Dacă s-ar fi născut în Uniunea Sovietică sau în China, Pol Pot (1925-1998) ar fi “tras”, cu siguranță, la recordul mondial al crimelor avute pe conștiință de un singur om. Dar așa, numai cu mica țară a Cambodgiei pe mână, acest comunist dement și fanatic a trebuit să se mulțumească “doar” cu o “bagatelă” de 2 până la 5 milioane de oameni – jumătate din locuitorii acestor ținuturi transformate în iad.
Numele real al unuia dintre cei mai mari criminali ai istoriei este Saloth Sar – Pol Pot fiind pseudonimul, numele “de scenă” luat abia în 1963, după ce se făcuse revoluționar. La fel ca și ceilalți lideri comuniști care aveau să-și distrugă propriile popoare experimentând sistemul comunist, și Pol Pot a venit pe lume exact în genul de familie pe care avea să-l distrugă. S-a născut pe 19 mai 1925, fiind fiul unui țăran înstărit din Cambodgia.
Neamul său era chiar în anturajul familiei regale a acestui stat înapoiat din Asia de Sud-Est. Prin urmare, nu e de mirare că, la 6 ani, micuțul Saloth Sar, viitor Pol Pot, a ajuns în capitala Phnom Penh. Fratele său, funcționar la palat, s-a ocupat ca să primească o educație bună la școli catolice și franceze.
La 24 de ani a ajuns, cu o bursă, la Paris. Singurul lucru care s-a lipit de Pol Pot au fost ideile comuniste: la facultate a picat examenele și a trebuit să se întoarcă în Cambodgia
După Al Doilea Război Mondial, la 24 de ani, Pol Pot a ajuns și la Paris, cu o bursă, studiind electronica.
Acolo, însă, tânărul cambodgian a dat cu nasul de marxism. A intrat în Partidul Comunist Francez, frecventând un anturaj dubios, din care mai făceau parte și alți studenți cambodgieni atrași de mirajul marxismului.
Dar comunismul a fost cam singurul lucru care s-a lipit de Pol Pot la Paris. La facultate, el a picat examenele și a fost nevoit să se întoarcă acasă cu coada între picioare.
Prin 1963, Pol Pot a început să se implice tot mai energic în mișcarea revoluționară comunistă. Ajunge în foarte scurt timp președintele Partidului Muncitoresc din Kampuchea – Khmerii Roșii, formațiunea comunistă a Cambodgiei.
Khmerii Roșii luptau, radicalizați, cu regimul prințului Norodom Sihanouk, care se afla la putere în acel moment. Momentul era prielnic. Prințul, cândva regele țării, patrona un sistem profund corupt, care din 1953, de când Cambodgia își câștigase independența față de Franța, nu făcuse altceva decât să-și vadă de prosperitatea lui și a propriei familii. Populația îl ura.
Vizita în China lui Mao a fost fatală. Fascinat de Revoluția Culturală a dictatorului comunist chinez, Pol Pot s-a gândit că ar merge să facă și la el în țară o utopie agrară
Pol Pot a fost dibaci. A intrat în legături cu Vietnamul comunist și cu China lui Mao, pe care a vizitat-o în 1966.
La fel ca și Ceaușescu (care avea să se întoarcă din China și Coreea de Nord, în 1971, fascinat de puterea faraonică a dictatorilor comuniști și de cultul personalității dement practicat acolo), și Pol Pot a fost puternic marcat de ce a văzut în China.
Revoluția Culturală a lui Mao, în special, o „cancel culture” pe stil comunist, cu distrugerea vestigiilor și valorilor trecutului, persecutarea intelectualității și spălarea creierelor tinerei generații, a avut un impact masiv asupra lui Pol Pot, căruia i-a dat idei.
Lucrurile au început apoi să se lege, în viața acestui revoluționar cu aere de intelectual ratat, într-un mod care avea să se dovedească tragic pentru națiunea sa.
Pol Pot a petrecut anul 1967 departe de civilizație. A stat într-un trib din munți Cambodgiei și, văzând cât de simplu trăiesc țăranii, departe de orice confort și influență a orașului și a civilizației moderne, a ajuns la concluzia că aceasta trebuie să fie societatea ideală către care trebuie să tindă omenirea.
În 1968, Khmerii Roșii au pornit răscoala. Susținuți de China (Mao avea să fie nu doar mentorul, ci și cel mai important aliat al lui Pol Pot), au reușit să ocupe zona muntoasă a țării dinspre Vietnam.
A fost momentul în care Statele Unite au comis o eroare majoră. Considerând că Vietnamul comunist va fi ajutat de frații de doctrină din Cambodgia, americanii au început să bombardeze țara, ostilizând rapid populația care, prin ricoșeu, a fost aruncată în brațele Khmerilor Roșii.
După ce a ajuns la putere, în 1975, Pol Pot a declarat „Anul Zero” al erei comuniste în Cambodgia, a desființat banii și ziarele, a expulzat străinii și a dat ordin să înceapă genocidul
În 1970, regimul corupt și inept al prințului Norodom Sihanouk a fost răsturnat într-o lovitură de stat a unei junte de extremă dreapta.
În acest timp, Khmerii Roșii continuau să își extindă influența și să câștige tot mai mult priză la popor.
În scurt timp, comuniștii cambodgieni puseseră stăpânire pe satele țării – adică pe majoritatea teritoriului.
În 1975, pe 17 aprilie, a căzut, în final, și capitala Phnom Penh, după ce trupele guvernamentale nemulțumite s-au predat.
Asupra Cambodgiei s-a abătut imediat și fulgerător, la propriu, Iadul. În oraș au intrat soldații Khmerilor Roșii – adesea, niște copii fanatizați, înarmați. S-au pornit asasinatele, abuzurile, execuțiile sumare, deportările. Oamenii erau amenințați, sau chiar împușcați, pe stradă sau în micile lor afaceri, buticuri de cartier, ateliere sau restaurante.
Adesea, viața unui întreg grup de adulți stătea în degetul și capriciul unui copil de 13-14 ani dintre cei fanatizați și intrați acum biruitori, în orașele Cambodgiei, să instaleze comunismul.
Pol Pot conducea discreționar, cu o mică gașcă de complici. A declarat anul 1975 „Anul zero” și a dat ordin ca țara să fie “eliberată” de tot ceea ce nu era comunist. Ca într-o tornadă a nebuniei, a delirului tradiționalist, s-a pornit, de fapt, asaltul asupra a tot ceea ce însemna civilizație și progres.
Străinii au fost expulzați. Ziarele au fost scoase în afara legii.
Au început execuțiile. Un număr uriaș de oameni au fost împușcați, sub acuzația că avuseseră legături cu vechiul regim. Inclusiv toți liderii religioși, indiferent de confesiune, au fost uciși.
Dimensiunile la care s-a împins teroarea și crima regimului comunist în Cambodgia acelor ani nu pot fi înțelese pe deplin de un om din epoca noastră, deși ne despart numai 45 de ani de tragedie. În Cambodgia au fost uciși inclusiv oamenii care purtau ochelari – semnul de netăgăduit al faptului că făceau parte din “intelectualitate”.
Acest criteriu al Khmerilor Roșii e posibil, de fapt, să le trezească amintiri bucureștenilor martori la mineriada din 14-15 iunie 1990, atunci când simpatizanții lui Ion Iliescu și ai FSN (Iliescu făcuse parte din nomenclatura comunistă, iar FSN era moștenitorul Partidului Comunist) au bătut cumplit trecători, pe stradă, pentru simplul motiv că aveau barbă, părul lung sau purtau ochelari. Ceea ce arată că, pe fond, mișcările comuniste împărtășesc aceleași idei și metode, indiferent în ce parte a globului se nasc.
Exact ca-n distopia comunistă „1984”, Pol Pot s-a prezentat poporului drept „Fratele numărul 1”. Apoi a mutat locuitorii de la orașe la țară, în „câmpurile morții”
Ca-ntr-o parodie grotescă a distopiei „1984” a lui Orwell (pe care a depășit-o cu mult), Pol Pot și-a schimbat iar numele, prezentându-se poporului drept “Fratele numărul 1”. A fost momentul în care a considerat că poate trece la nivelul următor, transformarea Cambodgiei într-o societate agrară asemănătoare celei din satul unde își petrecuse el un an, în 1967.
În capul „Fratelui numărul 1” se amestecau principiile și ideile marxism-leninismului cu fantasma societății arhaice ancestrale. Pol Pot plănuia să implementeze în Cambodgia “adevăratul rai comunist”: o societate fără bani, fără intelectualitate, fără elite și fără orașe, unde toată lumea trăia muncind pământul, “fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”, departe de corupția vieții moderne. Nu trebuia să existe bănci, companii, firme, capitaliști, burghezie, oamenii n-aveau nevoie de televizor, mașini, confort, paturi moi și orice alt lucru care putea să-i “strice”.
Orășenii au fost scoși din case și mutați în Cooperative agricole de producție (Colhozuri), la țară.
Sub amenințarea puștilor, oamenii erau încolonați și duși în zone rurale.
Oamenii, fără bunuri elementare, neobișnuiți cu stilul de viață în care fuseseră aruncați peste noapte, lipsiți de alimente, de igienă, de îngrijiri medicale, au început să moară pe capete.
Aceste cooperative unde cambodgienii erau forțați să trăiască la comun o viață inumană, plină de vicisitudini, au devenit cunoscute drept “Câmpurile morții”. Milioane de oameni și-au găsit sfârșitul acolo, în delirul distopic al lui Pol Pot, “Fratele numărul 1” care încerca să aplice “la literă” principiile marxismului.
Ca o consecință a acestei situații, în 1977 s-a stârnit o mare criză alimentară. Peste țară s-a abătut foametea. Totuși, Pol Pot refuza orice ofertă de ajutor umanitar.
A depopulat capitala Phnom Penh și a împărțit populația țării pe categorii. „Deportații” erau băgați în cooperative agricole și lagăre de exterminare. În acel moment, Pol Pot a fost vizitat și validat de dictatorul comunist al României, Nicolae Ceaușescu
Capitala Phnom Penh era, când a venit Pol Pot la putere, un oraș cu două milioane de locuitori și cu o viață efervescentă. În timp record, localitatea s-a transformat într-un ținut pustiu, depopulat.
Khmerii Roșii au împărțit populația țării pe categorii, exact așa cum făcuseră și regimurile comuniste din Rusia și China înainte. Erau cei cu “drepturi depline”, adică țăranii care munciseră dintotdeauna pământul, și “deportații” – orășenii, intelectualii și oricare persoană asupra căreia plana până și cea mai mică suspiciune că ar fi “dușman al regimului”.
Locuitorii care erau considerați “irecuperabili” – cei cunoscuți pentru legături, cât de mici, cu străinătatea, dar și oamenii de afaceri, profesorii, scriitorii, artiștii, în general oricine putea fi bănuit că ar fi intelectual – au fost băgați în lagăre de concentrare. Exact după modelul din Germania nazistă, Uniunea Sovietică a lui Stalin și China lui Mao, în aceste “abatoare” au fost torturați și exterminați sistematic, în masă.
Cei care nu ajungeau în lagărele de exterminare erau trimiși pe “câmpurile morții”. Acolo erau puși să facă muncă fizică extenuantă și primeau niște rații de mâncare atât de mici, încât era imposibil să supraviețuiască. Toți mureau în scurt timp.
Scenele erau de o cruzime absolut terifiantă. Deportații erau puși să-și sape singuri gropile, apoi soldații comuniști îi băteau cu ciocane și cu răngi de fier până mureau. Pol Pot dăduse ordine să fie economisite gloanțele.
În acest peisaj terifiant, în 1978 a avut loc, la Phnom Penh, vizita „fratelui” Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist al României. Ceaușescu rămăsese printre puținii lideri de state care mai validau și susțineau regimul Khmerilor Roșii.
„Raiul comunist” al Khmerilor Roșii: Cambodgia s-a umplut de gropi comune, copiii își turnau părinții, oamenii înfometați erau uciși dacă furau o frunză de varză. Relațiile sexuale erau pedepsite cu moartea
Teroarea în Cambodgia era cumplită. Sute de mii de oameni care au scăpat de execuția imediată au fost transformați în sclavi. Erau munciți până când mureau de extenuare sau de foame. Regimul comunist al Khmerilor Roșii stabilise o sumedenie de restricții care, dacă erau încălcate, atrăgeau pedeapsa cu moartea. N-aveai voie să întreții relații sexuale, să ai vreo credință religioasă, să te plângi de traiul pe care-l duceai. Oamenii înfometați erau executați pe loc dacă erau prinși, pe câmp, că au furat o foaie de varză sau o ceapă.
Cambodgia s-a transformat în ceva monstruos, într-un ținut al groazei și morții. Țara s-a umplut de gropi comune. Mii de oameni erau aruncați de-a valma în ele, după ce erau uciși.
La fel ca și în Uniunea Sovietică, în China și în Coreea de Nord, sistemul a încurajat delațiunea și mișelia. Până și copiii erau educați să-și pârască părinții. Pretutindeni apăruseră informatorii. Mizele era minuscule: pentru un blid de orez în plus, pentru o sarcină mai ușoară sau doar pentru speranța că nu vor fi uciși, oamenii se turnau între ei.
Pol Pot a urmat mai departe rețeta marilor sale modele, Mao și Stalin, și a început apoi epurarea aparatului de partid. În scurt timp, peste 200.000 de membri ai Khmerilor Roșii au fost și ei executați.
Toate cele descrise mai sus s-au petrecut într-un timp foarte scurt: nici 4 ani.
Sfârșitul „experimentului comunist” în Cambodgia: 2-5 milioane de morți, alte milioane de oameni despărțiți de familii, o țară în ruine, fără elite intelectuale și profesionale
În 1979, Pol Pot a intrat în conflict cu Vietnamul. Trupele vietnameze au invadat țara, au ocupat Phnom Penh și l-au alungat pe criminal și Khmerii săi Roșii către vest. Pol Pot a fugit în Thailanda.
Noul regim l-a judecat în lipsă și condamnat la moarte pentru genocid.
În urmă s-a declanșat însă altă criză nemaipomenită. După alungarea monstrului, la putere a venit un guvern susținut de Vietnam, compus din diverse facțiuni comuniste mai moderate și disidenți întorși în țară care nu erau comuniști. Milioane de oameni, deportați de Khmerii Roșii în lagăre de exterminare sau cooperative agricole, și-au părăsit locurile de detenție, fie întorcându-se acasă, fie pribegind prin țară, în căutarea familiilor de care fuseseră despărțiți brutal.
Câmpurile unde se lucrase forțat au rămas astfel părăsite și, în anul următor, s-a declanșat o nouă foamete cumplită. Pe parcursul a doar 4 ani, regimul comunist reușise să provoace o catastrofă nemaipomenită în toate domeniile. Pentru că profesorii, inginerii, arhitecții și alte categorii profesionale calificate fuseseră uciși ca „intelectuali”, nu se mai putea face învățământ și nu mai erau specialiști pentru diverse ramuri ale economiei – finanțe, construcții, industrie etc.
În anii care au urmat, Pol Pot a continuat să reziste în munți, ducând în fruntea Khmerilor Roșii un război de gherilă.
În 1998, după ce își ucisese inclusiv vechii tovarăși de nenorociri, liderul comunist a fost arestat de un alt lider veteran al Khmerilor Roșii. Pol Pot fost condamnat pe viață, murind în pușcărie la scurt timp după aceea – zice-se, din cauza unui infarct.
Ceea ce a făcut Pol Pot în Cambodgia se poate regăsi, ca model, la o scară mai mare sau mai mică, în toate țările unde a ajuns comunismul la putere: Uniunea Sovietică, China, Coreea de Nord, Cuba, statele din Estul Europei cotropite de sovietici. Pretutindeni, evoluția a fost (sau este) aceeași: inginerie socială, societate a “oamenilor muncii”, teroare, supraveghere, foamete, categorii întregi de populație exterminate “științific”, obsesie pentru un fals egalitarism. Toate au dus la drame care nu pot fi cuprinse nici cu gândul.
În cazul Cambodgiei comuniste, Pol Pot a reușit să ucidă, în nici 4 ani (aprilie 1975 – ianuarie 1979), între o treime și jumătate din populația țării – circa 2-5 milioane de oameni.