Japonia și Uniunea Sovietică au fost primele puteri care, după Primul Război Mondial, au reluat cursa înarmărilor. Direcțiile în care au apucat însă cele două țări au fost diferite.
Constrânsă de specificul situației și obiectivele sale, armata japoneză a comandat, începând cu 1928, o serie de tancuri amfibii. Niponii aveau nevoie de vehicule blindate care să poată fi transportate și debarcate pe insule.
În 1940, programul a fost preluat de Marină. S-au dezvoltat și produs o serie de vehicule amfibii, dintre care Modelul 2 Ka-Mi a fost produs în cele mai mari cantități.
Tancul Ka-Mi Model 2 a intrat în dotarea trupelor în 1942, Ka-Mi Model 92 împărtășind multe dintre componentele unui alt tanc, Modelul 95, dar echipat cu un nou tip de turelă etanșă.
Proprietatea tancului de a pluti pe apă provenea de la două mari pontoane atașate în fața și în spatele vehiculului, care se detașau după ce acesta ajungea pe uscat.
În apă, tancul Ka-Mi Model 92 era propulsat de două elice și condus prin intermediul a două cârme manevrate de comandantul vehicului, din interiorul turelei.
Aceste tancuri s-au dovedit ideale pentru atacurile lansate de japonezi asupra unor mici insule și atoluri – așa cum sunt cu miile în Pacific. Inițial, au avut un succes major.
Dar când Japonia a fost nevoită să treacă la defensivă în fața contraatacului american, iar în scenă au apărut tancurile SUA, aceste vehicule au devenit inutile. Ka-Mi Model 2 n-a avut nicio șansă în fața blindatelor produse de industria și tehnologia net superioare ale americanilor.
În total, japonezii au produs 184 de tancuri Ka-Mi Model 2.
CITIȚI ȘI:
