Mizeria, avatarurile înfrângerii și iarna cumplită au făcut ca, în iarna lui 1916 spre 1917, la câteva luni după intrarea în Primul Război Mondial, peste România să se abată cu o furie nemaipomenită o sumedenie de molime, care mai de care mai contagioase.
Tifosul și febra tifoidă, în special, au lovit cu putere toate taberele aflate în conflict: românii, francezii, nemții. Aflați de-o parte și de alta a liniei frontului, toți au adoptat aceleași măsuri de luptă cu boala: izolarea pacienților, igiena, vaccinarea.
Nu s-a stat la discuție și n-au existat derogări. În fața amenințării epidemiei, autoritățile au ordonat, și la București, și la Iași, vaccinarea în masă. Pentru că vaccinul împotriva tifosului abia fusese descoperit de câțiva ani, iar reacțiile adverse “erau grozave”, destui erau reticenți. Dar nemții nu glumeau și nu au existat excepții: cei care n-au vrut, au fost vaccinați cu forța.
Campania de vaccinare din București: “De îndată, cu hotărârea lor repede, germanii au dat ordin de vaccinare generală a populației. Toată lumea, vrând nevrând, a trebuit să se vaccineze. Măsura a fost foarte bună“
Ziaristul Constantin Bacalbașa, care a ținut un jurnal pe timpul administrației germane a Bucureștiului, relata: “Deodată cu intrarea armatei de ocupațiune s-au declarat și un număr de epidemii de neînlăturat în timp de război. Mai ales tifosul exantematic.
Tifosul exantematic a făcut mari pustiiri, mulți oameni cunoscuți, mulți medici au căzut jertfe.
Într-un moment a izbucnit și vărsatul, un vărsat negru cu hemoragii, de o mare virulență.
Cel dintâi care a căzut sub lovitura înspăimântătoarei boli a fost un distins medic secundar de la spitalul Brâncovenesc, domnul Teodorescu.
De îndată, cu hotărârea lor repede, germanii au dat ordin de vaccinare generală a populației. Toată lumea, vrând nevrând, a trebuit să se vaccineze. Măsura a fost foarte bună”.
Generalul Berthelot a acționat imediat, preventiv: “Am dat ordin să se vaccineze tot personalul împotriva holerei, care va izbucni cu siguranță când va veni căldura, și contra febrei tifoide, care dă semne că o să apară“
De cealaltă parte a frontului, în tabăra româno-ruso-franceză, epidemiile loveau cumplit. Sărăcia, mizeria, ignoranța și completa dezorganizare a administrației refugiate la Iași au făcut ca, în ianuarie – mai 1917, numărul morților din cauza diferitelor epidemii să se contorizeze cu zecile de mii.
Generalul Henri Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze în România, consilierul Regelui Ferdinand și “șeful din umbră” al Marelui Stat Major al armatei române, scria în jurnalul său că i-a vaccinat pe “toți ai mei”.
Nimeni nu făcea nazuri la respectarea măsurilor sanitare de prevenție a bolii decise de medici. Pe 8 martie 1917, într-o scrisoare către un apropiat, Berthelot menționa: “Dragul meu Georges (…), revenind în România, nu găsesc că situația sanitară este prea bună. Apar în acest moment boli ale sărăciei, care se transformă în epidemii – tifos, friguri, holeră. I-am vaccinat pe toți ai mei, dar una dintre infirmierele noastre de la Crucea Roșie franceză a murit acum două zile. (…)“.
Numărul deceselor în rândurile militarilor și ale personalului sanitar francez au fost însă cu mult mai mari: zeci de medici, asistente, preoți și militari au fost răpuși de molime.
Pe 16 martie 1917, într-o altă scrisoare către o apropiată, generalul Berthelot revenea asupra problemei epidemiilor: “Draga mea Louise, (…) epidemiile au început să ia amploare în mod îngrijorător și noi ne ocupăm cu toții de măsurile de igienă: dezinfectare, curățenie, incinerare etc. Am pus să se construiască peste tot cuptoare cu var pentru a dezinfecta împrejurimile satelor și ale taberelor. (…)
Deja patru dintre medicii noștri au contractat tifos îngrijindu-i pe soldați; una din infirmierele noastre a murit săptămâna trecută, ca și un călugăr de la sanatoriu. Am dat ordin să se vaccineze tot personalul împotriva holerei, care va izbucni cu siguranță când va veni căldura, și contra febrei tifoide, care dă semne că o să apară. Dar trebuie să facem totul singuri. (…)”.
Românii au făcut nazuri. A fost nevoie ca locuitorii să fie obligați să se despăducheze și să facă baie. Ca să încurajeze trupele, comandanții s-au vaccinat primii
În tabăra română, lucrurile au mers ceva mai greu. Existau destui, chiar și printre medici, care se codeau să se vaccineze.
Radu R. Rosetti, la acea dată maior și comandantul Regimentului 55/67, nota în memoriile sale cum a decurs lupta cu epidemiile în iarna lui 1917. Populația din comuna unde fusese cazată unitatea militară se opunea măsurilor sanitare – în special să facă baie –, așa că ofițerul a dat ordin ca oamenii să fie obligați să se spele și să își curețe hainele de păduchi. La fel a procedat cu vaccinarea împotriva tifosului și a holerei.
Evenimentele descrise mai jos se petreceau în ianuarie-februarie, la locul de campare unde trupele sale se reorganizau: “(…) În ceea ce privește găzduirea, ofițerii și trupa stăteau bine, satul Vorniceni fiind mare, cu o populație destul de înstărită. Ne veniseră însă ordine, din pricina epidemiilor ce bântuiau atunci (tifos exantematic și febră recurentă), să construim barăci în afară de sat. S-a început lucrul, dar mergea încet pentru că nu aveam destule unelte, iarna era foarte grea și pământul era înghețat. Până la isprăvirea lor s-au făcut câteva cuptoare de deparazitare și s-a închipuit și o baie în sat. Spre a micșora răspândirea bolilor, am silit și toată populațiunea civilă să se îmbăieze și să-și deparaziteze îmbrăcămintea.
Tot spre a cruța ofițerii și trupa de boli, s-a primit ordin de a le face injecții cu un produs special antiholeric, antitifoid și paratifoid, care producea celor injectați niște reacțiuni grozave. Cum se cam ezita, am adunat ofițerii și reangajații și am pus să mi se facă prima injecție, urmând ca apoi să se facă celorlalți pe grade și după vechime. Când colo, cine să nu vreie a fi injectat: medicul șef al regimentului. Luându-l la o parte, i-am spus cu tonul cel mai tăios, răspicat și hotărât că, dacă nu se lasă să fie injectat de bunăvoie, pun să-l lege, acolo, în fața tuturor și să i se facă injecția, ceea ce desigur aș fi făcut, dacă, văzând că, cu mine, nu poate glumi, nu ar fi lăsat să i se facă injecția de unul din medicii tineri. Din aceasta și din alte ciocniri, s-a convins medicul șef că, cu mine, nu se poate glumi în chestiunile de serviciu. A intervenit nu știu unde și nu știu prin cine, obținând să fie mutat la o ambulanță divizionară, unde fiind șef își putea face serviciul domol de tot. (…)“.
CITIȚI ȘI:
