Puștile și carabinele Mannlicher-Carcano, folosite de armata italiană în Al Doilea Război Mondial în mai mult de 15 variante, proveneau din modelul Mannlicher 1891 folosit și în Primul Război Mondial. Nimic fundamental nu a fost schimbat la această armă (care fusese pușca standard și pentru armata română în 1916, la intrarea în WW1) de la apariția sa și până la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale.
Era o pușcă de proastă calitate din toate punctele de vedere.
Designul, în special calibrul de 6,5 milimetri al cartușului dezvoltat pentru această armă, era depășit chiar și la începutul Secolului al XX-lea, ca să nu mai vorbim de momentul 1940.
S-a făcut o încercare, în 1938, de a elimina acest defect prin introducerea unui nou cartuș, de calibrul 7,35 milimetri, și de a scurta pușca, dar n-a avut succes.
Pușca Mannlicher-Carcano, un exemplu concret al nepregătirii Italiei pentru războiul în care a azvârlit-o Mussolini
Mai mult, nici măcar noua variantă n-a fost fabricată în cantități suficiente. În absența unei alte variante, trupele italiene au rămas echipate cu aceste puști, cu cartușe de 7,35 și 6,5 mm, până la sfârșitul războiului.
Acesta este un exemplu concret al slăbiciunii industriei și economiei italiene, aruncate de aventurierul Mussolini într-o vâltoare din care nu aveau cum să iasă cu bine.
Atunci când se discută despre faptul că „italienii au fost soldați slabi” în Al Doilea Război Mondial, trebuie avută întotdeauna în vedere această perspectivă: au fost trimiși pe front prost înarmați, conduși de un corp ofițeresc sub orice critică.
CITIȚI ȘI:
