Este greu de vorbit despre Iisus Hristos astfel încât, indiferent ce ai spune, să nu te injure o parte consistentă a auditoriului. Religia a fost dintotdeauna, și va rămâne probabil pe vecie așa, un subiect foarte sensibil în primul rând pentru că fiecare o înțelege și se raportează la ea în felul său absolut personal. Parafrazând melodia unei trupe celebre, toți avem un “Personal Jesus”, indiferent dacă o recunoaștem sau nu.
Pentru a reduce pe cât posibil speculațiile și divagațiile, în rândurile de mai jos am încercat să rămân cât mai aproape de lucrurile certe care se știu despre Fiul Omului, cel care ține pe umerii săi lumea, asemenea lui Atlas, chiar și la două milenii după dispariția fizică.
Iisus s-a născut, de fapt, cu 4 ani înainte de ceea ce e cunoscut azi drept anul 1 După Hristos. Nu e clar dacă și câți frați și surori a avut
Iisus Hristos, evreul născut în Bethleem – localitate din Israelul de astăzi –, este întemeietorul religiei creștine, cea mai puternică și mai influentă din istoria lumii. Discipolii săi au crezut că este Mesia, fiul și trimisul lui Dumnezeu.
S-a născut, după toate aparențele, cu 4 ani înaintea variantei care a despărțit la un moment dat calendarul în “Înainte de Hristos” și “După Hristos”. Așadar, Iisus s-ar fi născut de fapt, spun cercetătorii, în anul 4 Înainte de Hristos (Î.H.) și a murit la 34 de ani, adică în anul 30 D.H.
Iisus Nazariteanul și-a dus viața în Iudeea și Galileea, atunci aflate sub stăpânirea atotputernicului Imperiu Roman și administrate de dinastia Irozilor. În cea mai mare parte a scurtei sale vieți, Iisus a fost tâmplar, la fel ca și tatăl său, Iosif. Nu e clar nici azi dacă și câți frați și surori a mai avut.
Cu toate că povestea nașterii lui Iisus este arhicunoscută, nici relatările din Evangheliile Noului Testament relativ la concepția sa imaculată nu sunt întru totul concordante.
Cert este că Maria, mama lui Iisus, l-a născut în orașul Bethleem, în timpul unui recensământ făcut în anul în care a murit Irod cel Mare, rege al iudeilor. Cum acesta a murit în anul 4 Î.H., rezultă, deci, că și Iisus s-a născut în anul 4 Î.H.
Se spune că, la nașterea sa, grupuri de pelerini, păstori și chiar niște magi veniți din Răsărit au trecut ca să-l vadă.
Perioada în care Iisus a propovăduit a fost una scurtă: 1-3 ani. Până atunci, fusese tâmplar, la fel ca și tatăl său, Iosif
Iisus a fost circumcis în Templul de la Ierusalim, la fel ca toți evreii, iar pentru a fi binecuvântat de Dumnezeu a fost jertfit un porumbel. A fost un copil și un tânăr inteligent, iar apoi a îmbrățișat meseria tatălui său, tâmplăria.
Perioada care l-a propulsat în istoria umanității a fost, de fapt, destul de scurtă: 1-3 ani. La un moment dat, Iisus s-a dus la vărul său, Ioan Botezătorul, un profet care propovăduia venirea lui Mesia, și a fost botezat de acesta în apa râului Iordan. Apoi, la scurt timp, a început să predice.
A început să umble prin zonele locuite de evrei și să anunțe pretutindeni venirea Împărăției lui Dumnezeu, cerându-le tuturor să-și schimbe modul de a trăi, să fie smeriți, cinstiți, să-și iubească semenii, să respingă răul și să caute să binele, liniștea și echilibrul.
În Galileea și Iudeea s-a dus repede vestea despre vindecătorul care lecuia oamenii de boli și exorciza demonii
Se spune că, în peregrinările sale, Iisus lecuia bolnavii și făcea minuni. Și-a dobândit renumele de vindecător. Conform Evangheliilor, Iisus însănătoșea oamenii, de obicei, punându-le mâinile pe cap. Ar fi vindecat persoane bolnave de lepră și sângerare, ar fi făcut orbi să vadă, surzi să audă și muți să vorbească, ar fi pus pe picioare oameni paralizați și chiar l-a înviat din morți pe Lazăr.
I se dusese faima lui Iisus și pentru puterea sa de a exorciza demonii. Umbla prin sinagogi, unde îi făcea bine pe oameni. Indiferent că ar fi fost vorba de suferințe fizice sau de altă natură, dacă persoanele respective chiar ar fi fost posedate sau doar cu afecțiuni psihice, cert este că Iisus le vindeca – potrivit relatărilor consemnate ulterior.
Vestea despre faptele lui Iisus s-a răspândit cu iuțeală, iar numărul oamenilor care-l ascultau și-i dădeau crezare creștea văzând cu ochii.
Minunile făcute i-au mărit faima, iar oamenii au început să-l asculte mai cu atenție când propovăduia Apocalipsa și apropierea Zilei Judecății
Predicatorul nu se oprea doar la a vindeca oamenii. O mulțime de alte minuni i-au sporit faima și credibilitatea. A ajuns pe un munte unde a înmulțit câțiva pești și niște pâini atât de tare încât au putut hrăni un număr foarte mare de persoane. A mers pe apă sub ochii discipolilor săi și, la o nuntă, a transformat apa în vin.
Predicile lui Iisus aveau un fir roșu: Apocalipsa și Ziua Judecății se apropie, va veni Împărăția lui Dumnezeu, iar atunci vor învia morții și doar cei care credeau în el urmau să trăiască veșnic.
I-a îndemnat pe oameni să-și împartă avutul și să trăiască în modestie, spunând că sărăcia este o virtute. Le spunea tuturor că a fost trimis pe Pământ pentru a-i ajuta pe oameni să se îndrepte, petrecându-și timpul printre săraci și păcătoși.
Le-a cerut tuturor să renunțe la ură și la răzbunare, îndemându-i să-și ierte dușmanii și să trăiască în curățenie morală și iubindu-l pe Dumnezeu.
Evangheliile nu concordă în ceea ce privește expresia folosită de Iisus. În unele se afirmă că s-ar fi considerat Mesia sau Hristos. În altele se menționează însă că și-ar fi spus “Fiul Omului”.
Cum s-a ajuns ca Iisus să fie condamnat la moarte. Incidentul din Templu i-a ostilizat pe preoții evreilor. Romanii le erau deja ostili numeroșilor auto-proclamați profeți și Mesia care bântuiau Galileea și Iudeea în acele vremuri
Popularitatea sa, mesajul apocaliptic și unele acte prin care a sfidat aristocrația religioasă iudee l-au făcut însă un inamic pentru stăpânire, iar acest lucru i-a fost fatal.
În acele vremuri, teritoriile ocupate de evrei erau deja de mult timp scena unei succesiuni aproape neîntrerupte de auto-proclamați profeți și de persoane care apăreau periodic pretinzând că sunt Mesia. Romanii n-aveau nevoie de așa ceva și, de obicei, îi lichidau pe acești evrei priviți ca fanatici religioși.
Iisus era nu doar inteligent, dar erudit. El cunoștea bine profețiile și mai știa că un profet trebuie să trăiască și, mai ales, să moară la Ierusalim.
Iar Iisus a avut parte, în primăvara anului 30 D.H., de o intrare spectaculoasă în oraș. Călare pe un măgar, a fost ovaționat de mulțime. Apoi, s-a făcut remarcat și de aristocrația religioasă când a mers în Templu și a răsturnat mesele unde se făcea comerț, iar perceptorii încasau taxele și vindeau porumbei pentru jertfe.
Prefectul roman al orașului, Pilat din Pont, tocmai înăbușise o răscoală și, în mod clar, incidentul n-a scăpat neobservat. La rândul lor, conducătorii preoțimii s-au înfuriat. Așa că Pilat s-a pus de acord cu Marele Preot Caiafa să scape de noul profet care tulbura apele și propovăduia Apocalipsa.
Trădarea lui Iuda, acuzația lui Caiafa, condamnarea pronunțată de Pilat din Pont și răstignirea după chinuri cumplite
Unul dintre ucenicii lui Iisus, Iuda Iscarioteanul, a acceptat o mită ca să-l trădeze. Se pare că Iisus a știut, a presimțit sau a bănuit cumva ceea ce avea să urmeze, așa că și-a convocat discipolii la o ultimă masă – Cina cea de Taină. A mâncat și a băut împreună cu aceștia, apoi le-a dat întâlnire pe Muntele Măslinilor, ca să se roage.
Dar aici îl așteptau soldații romani avertizați de Iuda. Acesta din urmă l-a identificat pe Iisus în Grădina Ghetsimani, iar soldații l-au capturat și dus în fața Marelui Preot. Caiafa l-a acuzat pe Iisus de blasfemie, iar Pilat din Pont l-a condamnat la moarte.
Iisus a trăit chinuri cumplite până când a fost ucis. A fost biciuit, în cârcă i s-a pus o cruce grea, pe care s-o ducă pe străzile Ierusalimului. Pe frunte i s-a pus o coroană de spini, în bătaie de joc. Apoi a fost răstignit alături de doi tâlhari, în afara orașului.
Povestea nu s-a terminat aici – de fapt, abia de acum începe istoria creștinismului. După moartea lui Iisus, la 3 zile distanță, în Ierusalim au apărut primele zvonuri că ar fi fost văzut în viață. Se spune că oamenii veniți la grota unde fusese depus au găsit piatra de mormânt dată la o parte, iar încăperea – goală.
În schimb, Iisus li s-ar fi arătat în perioada următoare mai multor apropiați și rude, apoi s-a înălțat la Cer.
Discipolii săi s-au risipit în cele 4 zări, pentru a-i duce la îndeplinire cerința de a răspândi învățăturile sale. Așa s-a născut creștinismul.
Iisus n-a lăsat nimic scris. Evangheliile au început să fie scrise la 40 de ani după moartea sa, iar indiciile arată că Fiul Omului nu s-a gândit că urma să pună bazele unei noi religii
În mod interesant, această religie universală construită în jurul ideilor de dragoste, bunătate, cinste și cumpătare a căpătat contur decenii după moartea lui Iisus. Acesta n-a lăsat posterității nimic scris. Evangheliile au fost redactate mult mai târziu – cele mai timpurii, la circa 40 de ani după dispariția lui Iisus. În mod evident, fiind scrise de alte persoane și la o distanță așa mare de evenimente, trebuie privite cu doza necesară de precauție.
Momentul în are filosofia lui Iisus a “explodat” la propriu în lume a fost posibil în urma unei catastrofe: distrugerea Templului evreiesc de la Ierusalim de către romani, în anul 70 D.H. Până atunci, ca toți ceilalți evrei, și secta creștinor și membrii familiei lui Iisus se rugaseră în Templu. Distrugerea sa și urgia pornită de romani în Iudeea au dus la împrăștierea creștinilor în toată lumea, moment din care și noua religie a ajuns la alte popoare. Tot atunci, creștinismul s-a transformat dintr-o sectă evreiască în religie îmbrățișată și de oameni din alte seminții.
Toate indiciile arată că, deși s-a considerat Fiul Omului și poate chiar Mesia, Iisus nu s-a gândit, în timpul vieții sale, că este întemeietorul unei noi religii, ci mai degrabă un profet evreu.
Sfântul Pavel a fost cel care a transformat creștinismul dintr-o sectă evreiască într-o religie mondială, mutând accentul pe sacrificiul lui Iisus pentru semenii săi și având ideea de a răspândi învățăturile și între celelalte neamuri
Abia convertirea unui evreu pe nume Saul din Tars, cunoscut ulterior sub numele de Sfântul Pavel, avea să fie evenimentul decisiv în transformarea creștinismului dintr-o sectă îmbrățișată de un grup restrâns într-o religie mondială.
Sfântul Pavel a mutat accentul de pe învățăturile lui Iisus pe crucificarea sa, pe Înviere și pe ideea de sacrificiu suprem făcut pentru a mântui umanitatea. Fiul Omului s-a jertfit pe sine pentru a lua asupra sa păcatele celorlalți – dovada supremă a bunătății și a altruismului, aceasta a devenit esența creștinismului, odată cu Sfântul Pavel.
Apoi, Sfântul Pavel a avut ideea de a converti la creștinism celelalte neamuri, în loc să se concentreze doar asupra evreilor. De aici încolo, istoria și-a urmat cursul știut.
După ce credința în Iisus și învățăturile sale s-au răspândit, pentru creștini au urmat secole foarte grele, de persecuții și teroare. Noua religie a rezistat însă și s-a extins. În cele din urmă, a cuprins întregul Imperiu Roman, împărații neavând încotro și legalizând-o. În timp, Biserica Creștină a devenit principala forță religioasă din Europa.
Cheia acestui succes milenar o reprezintă nucleul de valori propovăduit de Iisus: dragostea față de semeni, bunătatea, cumpătarea, modestia, pacea. Din sâmburele filosofiei lui Iisus s-a născut însăși civilizația occidentală, o simbioză iudeo-creștină care a favorizat dezvoltarea societății, cultura, cunoașterea, progresul până la nivelul de azi.
Creștinismul reprezintă azi însăși esența societății europene. Idealurile sale fac parte integrantă din ceea ce numim azi valorile civilizației occidentale
Aplicată fiind de oameni, uneori filosofia creștină a folosit ca instrument și justificare pentru crime, violențe, restricții și abuzuri. Însă, în ansamblu, tocmai valorile și idealurile creștinismului au ajutat la renașterea Europei după prăbușirea Imperiului Roman de Apus și interregnul de sute de ani care a urmat.
Perioada de crunt regres și prăbușire în barbarie a continentului a fost traversată de sâmburii cunoașterii antice la adăpostul mănăstirilor și al bisericilor, care au păstrat tainele științelor, ale scrisului și cititului. Pe lângă ele au început să se înființeze mai apoi universitățile, iar lumina cunoașterii s-a răspândit din nou în Europa.
Azi, filosofia iudeo-creștină, la care Iisus a avut contribuția sa foarte importantă, stă la baza societății occidentale – chiar dacă o parte din aceasta contestă și încearcă să-și facă uitată originea. Idealurile proclamate de curentele politice, programul guvernanților, spiritul Justiției, morala, arta, arhitectura, muzica și literatura – toate își trag seva din cei unul, poate trei ani în care Iisus și-a răspândit ideile în Iudeea acum două milenii.
CITIȚI ȘI:
