Pistolul-mitralieră M3, folosit de trupele americane în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas cunoscut și sub poreclele “pistolul de ulei” sau “decoratorul de torturi”.
M3 folosea, la fel ca și predecesorul Thompson M1928, cartușe APC de calibrul 11,43 mm (APC înseamnă Automatic Colt Pistol – Pistolul Colt Automat – și acest tip de cartuș a fost dezvoltat de celebrul armurier John Moses Browning în 1904, pentru a fi folosit la pistoalele sale semi-automate Colt).
M3 a fost proiectat de un armurier german plecat în SUA și care căuta o soluție pentru a înlocui PM-ul Thompson
PM-ul M3 a fost elaborat în decembrie 1942 de fabricantul de arme George J. Hyde. Originar din Germania, acesta a căutat o soluție pentru a înlocui PM-ul Thompson, care era scump și complicat de fabricat.
Hyde s-a inspirat de la pistoalele-mitralieră Sten (Marea Britanie) și MP 38/40 (Germania) când a pornit la lucru pentru M3. Această armă putea trage însă doar foc automat, nu și foc cu foc, iar magazia conținea 30 de cartușe.
Foarte interesantă la M3-ul american era posibilitatea de a-l modifica repede pentru a putea trage cu cartușe de 9 mm parabellum, în locul muniției sale de 11,43 mm. Acest lucru îi dădea posibilitatea utilizatorului să folosească și muniția capturată de la nemți.
Acest amănunt a devenit esențial în special pentru partizani, luptătorii din rezistență și trupele speciale parașutate în spatele liniilor germane – toți fiind încântați când au intrat în posesia PM-ului M3.
O armă primitivă, dar precisă și rezistentă. M3 era, totuși, inferior PM-ului Thompson la cadență, capacitatea magaziei și raza de acțiune
Deși era construit aproape primitiv, M3 avea o mulțime de calități de natură să-i ridice valoarea în ochii trupelor. Era foarte precis, rezistent la noroi, praf și contaminare cu alte substanțe, deși uneori avea probleme la alimentarea cu muniție.
Și acest inconvenient a fost însă remediat odată cu apariția versiunii M3 A1.
Cu toate acestea, M3-ul a rămas cu avantaje și dezavantaje față de predecesorul său Thompson. Dacă despre costurile de producție am vorbit deja, acest amănunt fiind foarte important din perspectiva autorităților, în schimb cele două tipuri de arme aveau, în luptă, punctele lor forte și slabe.
M3-ul era mai ușor, avea această abilitate de a putea fi convertit la alt tip de muniție, iar viteza glonțului era mai mare. Thompson avea însă o cadență de foc net superioară (de două ori și jumătate mai mare!), capacitatea magaziei de muniție putea fi și de 3 ori mai mare decât la M3 și, foarte important, avea raza de acțiune de două ori mai lungă (200 de metri față de 100 de metri).
După 1945, PM-ul M3 a fost exportat masiv de SUA. Se estimează că americanii au fabricat peste 655.000 de arme de acest tip. Unele modele de M3 au fost însă preluate și fabricate, de asemenea, în Argentina, Taiwan și Portugalia.
Chiar și în anii 1990 se mai puteau întâlni arme M3 în arsenalul unora dintre armatele lumii.
