Connect with us

Hi, what are you looking for?

Colecționarul de Istorie

Arme din Al Doilea Război Mondial

Arme antitanc. Germania: Panzerschreck

Soldati germani cu panzerschreck si panzerfaust in Blegia, octombrie 1944, langa un tanc Sherman distrus

Cea mai devastatoare armă antitanc de care a dispus infanteria în Al Doilea Război Mondial a fost Panzerschreck (în traducere literară – “Spaima tancurilor“). Această armă formidabilă, capabilă să facă țăndări orice tanc existent la acea oră de la o distanță de 100-200 de metri, a fost introdusă în armata germană la începutul anului 1944.

Panzerschreck a fost răspunsul mașinii de război a lui Hitler la situația disperată în care se aflau trupele sale mai ales pe frontul de est. Uniunea Sovietică depășea numeric cu mult, ca număr de blindate, forțele germane. Tancurile Wehrmachtului, în ciuda propagandei și a imaginii care i s-a făcut atunci, dar și ulterior, erau insuficiente și lipseau de la majoritatea covârșitoare a luptelor. Infanteria germană trebuia să suporte în schimb zi de zi atacurile rușilor susținuți de tancuri.

Inspirat de lansatorul Bazooka, al americanilor

Primele modele de Panzerschreck nu aveau protecție și soldatul care trăgea cu lansatorul trebuia să poarte masca de gaze pentru a nu fi ars pe față

Industriei i s-a cerut o armă eficientă pe care infanteriștii s-o aibă la dispoziție, relativ ușor de folosit, în astfel de momente. Pușca antitanc Panzerbuchsen, care avea calibrul 7,92 mm, fusese acceptabilă la începutul războiului, dar acum nu mai era de niciun folos, blindajul vehiculelor blindate fiind mult mai gros. Lansatoarele Panzerfaust erau eficiente doar de la distanțe mici (câteva zeci de metri) și puteau fi contracarate dacă echipajele tancurilor puneau sârmă, saci de nisip sau orice alte improvizații în jurul caroseriei.

Grenadierii germani erau siliți, cel mai adesea, să recurgă la tot felul de soluții de circumstanță, foarte periculoase, pentru a scoate din luptă tancurile – mine magnetice pentru care era nevoie să se cațere pe tanc, mine antitanc amplasate pe direcția de deplasare a blindatelor, cocteiluri Molotov etc. Toate erau manevre foarte periculoase, aproape imposibil de executat când tancurile inamice înaintau susținute de infanterie.

Apariția lansatorului Bazooka, produs de americani și capturat de germani în Tunisia, la sfârșitul lui 1942, le-a dat acestora din urmă idei. Una s-a concretizat în apariția Panzerfaust. Cealaltă a dus la dezvoltarea acestui lansator de rachete botezat Panzerschreck.

Soldații care foloseau Panzerschreck erau în pericol să le fie arsă fața. Aceștia purtau mască de gaze. Ulterior, pe armă a fost adăugat un scut metalic

Panzerschreck necesita echipaj de doi, cel care țintea și trăgea plus un altul care încărca racheta prin spatele țevii

Savanții germani care au studiat Bazooka au sesizat imediat potențialul extraordinar al armei, care putea fi răspunsul la această mare problemă a neajutorării infanteriștilor în fața tancurilor.

S-a trecut rapid la dezvoltarea unei noi arme. S-a mărit în primul rând calibrul, urcându-l la 88 de mm față de cei 60 mm pe care-i avea Bazooka. Forma lansatorului de rachete rezultat a inspirat numele inițial Ofenrohr, care înseamnă “Coș de cuptor”. Dar ulterior a fost rebotezat Panzerschreck.

În esență, Panzerschreck propulsa o rachetă cu încărcătură explozivă.
Primele exemplare nu erau echipate cu niciun sistem de protecție, ceea ce însemna că soldatul care trăgea cu lansatorul trebuia să poarte o mască pe față, care să-l protejeze de gazele fierbinți evacuate în momentul lansării rachetei.

Echipajul unui Panzerschreck cu scut, model mai nou

La același pericol era supus și al doilea soldat, cel care încărca racheta prin partea din spate a lansatorului, precum și orice altă persoană care făcea imprudența să stea în dreptul capătului din spate al lansatorului.
Ulterior, partea din față a Panzerschreck a fost dotată cu un scut metalic, care reducea riscurile pentru soldații care-l foloseau.

De la mijlocul anului 1943 și până în 1945 s-au produs 314.895 de lansatoare de rachete Panzerschreck și peste 2,2 milioane de proiectile.

Forță de penetrare devastatoare, care străpungea blindaj de 15-20 de centimetri grosime de la 100-200 de metri distanță

Lansatorul Panzerschreck în momentul când era trasă racheta. Jetul de gaze din spatele țevii era foarte mare și putea arde persoanele care se aflau pe direcția sa

Forța de penetrare a acestei arme era devastatoare. Trasă la unghi de 90 de grade, racheta distrugea un tanc cu blindaj de aproape 15 centimetri. Germanii au produs și un număr mai mic de Panzerschreck de calibrul 100 mm, care străpungea blindaj de 21,5 centimetri! Practic, nu exista tanc în lume care să aibă o asemenea grosime a caroseriei nici măcar în partea din față. Lovitura se putea da de la o distanță destul de mare, 100 și chiar 200 de metri, ceea ce le conferea infanteriștilor o relativă siguranță. În condițiile luptelor de tranșee și ale bătăliilor urbane, Panzerschreck era mortal.

Acest lansator, laolaltă cu Panzerfaust, a făcut parte din așa-zisul program al “armelor-minune” cu care Germania trebuia să câștige războiul, conform propagandei naziste.

Totuși, Panzerschreck avea și neajunsuri. Inevitabil, era o armă grea, cântărea goală aproape 10 kilograme, iar încărcată – spre 14 kilograme. Țeava era lungă și incomodă, iar folosirea ei necesita un echipaj de doi oameni bine instruiți. Iar spre finalul războiului, armata germană ducea deja tot mai mult lipsă de militari antrenați.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Istoria României

În spațiul Europei de Est, simțămintele popoarelor față de “marele vecin de la Răsărit” sunt împărțite. În ciuda unor momente și chiar confruntări tensionate,...

Istoria lumii

Banii nu există. Sau, mai bine spus, există, dar au valoare doar în mintea noastră, a oamenilor, și funcționează exclusiv în baza construcției mentale,...

Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate