu este, de fapt, chiar surprinzător. Mussolini i-a și spus, dealtfel, aliatului său Hitler, în 1939, înainte de atacarea Poloniei, că Italia nu va fi gata de luptă înainte de 1942.
Cu tunul său de calibrul 47 mm, copiat după un tun antitanc german, M 13/40 avea în 1940-1941 performanțe superioare majorității blindatelor engleze
În 1939, industria italiană a furnizat armatei tancul M 11/39 – un eșec total. Greoi, cu o cutie de viteze neperformantă și tun de calibrul 37 mm montat în corpul tancului și nu în turela rotativă, M 11/39 a fost produs în mai puțin de 100 de bucăți, fiind evident imediat că nu poate fi o soluție. Toate au fost pierdute, dealtfel, în primele luni ale luptelor din Africa de Nord.
Așa că s-a trecut la modificări și succesorul său, M 13/40, a ieșit ceva mai bun. S-a montat un nou tun, de calibrul 47 mm, copiat după tunul antitanc german de 47 mm. S-a îmbunătățit blindajul și s-a instalat o nouă cutie de viteze, mult mai bună.
La momentul lansării sale în producție, M 13/40 nu era mai prejos decât inamicii săi de pe câmpurile de luptă, dar nici nu se poate spune că era vreun reper de performanță și eficacitate. Mai degrabă era un tanc mediu ca nivel tehnologic.
Britanicii au refolosit fiecare M 13/40 pe care au reușit să-l captureze și dispuneau, la un moment dat, de 100 de bucăți simultan
În 1941, când a intrat în bătăliile din Africa de Nord, M 13/40 era însă mai bun decât majoritatea tancurilor britanice, cu un tun capabil să străpungă blindajul acestora (cu excepția tancului Matilda II) și cu o bătaie mai lungă decât cea a tunului de calibrul 40 mm montat pe Matilda II, Cruiser Mark I A9, Crusader și Valentine.
Elocvent este faptul că britanicii au refolosit în Africa de Nord fiecare M 13/40 pe care au reușit să-l captureze, la un moment dat având în serviciu, simultan, 100 de astfel de tancuri italiene!
De-a lungul războiului, italienii au operat câteva mici modificări, lansând versiunile M 14/41, cu un motor mai puternic (145 cai putere), și M 15/42, cu un blindaj mai gros.
În total, Italia a produs circa 2.000 de tancuri din seria M 13/40, precum și o serie de tunuri de asalt montate pe șasiul acestui blindat.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
CITIȚI ȘI:
