Degtiarev DP 1928 a fost mitraliera ușoară standard pentru Armata Roșie în Al Doilea Război Mondial și chiar după.
Originile trebuie căutate în 1924, când proiectantul de arme Degtiarev a început să dezvolte o nouă pușcă-mitralieră pentru forțele armate sovietice.
Stalin se pregătea asiduu pentru ridicarea unei armate uriașe, pompa sume astronomice și resurse de neimaginat în construirea de armament pentru milioanele de soldați care urmau să ducă revoluția comunistă victorioasă până pe malurile Atlanticului și ale Oceanului Indian. S-au importat fabrici întregi, s-au cumpărat sau furat din Occident echipamente, tehnologie, chiar și specialiști și ingineri. Nicio armă nu era prea scumpă sau inutilă pentru statul sovietic.
Dar acest gigantic arsenal trebuia produs în acord cu profilul soldaților pe care-i avea Uniunea Sovietică. Majoritatea erau țărani sau muncitori analfabeți. Erau rezistenți și obișnuiți să fie abuzați și exploatați de Partid, dar în același timp nu li se putea cere să înțeleagă cum funcționează armele și nici să execute complicate operațiuni de întreținere a acestora.
Așa că fabricanților și proiectanților de armament li se cerea ca produsele lor să fie foarte fiabile, rezistente, simple, să funcționeze în condiții vitrege.
Degtiarev 1928 s-a dovedit superioară, la teste, tututor celorlalte mitraliere ușoare – chiar și celor folosite la acea oră în restul lumii
Aceeași situație era și cu pușca-mitralieră Degtiarev. Autoritățile cereau o armă cât se poate de simplă, robustă, ieftină și folosibilă în cele mai diverse condiții.
În testele din vara lui 1927, noul model s-a dovedit superior tuturor celorlalte testate – inclusiv mitraliere din străinătate. A fost introdus în Armata Roșie imediat, în 1928.
Dar, deși obiectivele trasate lui Degtiarev fuseseră cu mult depășite, iar mitraliera era considerată fiabilă, ușoară și robustă, rămăseseră totuși și puncte slabe.
Trupele care au folosit-o în Al Doilea Război Mondial s-au plâns că bipodul era instabil, iar operațiunea de schimbare a țevii era prea complicată. Așa că, în 1944, o nouă versiune, numită DPM 1944, a înlocuit vechea DP 1928.
Arma s-a produs până în anii 1950 și a rămas în uzul armatei sovietice până în 1960. Faptul că nu este pretențioasă, poate fi întreținută ușor și folosită de recruți neinstruiți o menține ca soluție pentru tot felul de miliții, insurgenți și rebeli. Este folosită, în diverse teatre de operațiuni, până în zilele noastre – inclusiv în războiul civil din Libia, în cel din Siria și în luptele din Estul Ucrainei.
CITIȚI ȘI:
