Messerschmitt Bf 109 este, fără discuție, cel mai cunoscut avion de vânătoare produs de Germania în toată istoria sa și unul dintre cele mai importante fabricate în întreaga lume în Al Doilea Război Mondial. Acest interceptor a fost construit într-un număr de exemplare mai mare decât oricare avion militar german – aproximativ 35.000 de bucăți, reprezentând coloana vertebrală a aviației de război Luftwaffe, alături de Focke-Wulf Fw 190. Messerschmitt Bf 109 a fost, dealtfel, și avionul standard în escadrilele germane în Al Doilea Război Mondial.
Istoria acestui formidabil avion – un uriaș pas înainte în istoria aviației – începe în prima parte a anilor 1930. Proaspăt urcat la putere, Adolf Hitler a decis reînarmarea Germaniei, încălcând tratatul de la Versailles. În 1933, Reichsluftfahrtministerium (Ministerul Aviației Reichului) a aprobat demararea unei serii de programe de cercetare pentru a elabora avioane de luptă. Dintre acestea, programul Rustungsflugzeug III era destinat realizării unui avion de vânătoare cu un singur loc care urma să înlocuiască biplanele Arado Ar 64 și Heinkel He 51.
Zborul inaugural al avionului Messerschmitt Bf 109 a avut loc în mai 1935. Pentru că motoarele germane nu erau gata, aparatul a fost echipat cu un motor britanic Rolls-Royce. Inițial, piloții – obișnuiți cu avioane biplane – l-au primit cu ostilitate
Se cerea ca noul avion de vânătoare să poată prinde 400 km/oră la 6.000 metri altitudine și să fie capabil să țină această viteză timp de 20 de minute, iar aparatul să se poată menține în aer, cu totul, 80 de minute.
Doi ani mai târziu, când Luftwaffe (aviația de luptă germană) abia fusese înființată, în pe lista scurtă au rămas două prototipuri: cele produse de Messerschmitt și de Heinkel.
Primul zbor al prototipului Me Bf 109 a avut loc la 28 mai 1935, avionul fiind propulsat de un motor britanic Rolls-Royce. Cel de-al doilea prototip a fost echipat cu motor Jumo 210. S-au încercat diverse variante de echipare cu armament.
Inițial, piloții de încercare germani au primit cu multă reticență noul avion. Ei erau obișnuiți cu avioanele biplane (două rânduri de aripi) care aveau cabină deschisă, forțe-g mici și erau ușor de manevrat. Me Bf 109 a primit critici virulente. În scurt timp însă, s-a demonstrat că acest nou aparat surclasa pur și simplu concurenții. Noul avion a intrat în producție.
Primul model de serie al avionului Messerschmitt Bf 109 a fost livrat în primăvara lui 1937. Trimis în războiul civil din Spania, a devenit rapid stăpânul cerurilor, detronând sovieticul Polikarpov I-16, care până atunci fusese cel mai bun avion din conflict
Primul model de serie, denumit Bf 109B-1, a fost livrat în primăvara lui 1937, așadar cu doi ani și jumătate înaintea începerii războiului. În cel mai scurt timp, avioane Messerschmitt Bf 109 au fost trimise în Spania, unde era război civil, pentru a fi testate în lupta cu avioanele trimise de sovietici taberei republicane.
Bf 109 s-a dovedit fără discuție a fi cel mai bun avion de vânătoare din acel război, surclasând aparatele Polikarpov I-16 trimise de ruși, care până atunci fusese regele cerurilor în războiul din peninsula iberică.
Tot războiul civil din Spania (1936-1939) a reprezentat și laboratorul de încercări. Piloții germani din Legiunea Condor au căpătat experiență, elaborând noi tactici cu Me Bf 109. Au apărut ași ai luptelor aeriene precum Molders și Galland.
În noiembrie 1937, un nou tip de Bf 109 a doborât recordul mondial de viteză și a câștigat o cursă de avioane în jurul Munților Alpi.
Din acest moment, Messerschmitt Bf 109 “și-a luat zborul” efectiv. Germanii au fabricat nu doar un număr foarte mare de aparate, dar și nenumărate versiuni, îmbunătățindu-l permanent, experimentând și încercând tot felul de adaptări pentru diverse misiuni, deși cea de interceptor a rămas de bază.
În toamna lui 1939, când a izbucnit războiul mondial, principala versiune de Messerschmitt era Bf 109 E, cunoscut și sub porecla “Emil”.
La acea oră, singurele sale rivale comparabile erau avioanele de vânătoare britanice Hurricane și, mai ales, Spitfire. Principalul avantaj al germanului Me Bf 109 era că avea o pompă de combustibil pe injecție, în loc de carburator. Asta însemna că avioanele Bf 109 păstrau puterea și la forțe-G negative (adică atunci cân avionul intra în picaj). Era un avantaj foarte important în luptele avion contra avion.
Messerschmitt Bf 109 E era echipat cu motor Daimler-Benz cu 12 cilindri în V, care producea 1.200 de cai-putere, atingând viteza de aproape 580 km/oră la 4.000 de metri altitudine.
La startul Operațiunii Barbarossa, principalul model al aviației de vânătoare germane era Messerschmitt Bf 109 modelul F – considerat cea mai reușită dintre toate variantele acestei serii de aparate
În 1941, când a început Operațiunea Barbarossa – invadarea URSS –, în producție a intrat modelul Bf 109 F, din care s-au produs 7 variante, numerotate de la 0 la 6, pe parcursul fabricației.
Bf 109 F este considerat de mulți specialiști drept cel mai reușit dintre toate modelele acestui avion. Avea elice mai mari, un nou sistem de răcire a motorului, coadă în consolă și tren de rulare retractabil în partea din spate. Bf 109 F avea o aerodinamică superioară și performanțe mai bune decât modelele precedente.
Următorul model, Bf 109 G, introdus în producție în 1942, a fost fabricat în cele mai mari cantități dintre toate tipurile acestui avion de luptă. În aparat a fost montat un nou motor Daimler Benz, mult mai puternic (1.475 cai putere), DB 605, căruia la un moment dat i s-a adăugat posibilitatea de a primi injecție cu un amestec de methanol și apă care creștea temporar puterea la 1.800 de cai putere. Acest atu secret era păstrat în mânecă de piloți pentru situațiile de urgență, când aveau nevoie să dispară rapid de pe câmpul de luptă sau erau în situații-limită, pentru că injecția cu methanol deteriora motorul dacă era folosită frecvent.
Modelul Me Bf 109 G a primit un upgrade masiv la armament, fiind echipat cu tun automat de calibrul 30 mm și două mitraliere de calibrul 13 mm
Me Bf 109 G fusese reechipat, în același timp, cu un armament superior. Pe lângă mitraliera MGFF de calibrul 20 mm, cele 4 mitraliere MG17 de calibru 7,92 mm au fost înlocuite cu două mitraliere MG131 de calibrul 13 mm amplasate deasupra motorului. În destule cazuri, chiar mitraliera MGFF de calibrul 20 mm a fost înlocuită cu un tun automat MK de calibrul 30 mm. Cu aceste noi arme, un Me Bf 109 G putea distruge rapid orice avion inamic pe care-l nimerea.
S-au construit foarte multe variante ale modelului G, ceea ce a făcut ca acest tip de Messerschmitt Bf 109 să primească numeroase tipuri de misiuni pe lângă cea principală, de avion de vânătoare. Raza sa de acțiune scăzuse însă la circa 560 km.
Următorul model principal, Me Bf 109 H, avea o anvergură a aripilor mai mare. Acesta a fost produs în cantități mici, pentru că în scurt timp a apărut modelul Me Bf 109 K. Intrat în producție în partea de final a războiului, din august 1944, acest nou tip avea la bază modelul G și a fost produs în 1.700 de exemplare, până în martie 1945, când producția acestui avion a încetat odată cu prăbușirea completă a Germaniei.
Excepțional și ultraperformant în momentul lansării și primii ani de război, Messerschmitt Bf 109 a fost treptat depășit de noile avioane, sfârșind prin a fi sursclasat de americani cu P-51 Mustang și P-47 Thunderbolt
Pe lângă aceste modele principale, au existat nenumărate alte versiuni. Germanii au făcut și un tip de Me Bf 109 T-1, care ar fi trebuit să echipeze portavionul Graf Zeppelin, niciodată terminat. S-au încercat și tot felul de alte soluții și prototipuri, pentru divese scopuri, dar fără a se ajunge prea departe cu ele.
Una peste alta, despre Me Bf 109 se poate spune că a fost, în primii săi ani, un avion excepțional, care avea foarte puțini rivali pe cerurile WW2. A fost folosit ca interceptor, avion de vânătoare bombardament sau ca avion de recunoaștere. Era extraordinar de manevrabil, motiv pentru care cei mai mulți dintre așii aviației de vânătoare germani l-au preferat până la sfârșit chiar și după apariția mult mai robustului și bine înarmatului Focke Wulf Fw 190 și după ce Me Bf 109 a început să fie depășit tot mai clar de noile avioane de luptă produse de aliați.
În cele din urmă, aerodinamica sa datând din anii 1930 și puterea motorului n-au mai ținut pasul cu tehnologiile apărute. În special avioanele americane P-51 Mustang și P-47 Thunderbolt l-au surclasat pur și simplu. Și noile avioane britanice Tempest erau net superioare, mai rapide, mult mai bine înarmate și mai robuste. Din cauza construcției avionului, la un moment dat nu s-au mai putut face upgrade-uri precum montarea unor motoare mai puternice.
Trenul de aterizare al Me Bf 109 era foarte jos, motiv pentru care era nevoie ca piloții săi să fie experimentați. Un număr de avioane a fost stricat și mai multe accidente s-au produs, din acest motiv, la decolare și aterizare.
După război, producția de Messerschmitt Bf 109 a continuat sub tot felul de denumiri, în alte țări. Constructorul Hispano a produs Me Bf 109 în Spania începând cu 1942 și a continuat producția după 1945, montând motoare Hispano-Suiza și Rolls-Royce Merlin. Firma Avia, din Cehia, a produs Me Bf 109 sub licență după 1945, montând inițial motoarele Daimler Benz DB 605 originale, iar apoi trecând la motoare Jumo 211 F.
Primele avioane de luptă ale Israelului au fost Messerschmitt Bf 109 produse de cehi sub numele de Avia 199.
