Tancul Tiger II (Panzer VI B), supranumit și King Tiger, produs de Germania în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost un colos aproape invulnerabil pe câmpul de luptă, dar cu prea multe neajunsuri ca să fie eficient. Acest blindat produs începând cu 1944 a fost cel mai puternic blindat din conflagrația mondială, cu un tun devastator și un blindaj frontal înclinat, pe care foarte puține arme îl puteau străpunge. În același timp, King Tiger a fost prea mare, prea greu, prea puțin fiabil și consuma o cantitate de combustibil pe care Germania pur și simplu nu o mai avea.
Germania a înțeles repede că nu poate concura cantitativ cu armamentul produs de americani, la care se adăugau oricum armele produse de ruși și britanici. Așa că a mizat pe singura carte pe care o putea juca, încercând să producă arme superioare calitativ. King Tiger (în germană Koenigtiger) a fost o astfel de tentativă.
Departamentul de Muniții al Armatei a plasat comanda pentru designul unui succesor al tancului Tiger aproape imediat după ce a început producția acestui tanc, în toamna lui 1942. Armata germană voia de la producătorii de armament un succesor al Tiger care să aibă un blindaj mai eficient din punct de vedere balistic și care să fie echipat cu colosalul tun antitanc KwK 43, de 88 mm.
Porsche și Henschel au intrat în competiție pentru designul noului tanc greu. Profesorul Porsche a fost sigur de victorie, dar Armata a ales modelul propus de Henschel
La fel ca în multe alte situații similare, în cursă au intrat Porsche și Henschel. Și, tot ca în alte dăți, profesorul Ferdinand Porsche a fost absolut convins că va câștiga concursul pentru design, astfel că a început producția turelelor noului tanc înainte să se anunțe cine a obținut contractul.
Armata a preferat însă, ca și în cazul tancului Tiger și al distrugătoarelor de tancuri Elefant, designul propus de Henschel. Pe primele 50 de tancuri Tiger II produse de Henschel au fost montate turele produse de uzinele Krupp pentru ambele versiuni aflate în competiție inițial (Porsche și Henschel). Producția a început în decembrie 1943.
Noul tanc a primit de la trupele aliate porecla King Tiger – și, într-adevăr, își merita această titulatură. Tiger II avea un blindaj frontal aproape imposibil de străpuns și unul dintre cele mai puternice tunuri din Al Doilea Război Mondial.
Un tanc aproape invincibil pe câmpul de luptă, dar cu prea multe probleme. Tiger II (King Tiger) era prea greu, prea nefiabil și consuma prea mult combustibil. Majoritatea acestor tancuri n-au fost pierdute în luptă, ci abandonate din cauza lipsei de combustibil sau a defecțiunilor
S-a dovedit însă că problemele acestui monstru erau mai numeroase decât avantajele. Germania preferase, o dată în plus, să producă vehicule scumpe și complicate în defavoarea unora mai ieftine, mai simple și mai numeroase.
Tancul Tiger II era extrem de greu – peste 70 de tone. Din acest motiv, nu orice pod îi suporta greutatea, ceea ce-i restricționa foarte mult mișcările. Motorul său, altfel foarte puternic – un Maybach de 700 de cai-putere –, era permament forțat, ceea ce ducea la numeroase probleme mecanice. Prin urmare, King Tiger se defecta des.
Un element foarte important – acest motor Maybach consuma enorm – 1.514 litri de combustibil la fiecare 160 de kilometri. La ora la care a apărut pe câmpurile de bătaie Tiger II, Germania nu mai avea de unde să scoată atâta benzină.
Din acest motiv, cele mai multe dintre tancurile Tiger II n-au fost pierdute de germani în luptă, ci au trebuit abandonate de echipaje fie pentru că au rămas fără combustibil, fie pentru că s-a stricat motorul.
Doar 485 de exemplare produse într-un an și jumătate
Cele mai elocvente sunt cazurile ofensivelor ordonate de Hitler în iarna 1944-1945, mai întâi atacul din Ardeni – unde germanii s-au bazat pe capturarea depozitelor de combustibil aliate ca să-și poată atinge obiectivele –, apoi contraofensiva pentru eliberarea Budapestei. În ambele cazuri, atacurile au pornit bine, dar în final tancurile King Tiger au fost abandonate de echipaje din cele două motive enumerate mai sus – nu mai aveau combustibil sau se defectaseră.
Cu totul, Germania a produs doar 485 de tancuri grele King Tiger – infim, dacă ne raportăm la zecile de mii de tancuri medii aruncate pe câmpurile de bătălie de aliații anglo-americani și de ruși.
Totuși, faptul că nu putea fi scos din luptă aproape nicicum i-a creat tancului Tiger II o reputație legendară atât în rândurile inamicilor, cât și ale germanilor.
Principalele informații despre tancul Tiger II provin din volumul „Weapons of World War II“, scris de Alexander Ludeke.
