Panzer II a fost primul tanc cu tun produs de Germania după reluarea înarmării. La fel ca și Panzer I, acest blindat ușor a fost conceput inițial ca o soluție provizorie până când aveau să fie gata adevăratele vehicule de luptă pentru armata germană, Panzer III și Panzer IV.
Cu toate acestea, din cauza faptului că Germania nu a fost pregătită până la startul războiului, Panzer II a ajuns – ca și Panzer I – să fie folosit din plin în campania poloneză, în cea franceză și chiar în cea sovietică.
Nume de cod: „Landwirtschaftlicher Schlepper 100“
Pentru a păstra secretul asupra planurilor de reînarmare, proiectul noului tanc a fost botezat inițial „Landwirtschaftlicher Schlepper 100“ („Tractor agricol 100”). Uzinele Krupp, Henschel și MAN au pus pe masa guvernului proiecte ale unor tancuri de 9 tone. Armata a optat pentru oferta celor de la MAN, iar primele tancuri au ieșit pe poarta liniilor de asamblare în 1935.
Primele versiuni ale Pz. II au fost produse în cantități mici și aveau șasiuri cu 6 roți mici.
În final, când s-a produs prima versiune în cantități semnificative – Pz. II Ausf. A –, s-a trecut la 5 roți medii.
Această formulă a fost folosită ulterior și pentru versiunile B, C și F – diferența dintre ele constând doar în tipul de blindaj folosit.
Germania a încercat suspensia de tip Christie (folosită extensiv de sovietici), cu 4 roți mari și un motor mai puternic pe tipurile D și E ale Panzer II. Aceste modele erau capabile să dezvolte viteze de până la 55 de kilometri/oră și au fost gândite ca vehicule de luptă rapide.
Un tanc fără utilitate reală pe câmpul de luptă, al cărui tun de 20 de milimetri trăgea cu proiectile de 145 de grame
În ciuda faptului că era un tanc bine gândit și echilibrat, Panzer II n-a fost nicio clipă o soluție adecvată pentru front din cauza armurii și a armamentului necompetitive. Germania le-a folosit însă în disperare de cauză.
Cu tunul său de numai 20 de milimetri (calibru întâlnit mai degrabă la tunurile de avion și nu la vehicule de luptă), Panzer II nu era, în principiu, de niciun folos în luptele cu alte tancuri. Proiectilele trase de acest tun aveau 120-145 de grame, cu 4-15 grame de substanță explozivă.
Pe câmpul de luptă s-a demonstrat că acest tun nu era foarte util nici împotriva infanteriei. „Nimicirea forței vii a inamicului” era posibilă doar prin ochire directă, efectul brizant al proiectilului fiind neglijabil.
Cu toate acestea, tancurile Panzer II au reprezentat, alături de tanchetele Panzer I, o treime din forța blindată cu care Germania a invadat URSS pe 22 iunie 1941: 1.081 dintre cele 3.266 de tancuri cuprinse în cele 4 grupuri de armate constituite inițial.
Reconvertit în tun anti-tanc Marder și artilerie mobilă Wespe
După 1941, tancul a fost retras din prima linie. A rămas cu trupele doar în rolul de vehicul de recunoaștere. Pz. II Ausf. L a fost construit special în acest scop, dar s-au produs numai câteva.
S-au mai convertit sau fabricat câteva exemplare ca tancuri aruncătoare de flăcări sau tancuri submersibile, în vederea proiectatei invazii a Marii Britanii.
Până la urmă, cea mai de succes întrebuințare pentru aceste tancuri ușoare a venit după convertirea lor în autotunuri anti-tanc Marder sau în artilerie mobilă Wespe. Pentru asta, le-a fost înlăturată turela, modificată carcasa și înlocuită cu o suprastructură pe care fie s-a plasat un tun de câmp de 10,5 centimetri, fie un tun anti-tanc de 75 de milimetri.
În total, s-au produs aproape 2.000 astfel de tancuri.
CITIȚI ȘI:
