Celebrul pilot francez Pierre Clotermann, as al aviației de vânătoare britanice din Al Doilea Război Mondial, descrie în finalul excelentei sale cărți de memorii, „Marele Circ“, câteva dintre avioanele germane cu care s-a confruntat în cei 4 ani de război. Analizele sunt punctate de observații de specialitate, constatări din propria experiență, ca unul care a înfruntat toate tipurile de aparate aruncate în luptă de Luftwaffe.
Clotermann arată, în rândurile pe care le scrie, un mare respect față de tehnica de luptă a germanilor. Analiza privind Messerschmitt Bf 109, avionul cel mai fabricat de către Germania în Al Doilea Război Mondial, este una scurtă și cuprinzătoare. Din punctul de vedere al pilotului francez, Me Bf 109 avea avantajul vitezei, dar era depășit clar de Spitfire – marele său inamic – la toate capitolele privind manevrabilitatea. Comparativ cu Tempest V, Me Bf 109 vira mai bine la viteze sub 450 de km/oră.
Deși atât din jurnalul său pe zile privind operațiunile, cât și din capitolul consacrat la sfârșitul cărții special avionului Me Bf 109 răzbate respectul, totuși se simte că francezul nu-l consideră chiar cel mai reușit avion. Pierre Clostermann menționează că era neplăcut de pilotat din cauza carlingii stâmte, a numeroaselor dispozitive din el, că avea trenul de aterizare prea fragil și că era, totuși, un aparat vulnerabil.
Lista avioanelor omologate ca doborâte în lupte aeriene de Pierre Clostermann este absolut impresionantă: 19 FW 190, 7 Me 109, 2 Dornier 24, 1 Fiesler 156, 1 Junkers 252, 1 Junkers 88, 1 Junkers 290, 1 Heinkel 111. Alte 6 FW 190 și 6 Me 109 au fost grav avariate și, probabil, distruse în timpul luptelor aeriene, dar nu există confirmarea oficială pentru aceasta.
Mai jos, impresiile lui Pierre Clostermann (care a pilotat Spitfire și, începând din 1944, Tempest V) despre Messerschmitt Bf 109.
„De dimensiuni foarte mici, ușor, urca admirabil. Avea totuși marele defect al blocării comenzilor la viteză ridicată, ceea ce făcea ca manevrabilitatea lui să fie dificilă“
„În pofida faptului că fusese introdus Foche Wulf 190, Messerschmitt 109 a reprezentat de-a lungul războiului coloana vertebrală a Jagd Geschwader (escadre de vânătoare – n. red.) aparținând Luftwaffe.
Contemporan cu Spitfire (ambele tipuri de aparate au fost într-adevăr proiectate în 1934-1935), a fost perfecționat necontenit de către inginerii germani.
Principala sa caracteristică o constituia viteza. Datorită diverselor dispozitive de supracomprimare (GM 1, injecție de metanol în cilindri etc), ușor adaptabile la motorul său în linie Daimler Benz 605 de 1.800 cai putere, ultimele tipuri Me 109 K 14 atingeau 720 km pe oră.
De dimensiuni foarte mici (16 metri pătrați suprafața – 9 m anvergură și 8,9 metri lungime), ușor (3.200 kg), urca admirabil. Avea totuși marele defect al blocării comenzilor la viteză ridicată, ceea ce făcea ca manevrabilitatea lui să fie dificilă. Armamentul său obișnuit consta în trei tunuri de calibru 20 mm, dintre care unul trăgea prin butucul elicei, și din două mitraliere ușoare. Unii piloți germani preferau tunul axial și două mitraliere grele sub capota motorului. În ultimele luni ale războiului, soluția aceasta a devenit standard, cu un tun de 30 mm în locul modelului 151/20.
Mai rapid decât Spitfire, era din toate punctele de vedere mai puțin manevrabil. După un timp, în pofida superiorității noastre la viteză, trebuia să ne dovedim foarte precauți cu Tempest-urile noastre în luptele cu Messerschmitt 109, căci acestea virau mai bine decât noi la viteze sub 450 km pe oră, mai ales la altitudine medie.
În ceea ce-i privește pe germani, marele avantaj al lui Me 109 stătea în ușurința cu care putea fi construit în serie mare – aproape 30.000 de aparate Messerschmitt 109 au fost realizate, în timpul războiului, în 27 de uzine, dintre care cea mai cunoscută era cea de la Regensburg (în realitate au fost produse peste 34.000 de bucăți. Eroarea statistică a autorului este explicabilă, deoarece Clostermann și-a scris memoriile imediat după război, când nu existau încă date precise – n. red.).
Un amănunt ciudat: toți așii germani, cu excepția lui Walter Nowotny și a lui Graf, l-au preferat întotdeauna pe Messerschmitt 109 față de Focke Wulf 190, poate din pricina vitezei sale, forței ascensionale (7.000 de metri în 6 minute). Totuși, spre deosebire de FW 190, era neplăcut de pilotat din cauza carlingii strâmte, a spațiului înțesat de montanți și extensoare, precum și din pricina trenului de aterizare fragil, primejdios, și a marii sale vulnerabilități.
CITIȚI ȘI:
- Artilerie. Germania: tunurile antiaeriene Flak 18 și 36 calibrul 88 mm
- Avioane. Statele Unite: Chance-Vought F4U Corsair
- Avioane. Franța: Morane-Saulnier M.S. 406
- Avioane. Germania: Junkers 87 Stuka
- Blindate. Germania: tunul autopropulsat Hummel
- Avioane. Germania: Messerschmitt Bf 109
- Avioane. Uniunea Sovietică: bomardierul Tupolev SB-2
- Blindate. Germania: tancul King Tiger (Tiger II)
- Avioane. Japonia: Mitsubishi A6M Rei-Sen (Zero/Zeke)
- Avioane. Italia: Fiat G.55 Centauro (Centaur)
- Avioane. Uniunea Sovietică: Mikoian-Gurevici MiG-1 și MiG-3
- Artilerie. Uniunea Sovietică: obuzierul greu B-4 M 1931 (calibru 203 mm)
- Blindate. Uniunea Sovietică: tancul Iosif Stalin 2 (IS-2)
- Blindate. SUA: tancul greu M26 Pershing
- Blindate. Germania: tancul Panzer VI Tiger
- Blindate. Germania: distrugătorul de tancuri Nashorn
- Blindate. Uniunea Sovietică: distrugătorul de tancuri SU-76
- Blindate. SUA: tancul M4 Sherman
