Chi-Ha 97 a fost tancul mediu standard al armatei japoneze în Al Doilea Război Mondial, însă, la fel ca și la alte categorii de arme, acest blindat s-a dovedit net inferior vehiculelor similare dezvoltate de celelalte mari puteri. Includerea modelului Chi-Ha 97 în categoria tancurilor medii s-a făcut pentru că a fost folosit ca atare și pentru că avea tun de calibrul 57 mm (în primă fază) și de 47 mm (după 1942). Dar parametrii săi (greutate, blindaj, motor) corespundeau tancurilor ușoare din SUA, URSS, Germania și Marea Britanie. Până la urmă, deși mai bun decât celelalte tancuri japoneze, și Chi-Ha model 97 s-a dovedit necompetitiv.
Decizia de a produce un nou tanc mediu standard pentru armată a fost luată de Japonia după ce, încă din 1936, a devenit absolut evident că modelul 89 Otsu nu făcea față cerințelor și era depășit de toate celelalte tancuri cu care se confrunta.
Turelă de doi oameni, cutie de viteze bună, dar tun inadecvat și un blindaj total impropriu
Concursul pentru un nou tanc mediu a fost câștigat de Mitsubishi, al cărui model a intrat în producție nu doar la fabricile acestei companii, ci și la altele, începând cu 1938.
Modelul 97 Chi-Ha avea mai multe caracteristici moderne, inclusiv o dispunere eficientă a echipajului. Șoferul și mitraliorul ocupau partea din față a tancului, în timp ce comandantul și tunarul stăteau în turela concepută să găzduiască doi oameni.
Cutia de viteze era bine concepută, fiind apreciată de tanchiști.
Dar și modelul 97 Chi-Ha fusese conceput, la fel ca și celelalte tancuri japoneze, în ideea de a susține cu foc infanteria. Tunul său de calibrul 57 mm avea o țeavă scurtă și era ineficient în lupta cu alte tancuri. Blindajul era mult prea subțire, oferind protecție, cel mult, împotriva gloanțelor.
Făcut praf de BT-urile sovietice în 1939, modelul 97 Chi-Ha a fost echipat cu un nou tun antitanc, dar nici așa nu s-a putut compara cu adversarii
Toate aceste slăbiciuni ale tancului japonez modelul 97 Chi-Ha au ieșit la iveală în 1939, când au avut loc celebrele “incidente de frontieră” cu armata sovietică. Tancurile BT sovietice s-au dovedit net superioare la toate capitolele.
De aceea, japonezii au luat decizia de a încerca să îmbunătățească acest tanc. Așa că s-a produs versiunea specială, modelul 97 Shinhoto Chi-Ha, cu destinația precisă de a lupta contra altor tancuri. 97 Shinhoto Chi-Ha avea un tun antitanc cu țeavă lungă, calibrul 47 mm și o bună capacitate de penetrare a blindajului, dar a intrat în producție târziu, abia în 1942. Chiar și așa, însă, Chi-Ha nu s-a putut măsura cu tancurile americane și sovietice întâlnite în ultima fază a războiului.
Șasiul tancului model 97 Chi-Ha s-a dovedit versatil. Japonezii au produs pe această platformă poduri mobile, dar și tunuri autopropulsate de diverse calibre (până la 150 mm).
Până la final, Japonia a fabricat 2.208 tancuri model 97 Chi-Ha.
Sursa primară a informațiilor: Weapons of World War II, de Alexander Ludeke.
